Dragii mei compatrioți,
Cu bucurie vă transmit aceste gânduri ale cărui simplu mesager sunt, că Apostolul Andrei este cu adevărat ocrotitorul şi patronul spiritual al tuturor românilor, care pentru noi francmasonii este un Lampadofor al Luminii, ca dealtfel şi Apostolul Ioan, a cărui Sfântă Evanghelie deschisă la vedere, o avem întotdeauna în ritualurile noastre masonice, atunci când rostim primele versete:,, La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul…..”.
Iată astăzi prăznuim împreună numele Apostolului Andrei, aşa cum spune tradiţia noastră creştină ortodoxă, precum şi numele tuturor fraţilor şi surorilor noastre, cei de o fiinţă cu neamul, care îi poartă numele. La Mulţi Ani!
Aşa cum am mai spus, ritualul Sfântului Andrei, pe care l-am luat de la Ciazen, Poznan, Polonia, cu ocazia lucrărilor A.M.M.L.A., din 2014, este o dorinţă a mea de a-l traduce din germană în română şi de a-l practica într-o lojă din Obedienţa noastră, fiind un ritual profund creştin ortodox, care ar face mult bine fraţilor noştri să-l cunoască şi să-l mărturisească.
Un mesaj, pe care doresc să-l trasmit tuturor francmasonilor din România, este urmatorul:
– un uriaș avantaj pe care îl avem noi francmasonii români, este acela ca lucrăm într-un mediu în general foarte spiritual, cel al credinței în Dumnezeu, al religiei ortodoxe, ceea ce este extrem de important.
Un rol deosebit în unitatea și continuitatea neamului daco-românesc, l-a avut Biserica Ortodoxă. Apostolul Andrei, primul nostru evanghelizator al geto-dacilor, arată că noi suntem de drept și de fapt continuitorii dacilor, s.a.m.d.
Întrebați-i pe cei care locuiesc prin alte țări, cu populație de alte religii, ce simt ei și dacă există o diferență spirituală între ei și noi.
Dragii mei, dacă în alte religii, Dumnezeu se studiază, în ortodoxism, Dumnezeu se simte, ceea ce este exact ce își dorește și ce trebuie să practice masoneria de la noi, să simțim Divinitatea din noi.
Spiritualitatea. Nimic altceva. În ortodoxism Dumnezeu se simte și de acest fel de simțiri avem nevoie noi, ca masoni contructori. Pentru că dacă ajungem să îl simțim pe Dumnezeu în noi, suntem capabili să îl și înțelegem pe M:.A:.A:.U:.. De aceea afirmăm că masoneria din lumea ortodoxă trebuie să fie o masonerie mult mai operativă decât cea din lumea altor religii, deci mult mai folositoare omului conștient de necesitățile sale spirituale. Cred că ușor, ușor, lumea rațională occidentală se va întoarce cu fața către lumina spiritualității orientale.
Să nu uitați vechea afirmație a școlii pitagorice, care zice: “Nimeni nu poate intra aici, dacă nu este geometru”. De aceea este strictamente necesar ca aspirantul să fie dotat dintr-un început cu calitățile necesare pentru a fi acceptat în școala inițiatică care se cheamă masonerie.
Masoneria nu face altceva decât să readucă pe om prin intermediul lucrării individuale, personale, efectuate în baza simbolurilor construcției fizice, materiale, în stadiul primordial, adică în stadiul, pur.
Misterele majore sau brațul vertical al crucii, nu constituie masonerie ci se ocupă mai mult de chestiuni esoterice. În masonerie se constituie tradiția biblică, creștină.
Între discipolii lui Iisus, nu toți erau pregătiți ca să înțeleagă în mod direct învățătura lui atunci, Marele Inițiat, Maestrul Iisus, le vorbea în parabole, în pilde, care pentru noi nu sunt altceva decât instrumente ritualistice de construcție operativă a masoneriei de azi.
