Bernard Bertry
“CUVÂNTUL, UN PRIM PAS SPRE CĂUTAREA ADEVĂRULUI”
Bernard Bertry
Președinte Al Confederației Marile Loji Unite ale Europei
Este o adevărată plăcere, ca noi, să venim în întâmpinarea nașterii acestei reviste editată de Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris–București.
Realizată la inițiativa fraților români, competenți și de calitate, acest “Cuvânt Masonic” este destinat de a descoperii, în fața publicului larg, adevărata înfățișare a Masoneriei, tradiția sa, scopurile sale, adevărurile sale.
Prea mulți profani încă cred că francmasoneria este o societate secretă, care unește oamenii, care se consacră câtorva ritualuri diabolice.
Dar una din marile virtuți ale francmasoneriei este absența dogmelor, respectul față de toate religiile, față de toate credințele oamenilor, oricât de puține și sincere ar fi ele.
Masonii se angajează să respecte gândirea celorlalți, deoarece sunt orientați către binele comun.
Discuțiile politice, religioase, rasiste, sunt excluse din lucrările lojilor, ce sunt consacrate ameliorării fiecăruia, înțelegerii aproapelui, fraternității.
Rezultatul tuturor lucrurilor bune, de toate originile, de toate tipurile de gândire, masonii au ambiția de a participa la elaborarea unei lumi mai bune, într-o lume în care fraternitatea nu este un simplu cuvânt, ea devine o realitate adevărată.
Masoneria nu este o societate secretă, este una discretă, în care fiecare individ își descoperă originile și descoperă bogățiile morale care ne-au fost transmise de înaintașii noștrii.
Să nu uităm că tradiția aceea care ne-a permis să devenim ceea ce suntem.
Prea mulți oameni ignoră faptul că trilogia “libertate – egalitate – fraternitate” este născută de lojile masonice.
“Cuvânt Masonic” este prima revistă de acest gen din România. Frații care au conceput-o sunt oameni ce beneficiază de toată încrederea noastră, pentru că noi le cunoaștem calitatea umană, setea sinceră de a afla adevărul.
Noi ținem să-i felicităm pentru că aduc lumina marelui public.
Este timpul de a pune capăt literaturii josnice, publicată de falși frați.
Singurul lucru important este avântul generos, dorința profundă de perfecționare, de a-și utiliza cunoștințele pentru binele semenilor lor.
Pentru a concluziona, mă adresez celor care sunt așa-ziși atotcunoscători în discursurile lor: “Vorbește numai dacă ai ceva de spus, mai frumos decât tăcerea”.
Încă odată mulțumesc tuturor fraților care au avut curajul de a se lansa în această lucrare.
Noi le dorim tot succesul pe care-l merită.
Alvaro Carva
“OMUL LIBER ESTE BUN DE A CĂUTA ADEVĂRUL”
Alvaro Carva
Mare Maestru al Marii Loji Naționale Portugheze
Am avut de-a lungul acestor ani, spațiu și timp ca să vorbim pe tema Confreriei. În acest timp am adus frați la inițiere. Pentru aceasta încerc să scriu câteva reflecții în acest document adresat ție și de asemenea adresat tuturor fraților ce sunt în căutarea înțelepciunii supreme ca formă de viață.
Am ignorat rezultatul acestei conversații a mea și a acestei reflecții. Dar sunt convins că atâta timp cât Omul este în căutare de tradiție, Omul liber este bun de a căuta adevărul. Dacă se întâlnesc eroi, atunci trebuie să și le asume și să se reorienteze pe drumul său.
Am cunoscut în trecut o chemare masonică de regularitate englezească. Am cunoscut masoneria zisă liberală, numită de alții iregulară. Am cunoscut frați care valorează foarte puternic suprastructura Organizatorică. Alții care gândeau contrar. Am cunoscut multe opinii și multe gânduri. Cu toții am învățat. Cu toții am priceput că era posibil să servească Portugaliei o viziune mult mai apropiată de gândirea europeană (regularitate continentală). Cu o adevarată, unică asociere la Tradiție.
Această mutație pe care am propagat-o în Portugalia m-a convins și clarificat că regularitatea nu poate fi confundată cu recunoașterea, cuvântul regularitate nu poate fi apanajul unui mesaj eronat, unii insistând pentru a obține rezultate îndoielnice.
Pentru aceasta îti vorbesc cu calm de toate acestea, iubitul meu frate. Sunt încrezator că veți citi aceste rânduri, fără rezerve, fără restricții mentale, ca și un vechi militant, dar ca pe un balsam pentru agitatele noastre suflete.
Principiul activității noastre se rezumă la fraternitate inițiatică. Nimic nu se construiește fără un principiu, principiul tradiției.
Dacă un om a fost la un Templu masonic, dacă inițierile au fost validate, dacă ritul a transmis Tradiția mai departe, dacă lojile au fost juste și perfecte, în sinteză rezultă că suntem în Occident o unică organizație masonică inițiatică denumită masonerie, Masonerie Tradițională.
Dacă constatăm că frații din alte Obediențe își spun unici, regulari, pentru că confundă regularitatea cu recunoașterea, cum putem crede că biserica din Roma nu confundă Masoneria Modernă cu Masoneria Tradițională.
Haideți așadar să dăm un răspuns clar.
Despre ce vorbim la inițiere?
Sper că anii de investigare masonică o să ne ajute în această clarificare. În cei cinci ani de existență a noastră ca unici reprezentanți ai Masoneriei Tradiționale în Portugalia, am avut diverse probleme. Am pus în mișcare diferite procese și căi de a stabiliza masoneria. În masonerie, ca și în lumea profană, simțim aparențele extremiste, numai că înțelepciunea confreriei masonice tradiționale știe să se apere, implementând în Portugalia și în Marea Lojă Națională a Portugaliei o acțiune curentă.
Vrem să ne înfrățim cu lumea și cu persoanele. Se știe ce este în mișcare, și mai mult, se știe despre lucrarea noastră administrativă, financiară și socială, ce va fi relevată atunci când toți vom înțelege a continua să ne aducem contribuția în favoarea Marii Loji a Portugaliei.
