Sfântul Ioan de Vară
Sfântul Ioan de Vară, Solstiţiul de Vară, Sânzienele, sărbătoarea astrală la populaţia din spațiul carpato-danubiano-pontic, a românilor.
Cuvântul Venerabilului Maestru, Fr. Viorel Dănacu la Sărbătoarea Solstiţială a Sfântului Ioan de Vară, de la Or. Tg. Jiu, din data de 26 iunie 6010:
Moment înălţător al vieţii terestre în an, este solstiţiul de vară, în care lumina este la apogeu, în care mişcarea de revoluţie a pământului și paralel cu mişcarea de rotaţie, dau ziua cea mai lungă când soarele atinge punctual cel mai înalt, când zenitul pare foarte îndepărtat, când razele solare luminează marea parte a Terrei, iar pe eclipsa celestă astrul zilei atinge cota maximă de înălţime.
Ziua această a solstiţiului de vară este cântată de poeți și lăudată de muzicieni în diferite ipostaze ale ei. Nu poţi să nu aminteşti de George Coşbuc, cu cele două poezii celebre ale lui: „O fâşie nesfârşită” sau „Sub paltini aici e răcoare”, închinate anotimpului vara, cunoscute cu titlul de „Vară” în volumul Fire de tort. 21 iunie, este ziua cea mai lungă a solstiţiului, dar și noaptea cea mai scurtă, tot din timpul solstiţiului de vară sunt elemente astrale de mare bucurie, o feerie magică a nopţii, aşa cum o numeşte Ion Heliade Rădulescu. Noaptea aceea a solstiţiului este o „noapte ‘naltă, ’naltă, cu cerul plin de stele”, ce ne duce cu gândul la bolta „Templului celest”.
Este timpul Sânzienelor şi al Drăgaicelor, un timp magic, timp mirific al împlinirii unui ritual de iniţiere dar şi de desăvârşire, de maturitate a paşilor tereştrii pe care îi face omul în această viaţă.
24 iunie este Sfântul Ioan de Vară când creştinii sărbătoresc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, proorocul ce leagă Vechiul Testament de noul Testament, prooroc vestit de Isaia în capitolul XL şi descris în cele patru evanghelii ale Noului Testament.
Este cel mai mare dintre profeţi, este antemergătorul Hristic-este acel „Vox clamandi in deserto”, adică glasul ce strigă în pustie conform Marcu 1-3 și profeţit de Isaia XL-3. Ales ca patron al masoneriei cu mare cinste şi venerare, frăţiile şi confreriile îl sărbătoresc.
Azi, Respectabila Lojă Athenaeum, nu poate trece cu vederea cinstirea acestui sfânt. Ziua aceasta a solstiţiului de vară este ziua cea mai lungă, cu nopţile de Sânziene pline de farmec cu reprezintă o trilogie fantastică a unui creştinism cosmic, o liturghie sub bolta cerului, sub bolta bisericii. Acestea nu fac decât din noi, o unitate de neam, de gândire, de cuget şi simţire românească.
Această unitate are filonul aici în spaţiul carpato-danubiano-pontic — axele spaţiale în care ne naştem şi murim şi pe care avem obligaţia a le păstra. Noi, carpato-dunărenii de astăzi încercăm să ducem tradiţia aceasta sacră, tradiţie ce o venerăm în templul nevăzut al sufletului dar şi în cel palpabil văzut în casă şi în curtea noastră, în familiei, această celulă de bază a Naţiei Române.
Timpul este cunoscut la noi după orologiile naturale şi astrale. Cele naturale le arată pe cele astrale, de pildă: Sânzienele, aceste flori înfloresc în timpul solstiţiului, sau fructe ca cireşele de vară, ce se coc în această perioadă.
Acum, este timpul când lumina este puternică şi strălucitoare — Lumina ca reprezentare complexă a Puterii Divine, ca mijloc de comunicare între om şi Dumnezeu, care există sub multe forme de expresie palpabilă: candelă, lumânare, rug (rugul e focul sacru at jertfei).
Noi suntem fii ai luminii. Sfântul Ioan de Vară a fost numit Luminator, tot sub denumirea de Sfântul Ioan de Vară, în Moldova şi Bucovina acest titlu este atribuit Sfântului Ioan de la Suceava, a cărei zi este 2 iunie, începutul verii, când ziua intră în creştere.
A început vara, începe vremea culegerii buruienilor de leac şi a florilor de leac. Florile de sânziene erau culese pentru pusul în laviţe. Multe din florile sau buruienile de leac, erau duse la Templu, stropite şi numai aşa erau mai bune pentru uzul leacurilor.
Noaptea sânzienelor este noaptea plină de farmec, de vraja Zburătorului, acest Eros carpatin, aşa cum arata Ion Heliade Rădulescu. Sărbătoarea aceasta, aşa cum am arătat mai sus se mai numeşte şi a Drăgaicei.
Drăgaica este un personaj mitic agrar. Despre această sărbătoare, a drăgaicei, ne-a vorbit Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei. Nu a fost o sărbătoare numai a Moldovei, ci şi a Valahiei, aşa cum a arătat Maria del Chiaro, secretarul principelui Constantin Brâncoveanu.