Masoneria are rădăcini în epoca dinaintea creației omului, adică atunci când Dumnezeu, a creat Universul, numai că noi astăzi o cunoaștem ca fiind produsul activităților constructive ale vechilor călugari benedicteni din Franța, Spania secolelor 8 si 9 , era actuală.
Trebuie să știți, că masoneria de azi reprezintă o îngemănare între tradiția ebraică veche, cuvintele sfinte și cele de trecere, toate fiind de origine ebraică, în schimb Templul masonic cu întregul lui simbolism, sunt de origine creștină și reprezintă uniunea între om care este micro-universul cu macrouniversul.
Apoi vedeţi dragii mei, ne inţiem în ritualuri scoţiene, egiptene, franceze, engleze, yorkeze, antice, acceptate, universale, etc., foarte bine, dar ce facem cu ritualurile noastre dacice, zamolxiene, ancestrale, iată ale Apostolului Andrei, etc.? nu avem nici o îndrumare corectă, oare de ce? Oare nu suntem împinşi înlături voit de alţii, pe un motiv uşor de crezut, acela al unor obiceiuri împământenite ca fiind cele regulare, cele universal acceptate, cele mai răspândite, etc.? iar noi să pierdem din vedere esenţa, substanţa şi anume cunoaşterea obârşiilor noastre, izvoarelor noastre, originilor noastre, acolo unde întotdeauna găsim apa cristalină şi nu unde ulterior se mai scurg şi altele? Dezrădăcinându-ne astfel de tradiţii, obiceiuri, datini, cântec, port şi credinţă ?
Toate acestea înseamnă ezoterismul cel mai pur al unei naţii, arta meşteşugului tuturor breslelor noastre, a însemnat o gândire, o cultură şi un comportament iniţiatic format în timp, la sute de generaţii. Cred că masonii de azi plutesc aşa… fără să aibă nici o cârmă, nici o direcţie, fără nici un ţel. Cred că masoneria română trebuie să aibă mai înainte de toate un ţel. Asta lipseşte de 27 de ani masoneriei române, ŢELUL, DIRECŢIA.
Să ţineţi minte fraţilor ce vă spun şi tot vă repet de câţiva ani, că noi fraţii din MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice şi Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, asemenea a doua aripi deschise larg peste întreg cuprinsul ţării noastre, trebuie să propulsam într-o singură direcţie, un singur piept care se cheamă România, trebuie să construim o masonerie curată, ritualică, spirituală, o masonerie românească, o masonerie pentru români şi o masonerie pe înţelesul românilor, pentru a ne ocupa locul legitim în lume.
Vă rog din tot sufletul meu, pe toți francmasonii români, să nu se piardă pe drumul masoneriei speculative, foarte mult răspândite în Europa, dar care nu este pentru ortodocși.
Între vechii masoni au existat și încă mai există, preoți, filosofi adânci de-ai noștri, toți buni români. Este bine ca pe aceștia să îi căutăm, consultăm, ascultăm, pentru a face primii pași în formarea unei baze de date, pentru frumoasa zidire spirituală ce suntem dispuși să o împlinim, toți cei din Marea Lojă Națională a României- Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice.
Nu există ceva mai aproape de inima noastră de români şi creştini în acelaşi timp, decât a vorbi de moşii şi strămoşii noştri, de părinţii care ne-au născut prin Evanghelie. Multe şi minunate au fost darurile pe care le-a transmis Mântuitorul Hristos ucenicilor Săi. Iar noi, la rândul nostru am primit unul din aceste daruri de la Sfântul Apostol Andrei. Aşa cum ne istorisesc Scrierile Sfinte, Andrei era fratele mai mic al Apostolului Simon-Petru, la rândul lor fiii lui Iona – nume simbol al pescarilor, originari din Galileia, localitatea Betsaida (casa vânătorilor). Din copilarie fusese iniţiat în pescuit şi crescut în preajma sinagogii, învăţând să scrie şi să citească legea şi Profeţii.
Fiind înclinat spre rugaciune şi meditaţie, simţind chemare spre înţelegerea tainelor lui Dumnezeu, Andrei se apropie de Sf. Ioan Botezătorul în pustia Iordanului şi deşi era foarte tânăr, devine ucenicul acestuia. Şi la botezul lui Iisus, fiind aproape de Profet, i-a ascultat spusa : ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii…’’. Cunoscând bine profeţiile mesianice, cu dorinţa fierbinte şi curiozitatea tinerilor înflăcăraţi şi doritori de a şti cât mai multe despre viaţă şi lume, cu încredere în Ioan şi cu dragoste pentru Cel botezat, Andrei se apropie Şi-L întreabă : ,,Unde locuieşti ?’’ , iar Mântuitorul îi răspunde : ‘’Vino şi vezi !’’ . Şi s-au dus împreună…
Tânărul iniţiat a copleşit cu ştiinţa sa pe Mântuitorul. Nu înţelegea că Iisus este Mesia cel profeţit, nu pricepea cum să se coboare Dumnezeu pe pământ, când nici lui Moise nu S-a arătat, cum să trăiască Dumnezeu printre oameni, unde o fi cerul, din ce lume a venit, ce va face aici…? ‘’Am văzut casa, pe mama sa, atelierul lui Iosif… poate nu are ce manca, să îl chem să pescuiască…?’’. Cu aceste frământări în suflet s-a întors Andrei la fratele său Simon, i-a istorisit totul, dar acesta preocupat de mreje, l-a considerat pe fratele său un copil visător. Şi o noapte întreagă a pescuit Petru şi Andrei cugeta numai la Iisus şi îl durea sufletul că nu îl crede fratele său. A doua zi, când pregateau mrejele apare Iisus. Andrei rămâne surprins şi îi mulţumeşte în sinea lui că poate să-L mai vadă. Credinţa lui se transformase în realitate, visul său de tânăr se completase cu persoana, încercările sale de a-l convinge pe Simon că este Mesia capătără încredere.
Iisus ştia că nu prinseseră nimic. Atunci, pentru credinţa lui Andrei şi pentru ajutorul lui Simon, porunceşte să plece toţi trei cu barca şi aruncând mrejele, au rămas dezamagiţi… Andrei avea credinţă, iar Simon, obosit de atâta muncă, intrase în deznădejde. Iisus din nou porunceşte: ,,Mai în larg şi aruncaţi din nou mrejele.” Şi când au început să le tragă, nu puteau să le scoată de mulţimea peştilor. Bucurie pe Andrei şi dojană pentru Simon! Atunci au chemat şi pe fraţii Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedei şi au venit la mal cu bărcile încarcate. Simon şi-a recunoscut neîncrederea faţă de Mântuitorul şi în acelaşi timp a dat dreptate lui Andrei, mărturisind lui Iisus:,,Du-te de la mine, Doamne, că sunt un păcătos…”(Luca 5,8). Mântuitorul răspunde: ,,Veniţi după Mine şi de acum vă voi face pescari de oameni…” (Matei 4,19). Aici se încheie copilaria lui Andrei şi ucenicia sa la Ioan Botezătorul.
De acum, Apostolul Andrei era nelipsit de lângă Mântuitorul şi el a fost martor al alegerii celorlalţi Apostoli. Niciodată nu s-a îndoit în credinţă. La uciderea lui Ioan Botezătorul a lăcrimat, La Cina cea de taină s-a întristat. Când a fost vândut Mântuitorul s-a mâhnit profund; când Iisus a fost judecat, el şi cu Ioan stăteau în curtea pretoriului; lângă Crucea Golgotei era de faţă; la punerea în mormânt plângea, iar în dimineaţa Învierii s-a bucurat şi a primit liniştea eternă prin salutul Domnului Hristos: “Pace vouă!” (Ioan 20,19). Bucuria Învierii a împărtăşit-o pretutindeni, iar la Înălţarea Domnului şi-a ridicat cugetul împreună cu îngerii, de acum înţelegând “taina cea din veac ascunsă…”. Acestea toate i-au dăltuit marelui Apostol Andrei o nouă personalitate, o nouă fiinţă, o nouă filozofie a vieţii şi a mântuirii. Aşa şi-a desăvârşit Andrei vocaţia despre adevăr şi s-a format la picioarele lui Iisus. De acum va arăta prin viaţa sa urmarea lui Hristos, va convinge pe alţii şi va transmite învăţătura Evangheliei.
După Înălţarea Domnului la cer şi după Pogorârea Sfântului Duh asupra tuturor Apostolilor Mântuitorului, trebuiau să meargă cu toţii la propovăduirea Evangheliei, potrivit poruncii Mântuitorului: “Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20).
Trăgând la sorţi, Sfântului Andrei i-au căzut Ahaia, spre sud şi Sciţia, spre nord, cu regiunile de la Dunăre. Munca şi propovaduirea lui, viaţa lui de Apostol misionar începe cu răstignirea lui Iisus şi se încheie cu propria lui răstignire. Sufletelor aspre ale sciţilor, ale dacilor localnici pe meleagurile patriei noastre li s-a înfăţişat Evanghelia lui Iisus Hristos. Marele Apostol, cel întâi chemat, pionier al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos este pomenit azi de Biserica noastră cu pietate şi cu adânc omagiu. Paşii săi au lăsat urme în istoria Bisericii noastre. Străbătând Niceea, Sinope, oraşele Traciei şi Macedoniei şi înfiinţând peste tot comunităţi creştine, Sfăntul Apostol Andrei a vindecat multe suferinţe şi a săvârşit multe minuni în numele lui Iisus Hristos.
În Paleopatras din Penopones a convertit la creştinism chiar pe soţia guvernatorului, după ce a vindecat-o de o boală grea. Aruncat în temniţa de soţul ei, este cercetat de soţia acestuia şi de fratele ei, Stratoclis, pe care l-a creştinat şi l-a făcut chiar episcop al bisericii de acolo. Creştinii din Paleopatras au vrut să-l scoată din închisoare, dar el le spunea: “Să nu faceţi împiedicare muceniciei mele; să nu se prefacă pacea lui Hristos în tulburare diavolească”. Văzând împietrirea inimii guvernatorului, Sfântul Andrei i-a strigat: “Ascultă, fiu al pierzării, gătit pentru focul cel veşnic! Cu cât mai grele munci voi răbda, cu atât mai bine voi fi primit de Domnul meu. Eu sunt robul Crucii Lui. Nu pentru pătimirea mea mă mâhnesc, ci pentru pierzania ta” .
Crucea Sfăntului Andrei a rămas numai a lui. Dorinţa sa de a muri pe ea, ca şi Marele său Învăţător şi Mântuitor, s-a împlinit. El, însa, a dorit să fie altfel, aşa cum o considera nevrednicia sa. De aceea a fost spânzurat cu capul în jos, pe o cruce în forma de X – care a ramas cunscută sub denumirea de “crucea Sfântului Andrei”. Şi atunci bătrânul Apostol Andrei a cinstit cu sângele său, ca şi fratele său Petru.
Noi în ritualurile masonice, vorbim de marii binefăcătorii ai omenirii, care fiecare în epoca lor au lăsat învăţături extraordinare transmise sub forma exoterică generaţiilor viitoare, adica şi nouă celor de azi, pentru ca să le decriptăm, înţelegem sub forma ezoterică.
Vorbim de Moise, Pitagora, Socrate, Isus, Confucius şi aş mai adăuga aici şi pe Zamolxe al nostru, care la avut ca ucenic pe Pitagora şi nu invers cum spun unii aşa zişi cercetători de astăzi.
Dacă în ritualurile noastre avem ca una dintre cele trei mari Lumini al masoneriei, Sfânta Scriptură deschisă la Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, dacă cei 12 Apostoli au fost ucenicii lui Isus, care a fost şi rămâne un Mare Maestru Universal, farul călăuzitor şi creator a tot ceea ce există, dacă Apostolul Andrei a fost la început ucenicul Sfântului Apostol Ioan Botezătorul, apoi ucenicul lui Isus, Mântuitorul, atunci toţi aceşti ucenici şi Mari Maeştrii, cu învăţăturile lor, Apostolii Adevărului, iniţiaţi fiind în marile mistere ale universului, nu sunt tot EI cei de la care trebuie să primim şi noi lumina, pe care o vrem şi dorim aşa de stăruitor? Nu pe ei trebuie să-i cinstim cu mare evlavie, cei care au oferit lumina lumii? Trebuie şi noi să practicăm şi mărturisi această mare lumină, celorlalţi fraţii ai noştri.
Iată doar câteva motive foarte clare, care trebuie să ne facă să înţelegem că şi noi ucenicii, maeştrii vremurilor de azi, trebuie să fiim bine şcoliţi prin studiile şi cercetările din cadrul Lojilor de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, să oferim acea lumină semenilor noştrii, prin a fi oameni morali, cinstiţi, cu conştiinţă, verticali, aşa cum toţi ucenicii şi maeştrii tuturor timpurilor au fost şi mărturisit, adică Apostolii Adevărului, Fii Luminii, cum li se zice acelor iniţiaţi.
Cred că noi, fraţii din MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice şi membrii Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, avem datoria istorică să regenerăm masoneria română, să dăm cezarului ce este al cezarului, să-i aducem pe drumul cel drept şi luminat al unei masonerii curate, pe semenii noştrii care rătăcesc pe căile întortocheate ale ignoranţei, necunoaşterii, întunericului, pentru a nu fi victimele accederii în alte secte, organizaţii paramasonice, loji sălbatice sau fel şi fel de alte loji de afaceri sau interese de grup.
Trebuie să practicăm masoneria cu placere, încredere, în fraternitate, cu principii, credinţă, adevăr şi dreptate, o masonerie regulară, ritualică, morală, românească, pentru români şi pe înţelesul românilor, fără ca în viitor să degenereze sau dilueze prestigiul pe care l-a avut cândva, aşa cum din păcate s-a întâmplat în ultimii 27 de ani, într-o masonerie de club, de interese de grup sau manipulatoare de semeni.
Avem obligaţia să facem o masonerie tradiţională, care să vorbească lumii prin fapte, prin creşterea spirituală şi morală, a noastră şi a copiilor noştrii, fără să fiim condamnaţi de generaţiile viitoare, că am fost doar o masonerie făţarnică, fără niciun fel de şlefuire, rămânând tot la stadiul de piatră brută.
Pentru fiecare dintre noi şi toţi laolaltă, pomenirea Sfântului Apostol Andrei înseamnă încă o lumină în candela de două mii de ani a neamului nostru şi transmiterea credinţei lui Hristos, curată şi roditoare ca şi în trecut. Astăzi moaşte din trupul său se găsesc la noi în mănăstirile: Hurezi, Neamţ şi Secu. Cinstea care s-a dat de Dumnezeu strămoşilor noştri prin Sfântul Apostol Andrei să o preţuim cum se cuvine.
Să ne rugăm permanent Întâiului chemat şi pomenit acum să mijlocească la Stăpânul tuturor, pentru sufletele noastre, să avem pace, linişte şi belşug. Pentru rugăciunile Apostolului tău, Andrei, dăruieşte-ne sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. ,,Pentru pomenirea lui cea de astăzi, ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudam prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin!”
Dr. Viorel DĂNACU 330
Mare Maestru
MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
Loja de Ritualistică Comparata şi Cercetari Masonice
Preşedinte
CENTRUL REGIONAL DE STUDII FRANCMASONICE PARIS BUCUREŞTI