Construirea Templului Inițiatic
Istoria Masoneriei Portugheze, ca și a celorlalte obediențe, este fiica templului său. Din 1717, de când a început istoria Masoneriei Moderne. De la această dată ea este privită ca un proces de scădere a societății inițiatice.
Am asistat la utilizarea Masoneriei ca o forță politică. Mai târziu am asistat la folosirea Masoneriei ca o împletire vastă de idei în serviciul epocii sale. Mai târziu de asemenea în 1789 cu trilogia Libertate, Egalitate, Fraternitate.
În secolul al XIX-lea, Masoneria a fost folosită de Pozitivism și de Știință. Un pic după, a fost folosită de către Rațiune și de Anticlericism.
Puțin mai târziu de către Democrație, de către Statele Unite ale Americii și de către Europa. Pentru pace, pentru a nu vorbi de naționalism. Mai recent a fost utilizată pentru egalitatea între rase. În mai 1986 – cine nu-și mai aduce aminte de această dată – a dat partea sa pentru ajutorarea revoluționarilor.
Si ca toate generatiile trecute, generatia noastra simte ca trebuie sa fim mai clari, mai liberi, mai autentici. Pentru aceasta, la sfârsitul si începutul de nou secol, simtim necesitatea de a face un apel de reîntoarcere la traditii, la origini, ce au fost toate concepte initiatice.
Cum spunea René Guénon „împreuna cu camaraderismul, Masoneria este ultima supraviețuitoare de activități inițiatice în occident”. Eu aș spune că e o misiune de Ordin. Și chiar aceasta pe care o practicăm în Marea Lojă este Masoneria tradițională. Această caracteristică inițiatică face din Marea Lojă ceva ce trece mai departe ca organizație profană, așa zisă organizație secretă. Ce nu este nici politică, nici religioasă, nici filantropică, nici republicană, se asumă prin cunoștințe. Cunoștința se transmite masonului inițiat. Acest mason nu trebuie să sufere influență spirituală, influență inițiatică. Și această tradiție este transmisă de garanții săi: maeștrii masoni.
Masonul care primește această influență spirituală nu poate există fără a fi legată de ea, activând în Ordin sub acoperirea acestui spirit. Mulți dintre masoni pierd din vedere adevăratul punct de plecare al Ordinului. Acest amatorism al istoriei ne aduce de câteva ori în postura de a comite erori de interpretare, ce mult m-ar ajută compania în această valorificare universală.
Cine nu-și aduce aminte de a fi vorbit în loja sa de simbolism. În analogie. În expresie și în interiorizare. Cine nu-și aduce aminte că în anul 2000 Masoneria tradițională a coborât în străfundul sufletului nostru, ieșind din arhetipuri cu o forță creatoare, cu o capacitate de deschidere către exterior, actual și universal.
Și pentru acești primi pași ai fraților din Marea Lojă Națională a Portugaliei trebuie să depășească încercarea cerută: a învinge gândirile profane. Și țineți minte că tot ce este comparabil în lumea profană un are aceeași prioritate în ordinea Masonică.
Primul pas este la fel cu imaginea fricii. Frică de a nu se adapta la Nouă Lume. Al doilea este ciclul de descoperire acum propus și deschis de traversare a Marii Tenebroase care crește și în care cad profanii pe care admitem în E-ul nostru.
Lucrând nu în exterior, cu profesia să, la locul de sau muncă, e materia de competență profesională și este de realitate profană. Lucrând în interior visând a recupera razele cordiale ce se află în sufletul sau și în sufletul Portugaliei și este timpul de a face cercetări și de a-și urmă calea.
Conștienți transmitem ferma și cunoștințele și întelepciunea lăsată nouă de înainte mergătorii noștri, resturi fragmentate de o antică înțelepciune tradițională lăsată de către tâmplari, ciobani, sacerdoți și mulți alții. Desigur nu putem face din ele o lectură literară, dar invită șforțări prin care știința continuă a-și face trage conștiința și sufletul de Portugalia.
Cu intenția de a recupera decăderii unui popor, supraviețuiește atunci când elitele pierd contactele cu arhetipurile sau ele sunt abandonate. Omul mason cere trece așa în clandestinitate și merge în derivă.
Emoțiile cad în depresie, pierde încrederea în sine, are atitudini de delăsare, de somnolență, de indiferență prin rupere. Procură în cotidian ideile sale în modele ce pot să devină frustrante deoarece neagă istoria sa, adevărul său.
Acum suntem conștienți de a numi acest pământ misterios, ce-l numim Portugalia, care are locuri și persoane magice din care voi cita: D. Alfonso Henriques, D. Mafalda, D. Dinis, Rahina Santa Isabel. și de formă supremă la realizarea descoperirilor. Ei sunt de o formă supremă de gest asupra înaintea mergătorilor noștri.
Sunt simboluri care ne ajută în a garanta ceea ce simțim și a armoniza legitimitatea.
Este tradiția încorporată în simboluri care sunt scoase în evidență și au origine istorică. Este ce Fernando Pessoa, curios, ca o reacție directă, vorbește, cu referire directă la Arborele lui Sephiot de tradiție cabalistică. Uniunea mistică de două extreme gnostice. De la Umberto Eco, până la Pendulul lui Foucault, în acest sens spune: Frați suntem aici reuniți de Ordinul Unic, de Ordinul Nostru, ce până ieri aparțineam și aparținem dintotdeauna. Jurăm. Blestemul asupra profanatorilor secretului. Blestemul și asupra celor ce fac un spectacolul din rit și de mister.
Și dacă azi vă scriu acest text, optez pentru această îndrăzneață, dar bravă perspectivă masonică, pentru a contribui, ca un tânăr de-a lungul primilor cinci ani, ajutându-ne a reflecta cunoștințele și moștenirea spirituală a masoneriei.
În spatele tuturor acestora, prin vocea voastră, vă cer sprijinul pentru a putea continua în a lasa o amprentă de Tradiție Inițiatică în Portugalia, bazându-ne pe această încredere ce se află în mâinile noastre.
Sunt sigur că lucrările noastre vii sunt idealul ce face diferența. Mă bazez pe a voastră solidaritate inițiatică pentru continuarea construcției templului inițiatic.
În final vă dau ce mai caldă îmbrățișare și cele mai bune gânduri masonice.