Sânzienele, această sărbătoare a Sfântului Ioan de Vară, desemnează în limba română, o realitate mitologică care are trei aspecte:
- Sânzienele, personaje mitologice feminine din categoria ielelor, cu origini în sărbătoarea precreştina a Solstiţiului de vară, cu caracter plural sau definit particular: Sânziana sau Ileana Cosânzeana.
- Sânziene, o specie de flori de vară Galium verum — cu proprietăţi divinatorii atribuit în această zi solstiţiala.
- Sânziene, această sărbătoare a Sfântului Ioan Botezătorul, cu tente precreştine, cu atribuţii magice legate de magia premaritală. Acum se culeg florile şi se pun la ferestre pentru a feri casa de agresiunea duhurilor rele.
Această sărbătoare este o asociere a luminii solare, a soarelui asociat cu sanzienele-flori. Această asociere a rezultat un principiu matricial feminin.
Pentru strămoşii Daco-romanilor Soarele, era un principiu feminin, iar luna un principiu masculin: (Crai Nou). Acum se aprind ruguri de foc (apud Ivan Evseev — Dicţionar de magie, demonologie pg. 419.) Sânzienele arată antropomorfizarea florilor, înzestrarea lor cu puteri magice. Această proiectare a ierburilor în uman, arată rolul natural al florilor şi ierburilor de leac.
Fiind o sărbătoare a luminii, a bucuriei ei, nu putem să nu afirmăm că omul în Dumnezeu este fiu al Luminii. Încă de la creaţie, lumina a fost despărţită de întuneric şi a fost numită zi. Deşi era lumină, i s-a dăruit şi un laminator pe bolta ei, adică Soarele (Facere, cap. l).
Această Lumină este o radiaţie, un complex de radiaţii electro-magnetice perceptibile cu ajutorul ochiului, cu aspect dublu corpuscular şi ondulatoriu, cu efecte caloric-chimice, fotoelectrice şi foto-luminiscente. Este lumina care exercită o presiune peste Terra, care o reflectă şi o resoarbe.
Termenul lumină este egal cu acel al cunoaşterii absolute, indiferent de domeniu. Are înţeles şi valoare religioasă cu gest ritual, care semnifică prezenţa sacrului în cotidian.
În înţeles material avem rugul, focul — flacăra vie — ce reprezintă legătura omului cu Dumnezeu.
Rugul de Sânziene este asemeni focului din jertfelnicul vetero testamentar: focul şi lumina este unul din canalele de comunicare a omului cu Dumnezeu, a celui creat cu Creatorul său. La aprinderea focului participa în special bărbaţii, căci lor li s-a dat sacerdoţiul.
Fiind în preajma Rusaliilor, cu puţin timp înainte sau în urmă, focul de Sânziene este sub semnul Limbilor de foc harice al Marelui Spirit; Duhul Sfânt cobora peste apostoli la Cincizecime.
Revenind la Solstiţiul de Vară, reprezintă simbolul Porţilor Astrale, descendent pentru că anunţă descreşterea zilei, spre deosebire de solstiţiul de iarnă care este ascendent şi care anunţă creşterea zilei. Cele două solstiţii, de vară şi de iarnă, prefigurează cele două sărbători a Sfântului Ioan Botezătorul: 24 iunie şi 7 ianuarie.
Aşa cum am arătat mai sus prin Sfântul Ioan de vară se mai înţelege şi sărbătoarea Sfântului Ioan de la Suceava sau Sfântului Ioan Evanghelistul. Proorocul şi Evanghelistul sunt patroni ai masoneriei: Ioan Botezătorul se naşte la solstiţiul de vară.
Solstiţiul de vară este ultima parte a anului Masonic, an care începe odată cu echinocţiul de toamnă. În cinstea acestei sărbători solstiţiale se organizează fasturi şi banchete, adică agape fraterne în care fastul şi curtoazia sunt acasă. Toate acestea sunt făcute sub semnul Înţelepciunii — Sophia – care este mamă a bunei credinţe – Fides, a iubirii aproapelui — Caritas şi a Speranţei — Spes.
De aceea această sărbătoare este sub înaltul patronajul al Marelui Spirit Divin, care ne integrează în universalitate.
Acest Spirit în limbi de foc, este simbolul nemuririi şi prin el trebuie să ne naştem. Acesta este adevărul sacrosanct. Dumnezeu, Marele Creator, când l-a creat pe om a suflat duh — spirit de viaţă — ce nu poate pieri din noi. După moartea omului el se întoarce la Cel ce l-a dăruit omului (Eclesiast XII —7).
În Spirit este Duhul cunoaşterii, al înţelepciunii, al tăriei, conform, Isaia XI — 2.
Gândim cu această ocazie a sărbătorii de Solstiţiului de vară la frumuseţe, forţa şi înţelepciunea Luminii, ce ne duce la Marea Putere Nevăzută, Marelui Arhitect al Universului, la Dumnezeu care este Alfa şi Omega, armonia deplină, iubirea deplină şi judecata supremă.
Din El luăm flacăra vie a naţiei, a iubirii de neam, de limbă, de lege, de tradiţie. O tradiţie care aici în spaţiul carpato-danubiano-pontic e vie, e plină de har şi adevăr şi vine din adânc, prin datini, prin Lumină – Lumina dulce a Linei Lumini, ce luminează totul şi tenebrele nu o vor cuprinde niciodată. (Ioan I-V).
Viorel DĂNACU,
Mare Maestru al MARII LOJI NAŢIONALE A ROMÂNIEI –
Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice