Se schimbă vremurile, se schimbă și oamenii, uneori în bine, alteori în mai puțin bine, depinde de destin, Dumnezeu știe sigur, clar este un lucru, așa cum Marele Maestru Manole, de la Curtea de Argeș, ne-a lăsat ca model credința, iubirea și sacrificiu, pentru ca ce este construit de mână de om, să dăinuie peste generații, tot așa noi masonii, trebuie să rămânem uniți și ce construim, să nu distrugem a doua zi , așa cum din păcate s-a facut în ultimii 25 de ani.
Trebuie să construim cu credință, iubire și sacrificiu, așa cum am construit împreună cu frații din Respectabila Lojă ,,Horia, Closca și Crisan” din Alba Iulia, în 2004, Monumentul Candelă, reprezentând două mâini gigantice care susțin un recipient care simbolizează o inimă, asezat acolo unde este îngropată inima martirului și deopotrivă eroului, fratele Horea.
Ajutat de fr:. Mircea Ioan Chira, Pro Mare Maestru, pe atunci și apoi Mare Maestru de Onoare, pe regiunea Transilvania, instalat și inițiat de mine, împreună cu copilul lui David, de numai câțiva ani, i-am dat din mâna mea flacăra , iar David cu mâinile lui, a aprins flacăra Monumentului Candelă.
Atunci au fost tulnicăresele din Nordul țării, elevii, preoții, copii călare pe cai, frumos împodobiți, militarii care au dat onoruri, care să vestească lumii întregi, că nu trebuie să-i uităm niciodată pe cei trei martiri, Horia Cloșca și Crișan, care au fost trași pe roată, jertifindu-și viața pentru libertatea și independența României .
Atunci eram puțini, pot spune ca eram doar noi frații din toate lojile masonice consacrate și instalate de mine, de pe întreg cuprinsul țării, Loji de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice, care în primii ani depuneam coroane de flori la Monumentul Candela de la Alba Iulia, iar localnicii erau puțini și marea majoritate se uitau oarecare mirați la noi, dar și bucuroși în același timp, că în sfârșit au apărut niște oameni patrioți care își cinstesc înaintașii, aducând un omagiu și o vie recunostință celor mai bravi dintre cei mai bravi români, Horea Cloșca și Crișan .
În ultimii ani au început ușor, ușor să ni se alature și alte organizații și chiar conducerile administrației locale, militarilor, ai școlilor, liceelor, preoții totdeauna fiind prezenți, cărora la toți le mulțumesc, dar azi, 28 februarie 2016, ziua supliciului celor trei martiri și deopotrivă eroi, Horia Cloșca și Crișan, am vazut cu ochii mei, ceea ce nu mi-am dorit nicodată, că nu au mai fost nici un fel de manifestații, administrația locală, Primaria și Prefectura, au depus coroane de flori, Vineri, în timpul programului de lucru și de la Asociația Veteranilor de Război. Le mulțumesc mult.
Îmi dau seama, că asemenea Maeștrului Manole, ceea ce se construia ziua, se fărâma noaptea, tot așa și noi masonii, ceea ce am construit cândva, s-a fărâmat acum, pentru ca Lojile masonice pe care le-am construit de-a lungul timpului, atât în Alba Iulia, cât și din Transilvania, câteva zeci la numar, plus celelalte Loji masonice ale altor Obediențe masonice, nu au înțeles nimic, în afară de afaceri, interese proprii, trafic de influiență, corupție totală, nu au vrut să facă ceea ce eu și cu Il:. Fr:. Nicu Filip, Primul Mare Maestru, am început să reconstruim dupa 2002.
Zadarnic am crezut eu în masonerie, am jurat fratelui Nicu Filip că voi regenera masoneria româna, mi-am sacrificat, familia, viața, să redau prestigiul masoneriei române, nu am reușit decăt în puțină măsură, decât acum în ultimii ani, prin Lojile de Ritualistica Comparată și Cercetări Masonice, singurele care pot oferii un viitor masoneriei române, pentru că lipsa credinței, la acest popor, ținut 45 de ani departe de Dumnezeu, demonstrază că masoneria nu reușește fără credința în Dumnezeu, iubirea de aproape și sacrificiu, să facă ceva în România.
Rămân optimist și cred în continuarie cu tărie, că masoneria poate oferi un suport de Lumină, de prețuire și recunoștiință, celor care au luptat pentru libertatea și independența României.
Masonii trebuie să construiască o masonerie românească, o masonerie pentru români și o masonerie pe înțelesul românilor, profund spirituală, ritualică, morală și tradițională, lucrând prin fapte și împreună cu toții oamenii de bine, să facă front comun împotriva corupției, flagel care cuprinde din ce în ce mai mult națiunea noastră, România.
Eu îi mulțumesc în mod special, prietenului și fratelui Mircea Ioan Chira, pentru faptul că menține tradiția și mă invită în fiecare an ca și de 1 decembrie, Ziua Națională a României, să comemorăm și să aducem un omagiu viu tuturor celor care au făcut ceva pentru țara noastră, pentru ca România să-și ocupe locul legitim în lume.
Sperăm că și anul care vine, vom fi pe Dealul Furcilor, împreună cu toți oamenii de bine, care gândesc, trăiesc și au suflet românesc.
Așa să ne ajute Bunul și de oameni iubitor , Domnul Dumnezeul nostru.
Col.(R)Dr. Viorel Dănacu
Mare Maestru,
MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂMIEI-
Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice,
Președinte
Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris București,
Venerabilul Maestru, al R:. L:. Athenaeum, din Or:. București,