Alain Pozarnik
“CUVÂNTUL” UN PRIM PAS SPRE CĂUTAREA ADEVĂRULUI
Alain Pozarnik
Mare Maestru al Marii Loji a Franței
Pentru a vorbi împreună despre spiritualitate și de umanism și să înțelegem spiritualitatea umanismului sau umanismul spiritualității, trebuie să identificăm evoluția istorică a noțiunii de umanism. Bineînțeles în aceeași epoca, cuvântul umanism nu evocă aceleași noțiuni pentru toți filozofii, savanții și politicienii, de aceea, pentru simplificare, am reținut sensul cel mai general pentru o perioadă stabilită și unii erudiți ar putea foarte ușor să–și găsească subiect de dezbatere…. Dar nu acesta este scopul primei noastre discuții.
Erudiția forma un cetățean umanist deschis politicii și artelor. Calitățile umaniste se opuneau omului barbar care trăia ca un animal fără a înțelege legile naturii și nu are deci nici un mijloc de a-și alege comportamentul nici de stăpâni instinctele.
Prin aceasta, predarea marilor legi arhitecturale ale lumii de către umaniștii eleni este foarte aproape de al doilea grad masonic care deschide această nouă conștiință deja lucrată la primul grad, spre armonia posibilă datorită efortului de deșteptare a atenției. Vom reveni ulterior.
Pentru filozofii și înțelepții greci, a trăi în afara legilor naturii sau în opoziție cu aceste legi, nu poate duce decât la haos material și la suferință psihologică într-o agitație intelectuală fără repere sau axe. Această conștiință a ordinii cosmice se putea clădi studiind legile naturale cum ar fi legile geometriei sau aritmeticii pentru Pytagora, legile gramaticii sau ale retoricii pentru Socrate, legile fenomenelor pentru atomiștii Lucrece, Empedocle sau Democrite. Ritualurile inițiatice ale lui Eleusis sunt foarte aproape de această concepție despre înțelepciune și puneau în operă mijloacele de a dobândi cunoașterea și adevărul deplin.
Chiar din perioada pre-socratică umanismul recunoaște dreptul omului de a trăi într-o natură creată pentru el. Omul este ridicat la același nivel cu tot ce viețuiește pe pământ și cunoașterea sa reprezintă capacitatea de a se integra. Cu privire la alcătuirea omului însuși, Platon îi recunoaște trei suflete esențiale constituind ierarhia naturală a societății.
– În primul rând sufletul doritor care îsi are centrul la nivelul burtii, acestia sunt taranii si muncitorii;
– În al doilea rând sufletul curajos care îsi are centrul la nivelul diafragmei, acestia sunt razboinicii;
– În al treilea rând sufletul rational care îsi are centrul la nivelul capului, acestia sunt magistratii.
De semnalat faptul ca aceasta structurare a omului este înca folosita si în zilele noastre de catre Ordinele Initiatice. Vom reveni… Este interesant de remarcat faptul ca pentru Platon justitia este armonie. Adica totul este corect daca fiecare este la locul lui si si-l pastreaza. A vrea sa-ti schimbi locul în special prin viclenie sau minciuna conduce inevitabil la dezordine, constituie o greseala si provoaca boala sufletului si a societatii. Suntem în acelasi timp departe de notiunea actuala de libertate, dar aproape de o anumita întelepciune pe care nimeni nu s-ar risca sa o recomande ca si ordine sociala.
Cu Aristotel nu este suficient sa fi la locul tau sau sa te crezi la locul tau, dar sa gândesti locul tau.
Intelectul îsi dobândeste literele de noblete si autonomia sa, dar descoperirea gândirii, pentru acest filozof, este ca fiintele umane sunt fiinte medii si ca se cade sa-si cunoasca adevarata masura. Virtutea umana nu este o absoluta întelepciune, inima sau inteligenta. Trebuie sa ne multumim cu ceea ce suntem. Omul trebuie sa-si gaseasca nivelul corect si locul sau corect la acest nivel fara a fi deranjat de acest lucru, ceea ce va duce la stoicism.
Omul, în viziunea lui Aristotel, nu se poate gândi la actiunea pura, la stadiul pur sau la gândul pur, caci este orbit de propria sa natura. Virtutea sa nu trebuie sa tinteasca absolutul nici egalitatea ci relativitatea destinului sau si a posibilitatilor sale; de unde – de exemplu – recunoasterea naturala a sclaviei pentru cei înfrânti în lupta. Aceasta notiune umanista nu mai face deloc parte din conceptiile noastre. Pe urma umanismul cade în desuetitudine în Evul Mediu.
Cursul existentei umane este reglat de ritmul practicilor religioase, de frica mâini celeste pe pamânt si pe lumea cealalta, de o eterna confruntare cu Dumnezeu în care îsi masoara fragilitatea si micimea. Nimeni nu mai rationeaza, toata lumea recita afirmatiile continute în ordinele religioase fara a simti nevoia de a le trece prin filtrul gândirii. Ratiunea este umilita în fata adevarului divin, omul nu mai înseamna nimic cu precadere pentru cei ce sunt la putere.
Cum spunea René Guénon, „împreuna cu camaraderismul, Masoneria este ultima supravietuitoare de activitati initiatice în occident”. Eu as spune ca e o misiune de Ordin. Si chiar aceasta pe care o practicam în Marea Loja este Masoneria traditionala.
Aceasta caracteristica initiatica face din Marea Loja ceva ce trece mai departe ca organizatie profana, asa zisa organizatie secreta. Ce nu este nici politica, nici religioasa, nici filantropica, nici republicana, se asuma prin cunostinte. Cunostinta se transmite masonului initiat.
Acest mason nu trebuie sa sufere influenta spirituala, influenta initiatica. Si aceasta traditie este transmisa de garantii sai: maestrii masoni.
Masonul care primeste aceasta influenta spirituala nu poate exista fara a fi legata de ea, activând în Ordin sub acoperirea acestui spirit.
Multi dintre masoni pierd din vedere adevaratul punct de plecare al Ordinului. Acest amatorism al istoriei ne aduce de câteva ori în postura de a comite erori de interpretare, ce mult m-ar ajuta compania în aceasta valorificare universala.
