Cuvântul Marelui Maestru Ad Vitam, Fr. Viorel Dănacu la Sărbătoarea Solstiţială a Sf. Ioan de vară,
a Marii Loji Naţionale a României
26.06.6010, Or:. Tg. Jiu
Sf. Ioan de vara, Solstițiul de vară, Sânzienile, sărbătoarea astrală la populația carpato-danubiano-ponta, a românilor,
Moment înălțător al vieții terestre în an, este solstițiul de vara, în care lumina este la apogeu, în care mișcarea de revoluție a pamantutui și paralel cu mișcarea de rotație, dau ziua cea mai lungă când soarele atinge punctual cel mai înalt, când zenitul pare foarte îndepărtat, când razele solare luminează marea parte a Terrei, iar pe eclipsa celestă astrul zilei atinge cota maximă de înălțime.
Ziua această a solstițiului de vara este cântată de poeți și lăudată de muzicieni în diferite ipostaze ale ei. Nu poți să nu amintești de George Coșbuc, cu cele două poezii celebre ale lui: “0 fâșie nesfârșită” sau “Sub paltini aici e răcoare”, închinate anotimpului vara, cunoscute cu titlul de “Vara” în volumul Fire de tort.
21 iunie, este ziua cea mai lungă a solstițiului, dar și noaptea cea mai scurtă, tot din timpul solstițiului de vara sunt elemente astrale de mare bucurie, o feerie magică a nopțîi, așa cum o numește Ion Heliade Rădulescu. Noaptea aceea a solstițiului este o “noapte ‘naltă, ’naltă, cu cerul plin de stele”, ce ne duce cu gândul la boltă “Templului celest”.
Este timpul Sânzienelor și al Dragaicelor, un timp magic, timp mirific al împlinirii unui ritual de inițiere dar și de desăvârșire, de maturitate a pașilor terestrii pe care îi face omul în această viață.
24 iunie este Sfântul loan de Vara când creștinii sărbătoresc nașterea Sfântului loan Botezătorul, proorocul ce leagă Vechiul Testament de noul Testament, prooroc vestit de Isaia în capitolul XL și descris în cele patru evanghelii ale Noului Testament.
Este cel mai mare dintre profeți, este antemergatorul Hristic-este acel “Vox clamandi în deserto”, adică glasul ce strigă în pustie conform Marcu 1-3 Și profețit de lsaia XL-3. Ales că patron al masoneriei cu mare cinste și venerare, fratiile și confretiile îl sărbătoresc.
Azi, Marea Lojă Națională a României, nu poate trece cu vederea cinstirea acestui sfânt. Ziua această a solstițiului de vara este ziua cea mai lungă ,cu nopțile de Sânziene pline de farmec cu reprezintă o trilogie fantastică a unui creștinism cosmic, o liturghie sub boltă cerului, sub boltă bisericii. Acestea nu fac decât din noi, o unitate de neam, de gândire, de cuget și simțire românească.
Această unitate are filonul aici în spațiu Danubiano-Carpato-Pontic — axele spațiale în care ne naștem și murim, și pe care avem obligația a le păstra. Noi, carpato-dunarenii de astăzi încercăm să ducem tradiția această sacră, tradiție ce o venerăm în templul nevăzut al sufletului dar și în cel palpabil văzut în casă și în curtea noastră, în familiei, această celulă de baza a Nației Române.
Timpul este cunoscut la noi după orologiile naturale și astrale. Cele naturale le arată pe cele astrale, de pildă: Sanzienele, aceste flori înfloresc în timpul solstițiului, sau fructe că cireșele de vara, ce se coc în această perioada.
Acum, este timpul când lumina este puternică și strălucitoare — Lumina că reprezentare complexă a Puterii Divine, că mijloc de comunicare între om și Dumnezeu, care există sub multe forme de expresie palpabilă: candelă, lumânare, rug (rugul e focul sacru at jertfei).
Noi suntem fii ai luminii. Sfântul loan de Vara a fost numit Luminator, tot sub denumirea de Sfântul loan de Vara, în Moldova și Bucovina acest titlu este atribuit Sfântului loan de la Suceava, a cărei zi este 2 iunie, începutul verii, când ziua intră în creștere.
A început vara, începe vremea culegerii buruienilor de leac și a florilor de leac. Florile de sânziene erau culese pentru pusul în lavite. Multe din florile sau buruienile de leac, erau duse la Templu, stropite și numai așa erau mai bune pentru uzul leacurilor.
Noaptea sânzienelor este noaptea plină de farmec, de vraja Aburatorului, acest Eros carpatin, așa cum arată Ion Heliade Rădulescu. Sărbătoarea această, așa cum am arătat mai sus se mai numește și a Dragaicii.
Drăgaica este un personaj mitic agrar. Despre această sărbătoare, a dragaicii, ne-a vorbit Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei. Nu a fost o sărbătoare numai a Moldovei, ci și a Valahiei, așa cum a arătat Maria del Chiaro, secretarul principelui Constantin Bancoveanu.