În timpul Renasterii, perioada greu de stabilit exact, dar pe care o putem localiza între al XV-lea si al XVI-lea secol, ideile fierb. Institutiile, credintele, felul de a gândi sunt contestate si transformate. În timp ce scolastica se lega mai ales de texte, s-au elaborat metode empirice, permitând cercetarea directa a naturii. Exista o vointa de reîntoarcere la experienta si ratiune în acelasi timp care pâna atunci, cu exceptia Greciei antice, a fost limitata în desfasurare de acordul necesar cu dogmele.
Ratiunea se elibereaza în totalitate si îsi dobândeste dreptul de a imagina si a concepe, dreptul de a construi în functie de întelegerea sa asa cum initiatii cauta sa elibereze spiritul ucenicilor prizonier inconstient a trecutului lor. Este o epoca unde Pic de Mirandole descopera maretia speciei lui, cea a unei fiinte traind libera în creatie gratie ratiunii.
Începe o perioada complexa, multiforma în care apar personalitati puternice: Giordano Bruno, Erasme, Thomas More, Guillaume Bude, Rablais, Montaigne … etc. Care ne arata prin spiritul lor cum, daca ne eliberam de saracacioasa noastra închisoare prin metoda initiatica, nu numai ca nu ne vom pierde personalitatea ci dimpotriva, am putea câstiga o dimensiune fantastica, poate adevarata noastra dimensiune personala si universala.
În aceasta epoca suntem martorii unei explozii marcata de nasterea stiintei moderne, care desparte ordinea lumii de sensul valorilor ovine si paraseste viata contemplativa a cerurilor pentru a se întoarce spre marile legi care guverneaza natura. Si mai ales, omul are un loc aparte în aceasta natura pentru ca descopera ca spiritul sau este capabil sa transceada natura si deci sa o transforme, devenind capabil de a domina propria sa natura, de a o perfectiona, de a o stapâni si a o sublima. Prin natura trebuie înteles întregul univers.
A-si exercita umanitatea înseamna a privilegia cultura antica, greaca si latina, a se cultiva, a cerceta stiinta filozofilor pentru a deveni responsabil de sine din punct de vedere politic, social sau cultural. A fi umanist înseamna a slefui omul animalic si a-l obliga sa beneficieze de avantajele civilizatiei occidentale.
Metoda consta în dresajul omului fara a ne interesa individualitatea sau particularitatile sale. Acest dresaj, ca scop de a-l integra într-o societate care serveste doar societatea în beneficiul conducatorilor. A fi un umanist realist consta în a hrani, a înveli si a nu lasa suferinta fizica. Umanistii din aceasta perioada, siguri pe superioritatea lor, cauta mai mult sa dreseze si sa conditioneze animalul corporal care este omul, decât sa-l dezvolte umanitatea. Omul este tratat în întreaga lume asa cum sunt tratate animalele în zilele noastre de catre SPA (n.t. Societate de protectie a animalelor). În orice caz, niciodata deschiderea catre semen nu este inclusa în aceste date elementare.
Astfel, lupta împotriva obscurantismului nu s-a rasfrânt asupra unui om complet diferit, a avut loc o deviere si umanismul secolului XVIII-lea a lasat societatea umana neîmplinita. Poate pentru faptul ca, daca plantele si fauna sunt cufundate în realitatea mecanica a lumii unde se nasc, se dezvolta si mor, exista pentru om o alta dimensiune de trait pe care studiul arheologic al textelor stravechi nu o desteapta. Poate pentru faptul ca umanistii secolului XVIII-lea vroiau, împreuna cu franc-masoneria moderna, sa confere omului toata valoarea sa, asa cum explozia stiintifica a conferit-o tehnologiei.
Se reveleaza putin câte putin ca studiile fiziologice sau chimice care sporesc cunoasterea caracterului organic al omului, al organismului animal al omului, nu dau în totalitate socoteala de întreaga natura umana. Ar mai exista o esenta necunoscuta, misterioasa, un Eu profund care nu se multumeste cu cunoasterea stiintifica sau cu cunoasterea gândirii. Omul apare mult mai complex si mai are nevoie deasemenea si de o hrana radical diferita.
Stiinta hraneste intelectul asa cum arta hraneste afectivul, pentru a relua terminologia platoniana, dar în ce scop ? Cum trebuie facut pentru a nu mai fi barbar ? Prin ce constiinta se poate destepta acea parte a omului care face sa nu mai fie un simplu animal ? Si mai ales, cum sa se traiasca în mod concret, aceasta specificitate umana în meandrele cotidianului ? … Ne apropiem de o cercetare spirituala, de un umanism spiritual.
Cu sosirea psihanalizei freudiene si jungiene (n.t. Junius – naturalist, matematician si filozof german) realizarea datoriei umaniste ne apare alimentând ego-ul si înflorind eu-l, si da mai ales o satisfactie personala, dar nu este înca aproape de semen.
Este însa adevarat ca aceasta forma de umanism, legata de dualitate si de bunurile materiale, este de preferat indiferentei. Chiar daca nu conduce la o evolutie umana conduce la o ameliorare a legilor care guverneaza societatea.
În acest moment specific începe o miscare filozofica condusa de Emmanuel Levinas si Martin Heidegger, care va duce la o notiune moderna despre umanism si care va deveni probabil miza societatii secolului XXI. Ea va fi poate împlinirea cunostintelor profunde vehiculate de Ordinele Initiatice din zorile umanitatii si pe care, în afara înteleptilor initiati, nimeni nu era în masura sa le aplice.
Umanismul modern pastreaza în relatia cu semenul, relatia dezinteresata cu umanitatea considerata ca un alt sine însusi. Este adevarata fraternitate traita ca o modalitate de a-si recunoaste si de a-si saluta semenul, o modalitate de a raspunde prezentei celuilalt fara frica pentru sine însusi.
Aceasta perspectiva idealista a umanismului în care ceilalti sunt perceputi ca un alt sine însusi subîntelege o dezvoltare a eu-ului nostru interior care ar face din noi oameni capabili de un contact inima la inima, de o fuziune totala cu ceilalti în afara oricaror restrictii ale ego-ului asupra comportamentului nostru constient sau inconstient, în afara oricaror restrictii a angoaselor noastre si a dorintelor noastre asupra comportamentului nostru rational. Este realist ? Nu – daca consideram omul barbar actionând instinctiv ca un animal, da – daca consideram ca omul este perfectibil si ca-si poate exprima ce este mai bun din umanitatea sa, a necunoscutului, care este sau care aspira sa devina.
În loc ca umanismul sa fie o opozitie între civilizat si barbar si reprezinta un dresaj al omului material pentru a-l integra orizontal în natura, umanismul modern considera stadiul unui om foarte evoluat pentru a-l integra vertical în misterul unui univers vizibil si invizibil în care îsi regaseste semenul în calitate de om. Umanistul modern va fi un om care si-a regasit propria sa umanitate si este capabil sa o exprime în viata sa cotidiana.
A-si recunoaste semenul ca un alt sine însusi, înseamna a dobândi capacitatea de a vedea, dincolo de diferentele exterioare, ca identitatea spirituala care reprezinta toata specia umana sa devina personala. Toata dificultatea consta în a ne regasi umanitatea pentru a rationa, a simti si a actiona în calitate de om adevarat. Acest drum între barbar sau animal si omul cu adevarat om, este calea initiatica Traditionala.
A dori, a face din om, asa cum au încercat profanii, un animal rational plin de cunostinte, înseamna mai ales a vorbi de umanism fara a elibera, asa cum ordinele initiatice îsi propun, acea parte esentiala a fiintei care ar înfaptui cu adevarat umanitatea specifica speciei noastre pentru împlinirea telului nostru.
Ne apare atunci ca umanitatea nu este un scop ci o consecinta a starii noastre.
Totusi pe picior de egalitate cu fraternitatea, umanismul reprezinta o cale. Suntem umani în gândire si în fapte sau nu; între cele doua putem încerca da a deveni din ce în ce mai multa exigenta si finete.
A fi uman nu înseamna a accepta de a fi un animal-uman ci dimpotriva ca vrem sa facem eforturile necesare pentru a fi uman cu o dimensiune a vietii foarte specifica speciei umane.
A dezumaniza actele noastre produce gustul amar al propriei noastre dezumanizari în beneficiul unei dimensiuni limitate si a unei stari mutilate care ne împiedica sa aruncam o privire asupra eternitatii noastre.
Deoarece din cele mai vechi timpuri, de când omul exista, nu a fost nici o îndoiala, pentru nici o civilizatie, ca sub omul din carne si emotii se ascunde un om de spirit si sentiment, un om mai real decât simplele aparente, toate civilizatiile: egipteana cu mitul lui Isis si Osiris, greaca cu initierile eleusiene (n.t. cult agrar primitiv) si mitul lui Demeter si Persephona (n.t. zeita vegetatiei si fiica sa cu care se identifica), romana cu orgiile, cea a Evului Mediu cu initierile în meserie pâna la franc-masoneria moderna, toate civilizatiile au lasat urme de ritualuri capabile sa înalte omul pâna la adevarata lui dimensiune.
Corespondenta pe care o resimtim, în noi, între Sus si Jos, sau între interior si exterior, nu se datoreaza evolutiei civilizatiei noastre, ci conditiei noastre umane identica astazi cu conditia oamenilor care au schitat „la Table d’Emeraude” (n.t. ‘Tabelul de diamant’ – text in 12+1 versete atribuit lui Hermes Trismegistus), pe vremea Egiptului elenistic.
Si pentru faptul ca omul care se naste azi, se naste identic în structura sa, cu cel de ieri, stiinta initiatica de ieri poate sa permita azi de a trai experienta extraordinara a dimensiunii universale doar ca initiatul sa faca efortul necesar sa-si execute perfectionarea si trezirea.
Aceasta întâlnire interioara cu misterele vietii unde se descopera enigmele inaccesibile ale existentei, intereseaza deopotriva pe credincios cât si pe necredincios si daca ea ramâne în afara câmpului de preocupare al profanilor care nu cauta, prin comensare în constienta, decât sa-si perfecteze placerea pamânteana prin acumularea de bani si putere, ea transcede preocuparilor egoiste ale ateismului sau ale religiozitatii pentru a accede în domeniul experientei concrete a identitatii noastre eterne într-un univers complex, ordonat, organizat, unde initiatul îsi gaseste coerenta si locul în acelasi timp în care percepe locul fiecarui lucru, al fiecarui om si sensul suprem al creatiei.
Atunci franc-masoneria care ne permite, sau care permite unora sa înfaptuiasca aceasta reconectare cu existenta, unde aceasta transformare va avea întotdeauna ratiunea sa de a fi, fiindca mâine, ca si azi si ca si ieri, vor exista oameni de izbavit de suferinte si altii de îndrumat în efortul lor de a-si depasi stadiul de mamifer pentru a-si împlini natura umana prizoniera sau asasinata de zoologic.
Am putea, acum, sa vedem în ce mod Franc-masoneria îndruma spre cea mai înalta spiritualitate, adica cum poate ea sa împlineasca sensul vietii ei si de aici, sensul vietii fiecarui om. Primele trei grade ale franc-masoneriei studiaza omul, nu din punct de vedere a ce este el, sau de ce crede el ca este, sau de ce pare ca este nici de ce ar trebui sa para pentru a fi adaptat la societate, dar din punct de vedere a ceea ce poate deveni, de posibila lui perfectionare pentru ca pe de o parte, sa fie constient de necesitatile vietii si sa poata sa se adapteze în functie de nevoie si pentru ca, pe de alta parte viata sa se ia un sens universal si sa se simta în armonie cu el însusi, cu societatea, cu familia si natura. Aceasta ne aminteste bine-nteles marile percepte ale întelepciunii elenistice.
Prima idee fundamentala a traditiei initiatice este faptul ca omul, asa cum îl stim, nu este o fiinta împlinita. El simte intuitiv sau prin contact cu inconstientul sau profund, dorinta de a trai în pace, în frumusete si în dragoste. Are nostalgia unei lumi mai bune în care ar putea sa-si exprime liber ce este mai bun în el însusi, dar nu reuseste.
Nu reuseste pentru ca este plin de idei false despre el însusi. Nu îsi da seama ca este un mecanism, un robot pus în functie de influente exterioare profunzimii sale. Omul interior, ceea ce suntem noi cu adevarat nu poate face nimic, nu poate nici macar sa se exprime caci nu suntem noi stapânul omului robot.