Sanzienele, această sărbătoare a Sfântului loan de Vara, desemnează în limba română, o realitate mitologică care are trei aspecte:
1. Sanzienele, personaje mitologice feminine din categoria lelelor, cu origini în sărbătoarea precreștină a Solstițiului de vara,cu caracter plural sau definit particular:Sânziana sau Ileana Cosânzeana.
2. Sânziene, o specie de flori de vara Galium verum — cu proprietăți divinatorii atribuit în această zi solstițială.
3. Sânziene, această sărbătoare a Sfântului Ion Botezator,cu tente precreștine, cu atribuții magice legate de magia premaritala. Acum se culeg florile și se pun la ferestre pentru a feri casă de agresiunea duhurilor rele.
Această sărbătoare este o asociere a luminii solare, a soarelui asociat cu sanzienele-flori. Această asociere a rezultat un principiu matricial feminin.
Pentru strămoșii Daco-românilor Soarele, era un principiu feminin, iar luna un principiu masculin: (Crai Nou). Acum se aprind ruguri de foc (apud Ivan Evseev — Dicționar de magie, demonologie pg. 419.)
Sanzieniele arată antropomorfizarea florilor, înzestrarea lor cu puteri magice. Această proiectare a ierburilor în uman, arată rolul natural al florilor și ierburilor de leac.
Fiind o sărbătoare a luminii, a bucuriei ei, nu putem să nu afirmăm că omul în Dumnezeu este fiu al Luminii. Încă de Ia creație lumina, a fost despărțită de întuneric și a fost numită zi. Deși era lumina, i s-a dăruit și un laminator pe boltă ei, adică Soarele (Facere, cap.l).
Această Lumina este o radiație, un complex de radiații electro-magnetice perceptibile cu ajutorul ochiului, cu aspect dublu corpuscular și ondulatoriu, cu efecte caloric-chimice, fotoelectrice și foto-luminiscente. Este lumina care exercită o presiune peste Terra, care o reflectă și o resoarbe.
Termenul lumina este egal cu acel al cunoașterii absolute, indiferent de domeniu. Are înțeles și valoare religloasa cu gest ritual, care semnifică prezența sacrului în cotidian.
În înțeles material avem rugul, focul — flacăra vie — ce reprezintă legătură omului cu Dumnezeu.
Rugul de Sânziene este asemeni focului din jertfelnicul vetero testamentar: focul și lumina este unul din canalele de comunicare a omului cu Dumnezeu, a celui creat cu Creatorul sau. La aprinderea focului participa în special bărbații, căci lor li s-a dat sacerdotiul.
Fiind în preajma Rusaliilor, cu puțîn timp înainte sau în urmă, focul de Sânziene este sub semnul Limbilor de foc harice al Marelui Spirit; Duhul Sfânt cobora peste apostoli la Cincizecime.
Revenind la Solstițiul de Vara, reprezintă simbolul Porților Astrale, descendent pentru că anunță descreșterea zilei, spre deosebire de solstițiul de iarnă care este ascendant și care anunță creșterea zilei. Cele două solstiții, de vara și de iarnă, prefigurează cele două sărbători a Sfântului loan Botezătorul: 24 iunie și 7 ianuarie.
Așa cum am arătat mai sus prin Sfântul loan de vara se mai înțelege și sărbătoarea Sfântului loan de Ia Suceava sau Sfântului loan Evanghelistului. Proorocul și Evanghelistului sunt patroni ai masoneriei: loan Botezătorul se naște la solstițiul de vara.
Solstițiului de vara este ultima parte a anului Masonic, an care începe odată cu echinocțiul de toamna. ln cinstea acestei sărbători solstitionare se organizează fasturi și banchete, adică agape fraterne în care fastul și curtoazia sunt acasă. Toate acestea sunt făcute sub semnul lntelepciunii — Sophia – care este mama a bunei credințe – Fides, a iubirii aproapelui — Caritas și
a Speranței — Spes.
De aceea această sărbătoare este sub înaltul patronajul al Marelui Spirit Divin, care ne integrează în universalitate.
Acest Spirit în limbi de foc, este simbolul nemuririi și prin el trebuie să ne naștem. Această este adevărul sacrosanct. Dumnezeu, Marele Creator, când l-a creat pe om a suflat duh — spirit de viață — ce nu poate pieri din noi. După moartea omului el se întoarce Ia Cel ce I-a dăruit omului (Eclesiast XII —7).
În Spirit este Duhul cunoașterii, al înțelepciunii, al tăriei, conform, Isaia XI — 2.
Gândim cu această ocazie a sărbătorii de Solstițiului de vara la frumusețe, forță și înțelepciunea Luminii, ce ne duce la Marea Putere Nevăzută, MareIui Arhitect al Universului, la Dumnezeu care este Alfa și Omega, armonia deplină, iubirea deplină și judecată supremă.
Din El luăm flacăra vie a nației, a iubirii de neam, de limba, de lege, de tradiție. O tradiție care aici în spațiul carpato- pontic-danubian e vie, e plină de har și adevăr, și vine din adânc, prin datini, prin Iumina – lumina dulce a Lînei Lumini, ce luminează totul și tenebrele nu o vor cuprinde niciodată. (Ioan I-V).
Viorel DĂNACU,
Mare Maestru Ad Vitam şi Mare Secretar al
Marii Loji Naționale a României.