Daca nu acceptam, si nu întelegem propria noastra mecanica, nu putem învata nimic în plus de ceea ce suntem, nu putem merge mai departe si nimic nu se va schimba cu adevarat în noi, pentru fiinta noastra si umanismul va ramâne intelectual fara sa fim capabili sa-l aplicam în viata noastra.
A doua idee fundamentala a initierii traditionale si deci masonice, este ca toti oamenii ar putea sa evolueze daca o doresc cu adevarat, dar istoria lor, educatia lor, ereditatea lor, hipnotismul lor la exigentele materiale, sociale si profesionale fac în asa fel încât sa nu aiba în mod fundamental dorinta sa se miste, sa fie diferiti. Nu avem în mod fundamental dorinta sa ne miscam, vrem sa ramânem aceiasi, si în plus, cu o mare portie de fericire. Si daca ni se întâmpla sa dorim sa se schimbe ceva, vrem ca altii sa fie aceia care sa se schimbe.
A treia idee fundamentala a traditiei initiatice este, ca înainte de a deveni diferit si de a dobândi noile facultati, trebuie sa realizam faptul ca ne atribuim deja facultati pe care nu le avem si deoarece credem ca le avem, nu mai cautam sa le dobândim. Aceasta a treia idee se alatura celei a lui Socrate exprimata la Delphi si care este si primul pas al gradului de discipol: cunoaste-te pe tine însuti.
Nu ne cunoastem limitele, nici functiunile si nici posibilitatile. Nu stim nici macar în ce grad nu ne cunoastem.
Gradul de discipol ataca cea mai înselatoare si cea mai importanta dintre calitatile pe care ni le atribuim: constiinta. Schimbarea initiatica la discipol, începe printr-o schimbare a modului de a întelege semnificatia constiintei. Este vorba, asa cum ne-o arata coborârea în camera de cugetare, de a trai din interior, de a coborî în noi însine pentru a privi, simti si întelege mecanismele noastre de gândire, afective si de miscare plecând de la un punct de vedere interior.
Un schimb permanent are loc între influentele lumii asupra noastra si de noi însine asupra lumii. Discipolul lucreaza pentru a se cunoaste, companionul, urmând explicatia din ritualul de instalare, lucreaza pentru a cunoaste legile lumii, lucreaza pentru a se cunoaste în lumea sa fara a fi întrerupta elaborarea din ce în ce mai fiabila a unei constiinte interioare referentiale. Maestrul va cauta sa integreze ceea ce „cunoaste” ca este, în lumea pe care a descoperit-o. Maestrul este prezent nu numai ca element zoologic izolat, dar si ca element constient al constructiei lumii.
Dar marea realizare a maiestriei, cea care va conduce initiatul la desteptare si la sensul vietii, este constientizarea, din interior, prin trairi, prin experienta, prin contact direct ca „ceva” a murit în el, o fiinta care stia, o fiinta misterioasa, ca un Maestru veritabil a murit ucis de ceea ce discipolul si mai apoi companionul au descoperit ca sunt.
Se vede clar ca daca lucrarea discipolului nu a fost facuta si daca lucrarea companionului nici ea nu a fost facuta temeinic, în ciuda trecerii la gradul de maestru, cel care a trecut prin ceremoniile de initiere nu va fi niciodata un adevarat initiat. Ceremoniile de initiere nu fac miracole, ele ne indica pe ce trebuie sa lucram si cum sa o facem progresiv. Ele nu fac treaba în locul nostru de aici si multimea de initiati care ramân profani.
Ne dam seama ca a se initia nu este doar a trai o ceremonie de initiere, este vorba doar de un început care ne dezvaluie o metoda de lucru, o avansare în 33 de stadii succesive, capabila prin maturare, de a ne permite accesul într-o lume diferita, neparazitata, neredusa la nivelul limitelor noastre relative, permitându-ne înflorirea unei vieti superioare, de a atinge o dimensiune infinita, o prezenta eterna a individualitatii noastre în rigoarea unei actiuni concrete în viata cotidiana.
Practicarea unei etice umaniste nu este o fericire usoara si încântatoare. Etica, în timpul unei întâlniri cu un semen sau cu sine însusi, este întotdeauna încercata de o alegere conflictuala între pornirile egoiste, un câmp de durere sau placeri si constiinta unei activitati mai putin avantajoase, dar mai demne.
Etica, demnitatea si umanismul sunt acte gratuite, dar producatoare a unui sentiment de identitate cu un gust al respectului si al sensului vietii.
O conduita etica si umanista nu apare în urgenta unei situatii decât daca o axa de libertate exista deja.
O conduita etica, o conduita umanista, o conduita ortologica îsi afirma existenta în înfruntarea dintre omul impulsiv si umanitatea sa si se prezinta ca o datorie de a rezista la panta automatismelor gesturilor, sentimentelor sau a gândurilor, pentru a urca împotriva curentului spre principiul de finalitate a fiintei.
Franc-masonul care lupta pentru perfectionarea si ameliorarea umanitatii percepe drama celor care sunt victime si se angajeaza în mod constient într-un demers care ar parea absurd celor care privesc doar în directia intereselor proprii.
Fara o strategie de reanimare si de dezvoltare a fiintei, fie în decursul unei lucrari voluntare, fie în decursul ; unei educatii apropriate, nu este posibil demnitatii umane si deci umanismului de a depasi obiectivele legitime ale egoismului si incoerenta civilizatiei noastre va continua în experiente absurde sau în conflicte intelectuale pâna în punctul de explozie fara ca universul si lumile lui sa fie descifrate si sa impuna ratiune existentei noastre.
Coborârea sacrului în ordinar este necesara constiintei transcedentale, la desteptarea Fiintei si dimensiunii umane globalizatoare.
Este curios si paradoxal sa constatam ca poate exista un loc sacru acolo unde omul obisnuit nu vede nimic, si o absenta a timpului, o eternitate, acolo unde omul obisnuit masoara timpul.
Daca franc-masonul lucreaza dupa metoda initiatica continuta în Ritul Scotian Antic si Acceptat, daca trece cu adevarat de la profan la maiestrie, atunci el va fi un umanist de tip nou si va putea sa se însereze în miscarea de evolutie a civilizatiei noastre si sa influenteze istoria secolului XXI.
Umanismul de tip nou va trece de la un umanism orizontal la un umanism vertical pentru ca omul se va ridica si va sta drept.
Secolul XXI va fi martorul împacarii cunostintele stiintifice cu cele spirituale, va vedea cunoasterea înlocuind credintele si superstitiile, va fi martorul prabusirii barbarilor si a largirii constiintei umane la nesfârsit. Secolul XXI va fi secolul umanismului practicat de initiati.
Secolul XXI va fi secolul dificilei realizari a maretiei universale ale omului si noi, franc-masonii, am putea sa-i fim actori.
Adrian Mac Liman
“FRATERNITATEA”
Adrian Mac Liman
Mare Cancelar al Marii Loji Confederate a Spaniei
Deviza Francmasoneriei este : Libertate, Egalitate, Fraternitate. Nimeni nu a crezut ca aceasta deviza va inspira fauritorii Revolutiei franceze din 1789. Altii au gândit ca Francmasoneria moderna a hotarât sa adopte aceste idealuri, sprijinindu-se pe stravechea traditie liberala care s-a continuat de-a lungul dezvoltarii istorice a Ordinului.
În afara constructorilor catedralelor, masonii speculativi, – prieteni care devin frati, – formeaza un lant de unire, încercându-i trainicia înaintea încheierii tinutei. Lantul simbolizeaza forta fratiei unita prin misterele initierii.
Pentru a reusi, un lung drum a trebuit parcurs. De fapt, conceptul fraternitatii universale, aparat de masonerie, a fost criticat de multe ori de detractatii Ordinului, care vedeau în acest ideal un adevarat delict de neidentificare, o tentativa de negare a identitatii religioase, lingvistice, politice sau sociale a initiatilor. Ceea ce este evident usor, daca confundam înadins cuvintele : egalitate si fraternitate, ceea ce permite astfel de a se crea o imagine falsa despre fraternitatea initiatica.
Autorii masoni dau drept exemplu opera lui Joseph Uriot „Secretul Francmasonilor”, publicata în 1744, unde spune textual:” …atunci când suntem împreuna, devenim cu totii frati; restul universului ne este strain, printul si subiectul, nobilul si artizanul, bogatul si saracul se confunda, nimic nu-i distinge, nimic nu-i separa, virtutea îi face egali”.
În acest caz concret, egalitatea se limiteaza la universul Francmasonilor. Cu exceptia rarelor ocazii, când ramân în afara fraternitatii initiatice evreii, negrii si musulmanii. Mai mult: în cartea sa : „Dialog pentru franc-masoni”, Ephradm Lessing, avertizeaza în 1780, ca nu este de preferat de a accepta ca frati persoane pe care nu le consideram egale cu noi însine în afara templului. Nu ne ramâne decât sa ne întrebam ce urmeaza: aceste idei sunt compatibile cu o fraternitate electiva si selectiva cu proiectul Constitutiilor din 1723, unde este clar aratat ca masoneria trebuie sa permita tuturor fiintelor umane care au ramas îndepartate sa se cunoasca, sa se aprecieze si sa se descopere unii pe altii ca frati”.
Confuzia între „prietenie” si „fraternitate” s-a raspândit de-a lungul secolelor. La fel si ambiguitatea care consista în a limita fraternitatea initiatica la simple acte de binefacere. O binefacere fictiva sau reala pe care neinitiatii au tendinta de a o confunda cu un instrument de presiune sociala. Este adevarat ca prin actele filantropice sau mai degraba datorita lor, franc-masonii vechiului continent ajung pe scena politica. Este o noua viziune despre fraternitate care apare, autentica fraternitate universala, o fraternitate fara frontiere care include toti oamenii, fie ei initiati sau simpli profani dispusi sa caute lumina.
Acest ideal îi însoteste pe cei care sustin, din conditia lor de initiati, emanciparea popoarelor balcanice si africane, desteptarea constiintei nationale pe malul meridional al Mediteranei, în tari ca Turcia, Siria, Liban sau Palestina, santiere de viitori franc-masoni. Nume? Ne vom limita sa numim numai unul singur, liderul turc Mustapha Kémal. Într-adevar, ambitiosul proiect de a crea o Turcie moderna a fost proiectat în cadrul R.L. Macedonia Risorta de Salonique, una din cele doua loji italiene a acestui oras elenic care au gazduit, pe atunci, viitorii tineri turci.
Dar nu trebuie uitat nici partea obscura a fraternitatii. Vom mentiona un alt exemplu: al elvetianului Henri Dunant, fondatorul Crucii Rosii Internationale. Dunant a descoperit ororile razboiului, suferinta combatantilor, fiinte umane egale în fata mortii, în timpul bataliei de la Solférino. Acest antreprenor genovez, care se gasea în peninsula italiana în calatorie de afaceri, a decis sa dedice o mare parte din eforturi si avere pentru cauza umanitara. Asociatii sai, majoritatea comercianti si bancheri elvetieni, au fost primii membri ai Comitetului international al Crucii Rosii.
Munca dusa la bun sfârsit de institutia Genoveza a fost gratulata dupa ani buni cu premiul Nobel. Dar fondatorul ei nu a aparut în actele oficiale. Bolnav, sarac si considerat insolvabil de societatea puritana genoveza, Fratele Henri Dunant, Maestru Mason, a fost izolat într-un azil. Aici l-au vizitat reprezentantii Nobel-ului pentru a-i înmâna Premiul. Totusi, „Fratii” si asociatii sai genovezi au decis sa foloseasca fondurile lichide pentru a plati datoriile Crucii Rosii.
Nu mai sunt masoni care sa-si aminteasca în zilele noastre de acest trist episod. Din punctul meu de vedere cred ca este pacat. Nu este vorba de fapt de a pune în discutie conceptul fraternitatii masonice ci mai degraba de a atentiona asupra felului în care oamenii, profani sau initiati, reusesc sa denatureze idealurile, idealurile noastre comune, idealurile lor. Si ma întreb, ma întreb cu voce tare: si noi, cetateni si arhitecti ai secolului XXI, cu ce ne deosebim fata de fratii lui Henri Dunant?
Comitetul de Cercetare al Marii Loji Unite a Libanului
CUM A INTELES MAREA LOJA UNITA DIN LIBAN PROBLEMATICA LUMII PROFANE DIN LIBAN, IN AL VI-LEA MILENIU?
POATE FRANCMASONERIA SA VINA CU SOLUTIA?
Comitetul de Cercetare al Marii Loji Unite a Libanului
Este ceva în mine ce îmi spune ceea ce sa fac?
Pentru a ajunge sa supraveghem un individ în toata puterea, se poate recurge la diferite procedee. Putem sa-l imobilizam cu un lant. Putem sa îi luam armele si toate posibilitatile de a se apara sau de a fugi. Putem de asemenea sa-i inspiram o teama excesiva, unde sa atasam bunavointa pâna în punctul în care el prefera sa execute dorintele stapânului sau decât pe ale sale si sa traiasca dupa placul stapânului ca si când al fi al sau. Când îsi va impune autoritatea dupa primul sau al doilea model, va stapâni trupul nu si spiritul individului supus.
Dar daca vom practica al treilea sau al patrulea model, vom stapâni spiritului la fel de bine ca si corpul acestuia. În afara de cazul în care dureaza de atât de mult timp în el sentimentul de teama sau de speranta. Îndata ce acest individ înceteaza a simti, el redevine independent.
Prea multe lucruri, asa spune tânarul în Liban, sunt moarte în noi si împrejurul nostru, pentru ca noi plecam de la zero si pentru ca tot aurul s-a preschimbat în piatra.
La aceasta tinerete noi am legat aceasta situatie putreda, careia i-am încredintat torta ce se stinge a democratiei vide în toata valoarea sa.
Si iata dupa 30 de ani…
Pretutindeni, prin toata lumea, la Praga, la Roma, la Varsovia, la Madrid, la Berlin, la Paris, studentii manifesta. Pretutindeni, aceste manifestari se exprima prin violenta. Pretutindeni aceasta contestatie violenta se vede ca un efect cauzat de Societate, de Structuri. Ea se traduce prin emotia cu caracter spontan a acestor tineri îngrijorati si speriati în fata unui viitor, care pentru ei este fara speranta, fara Ideal si fara Dragoste. Este motivul fundamental a unei mari crize de civilizatie în Liban, în Orientul Apropiat, în lumea întreaga.
Au loc razboaie religioase, razboaie între rase, si cine mai stie? Razboaie ideologice. Poate ca si razboaie ce nu pot fi definite!!
Noi, francmasonii din Marea loja Unita din Liban, vedem acest conflict ca unul social mai mult decât individual. Noi am lucrat cu îndârjire pentru a putea rezista împotriva curentului Raului. Nenumarati dintre noi au fost prinsi de acest curent si au parasit Coloanele, iar restul continua constiinciosi si cunoscatori pentru a mentine flacara Libertatii, Egalitatii si Fraternitatii. Noi sustinem Coloanele noastre cu câtiva stâlpi împrastiati. Dar edificiul nostru, din fericire, este bine sustinut de Întelepciune, Forta si Frumusete.
Dragostea domneste printre oameni! Pacea domneste pe pamânt! Bucuria este în inimile noastre!
Este sigur ca aceste formule pe care Francmasonii le pronunta tainuit în tinute, secretul pacii, cum de asemenea îl si rezuma: „pace pe pamânt au oamenii de buna credinta”. Înca odata doreste el sa se explice ca „buna credinta”, cum francmasoneria este conceputa pentru a se dezvolta si cum aplicarea sa poate aduce întelegere între noi, în Libertate, întelegerea reciproca si prin Spiritul Masonic.
Spirit Masonic! Doua cuvinte care contin o doctrina, un ideal, o îmbinare de traditii venite din bezna trecutului, ascensiunea unei mentalitati umane catre Lumina ce naste din Adevar.
Faptul însusi de a descoperi ceva ne arata ca pâna atunci noi am trait în eroare. Putem noi adauga ca aceasta eroare joaca un rol pozitiv în elaborarea adevarului? Întrebarea poate parea surprinzatoare deoarece admitem spontan ca Adevarat si Fals sunt contradictorii. Dar relatiile lor sunt poate mult mai subtile.
Fratele nostru Bédarride a spus: “Telul metodei profane este de al face pe elev sa dobândeasca un numar oarecare de cunostinte. Telul învataturilor masonice este de ai perfectiona pe oameni si sa le dea maximum de cultura pe care îl pot avea.”
Cum societatea libaneza este înca în suferinta, însasi francmasoneria libaneza sufera în fiecare zi sechelele unor razboaie inexplicabile.
Francmasoneria libaneza a fost zgâltâita salbatic de intoleranta, în sânul lojilor si a Spiritelor Masonice. Drama acestei anomali s-a fixat pe egoismului propriei persoane, a Eu-lui, individualismul.
Aceasta maladie este o epidemie incurabila si noi, cei din Marea Loja Unita din Liban, dorim sa remediem prin bunavointa Lucrarii Masonice prin formatia instructiva a simbolulilor si prin cultul cunoasterii. Si mentorul nostru Gibran Khalil Gibran, acest mason fara sort, a citat în profetie: „si un om a zis, vorbim noi de cunoasterea de sine; si a raspuns, spunând: Inimile voastre cunosc în liniste secretele zilelor si ale noptilor. Dar urechile voastre sunt avide de zvonuri pe care inimile voastre le cunosc. Voi doriti sa cunoasteti în cuvinte ceea ce ati stiut mereu în gânduri. Voi vreti sa atingeti cu degetele corpurile nude din visele voastre. …Si nu va amagiti în profundul cunoasterii voastre cu o prajina sau o sonda. Caci Eul este o mare infinita ce nu se lasa masurata. Nu spuneti niciodata „am gasit adevarul”, ci mai degraba „am gasit un adevar”. Nu spuneti niciodata „am gasit calea iubirii”, spuneti mai degraba „am gasit iubirea ce a trecut pe drumul meu”. Caci iubirea trece pe toate cararile.”
Viorel Dănacu
Mare Maestru al Marii Loji Nationale a Romaniei