Viorel Danacu a infiintat prima Loja Sateasca din lume

Monumentul Candela instalat de Viorel Danacu la Alba Iulia si inchinat eroului Horea si rascoala de la 1784

 

Tag Archives: viorel danacu

MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI- Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, 15 ani de Lucrare Masonică Regulară, Traditională, Spirituală şi Morală 13-14 Aprilie 2002 – 2017

Se împlinesc 15 ani din 13-14 aprilie 2002, dată când masoneria a fost prima instituţie de pe întreg teritoriul României, care a demascat corupţia din însăşi interiorul ei, ca un răspuns la apelul Primului Ministru de atunci.

Până la acest moment, nimeni nu vorbea de lupta împotriva corupţiei, nimeni nu discuta despre acest flagel, care apoi a luat o amploare generală, ajungându-se la declaraţii publice la unison, de la conducătorii ţării şi până la oamenii din stradă şi anume: CORUPŢIA UCIDE !

Considerăm că acel 13-14 aprilie 2002, este un moment de cotitură în istoria ţării noastre, pentru că acel semnal puternic de alarmă, pe care eu l-am făcut public împreună cu fratele Nicu Filip, Primul Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România, după 1989, ni l-am asumat, sub un val imens de ameninţări de tot felul, demascând pentru prima dată corupţia din masoneria română.

Dacă era luat în serios acest semnal, situaţia astăzi era cu siguranţă alta, ori în loc să ne unim împotriva corupţiei, mulţi alţi masoni cu funcţii importante în instituţiile statului au făcut opoziţie, născându-se practic cele două tabere masonice pro şi contra. Iată la ce nivel au ajuns masonii din tabăra pro corupţie. Incredibil !

Tabăra masonică pro corupţie, adică Marea Lojă Naţională din România, din care am făcut parte, fiind Mare Trezorier Adjunct şi Venerabilul Respectabilei Loji Athenaeum de la Orientul Bucureşti, a sancţionat acest protest anticorupţie masonică în mod incalificabil, antimasonic, imoral, prin excluderea mea şi a fratelui Nicu Filip, împreună cu toţi fratii care ne-au urmat în 13-14 aprilie la Braşov, 2002, motivul fiind acela că am demascat corupţia, un rău care a devenit o nălucă la tot pasul astăzi. Incredibil ! Eu ştiu că excluderea se face când aduci prejudicii statului, suveranităţii şi independenţei sau te asociezi cu oameni murdari, care complotează la subminarea masoneriei, ţării tale România, ori noi doream exact curăţirea masoneriei, alegerea neghinei de grâu, dezvoltarea masoneriei şi a ţării.

Degeaba ulterior au lovit în noi din ură şi frică, masoneria mondială regulară nu a luat în seamă, nu a recunoscut excluderea noastră din masonerie, această sancţiune fiind nefondată, antimasonică, antinaţională şi antiromânească, susţinându-ne şi încurajându-ne să facem o masonerie curată, semnând peste 72 de Tratate  de Amiciţie şi Recunoaştere Reciprocă, în special cu Marea Lojă a Franţei (care a găzduit francmasoneria română în exil în perioada comunistă), prin încheierea în 12 decembrie 2002 a Tratatului, pe care l-am semnat împreună cu Il:. Fr:. Yves Max Viton, Mare Maestru al Grande Loge de France.

Este vizibil astăzi că toţi acei din tabăra masonică pro corupţie, mulţi au fost arestaţi, aşa cum a relatat presa în cei 15 ani, până la cei pe care îi vedem în agonie astăzi, având eticheta de penali, fie condamnaţi, fie nu, rămân pe veci murdari de sperjur, fiind declaraţi nedemni şi infami pentru totdeauna.

Vinovaţi de starea de fapt de azi din România, sunt toţi aceşti oameni care au favorizat cu bună ştiinţă fenomenul corupţiei, acoperindu-şi trecutul, fie comunist, fie securist, sub masca onorabilităţii Ordinului Masonic, lovind exact în noi cei care nu am făcut nimic contrar cutumelor masonice, decât ne-am făcut o datorie de onoare şi conştiinţă, care caracterizează pe un mason cu adevărat iniţiat.

Majoritatea masonilor sunt neşlefuiţi, iniţierea nefiind pentru ei o preocupare, nu s-a lipit masoneria de ei cum nu se lipeşte apa de gâscă, mulţi au intrat în masonerie, dar masoneria nu a intrat în ei, nişte masonei, nicidecum masoni adevăraţi.

Nu voi povesti nimic despre evenimentele premergătoare zilelor de 13-14 aprilie 2002, pentru că au fost cuplite, au fost implicate instituţii şi persoane la cel mai înalt nivel, deoarece cutremurul a fost de gradul maxim, nimeni nu se aştepta, toţi au fost luaţi prin surprindere de curajul şi verticalitatea noastră. A nu se uita că Nicu Filip, a facut mari sacrificii pentru masoneria română şi cea universală.

Documentele masonice și desfăşurarea evenimentelor, vor face deliciul istoric în volumul 2, al cărţii ,,FRANCMASONERIA AŞA CUM A FOST”, perioada 1989-prezent.

Regret enorm că oamenii în loc să înţeleagă ce trebuie făcut, au reacţionat invers, iar efectele au fost cele pe care le vedem cu toţii astăzi şi în viitor.

Mulţumirile pentru acţiunile concrete pe care le-am realizat în calitate de Mare Maestru, împreună cu fraţii mei, de integrare a României în NATO, precum şi îndemnul de luptă împotriva corupţiei, aşa cum rezultă din mesajul pe care mi l-a transmis prin scrisoarea din 02 decembrie 2002, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Excelenţa Sa, domnul Michael E. Guest, pe care v-o pot pune la dispoziţie oricând, a reprezentat pentru mine şi fraţii mei un semnal foarte puternic că suntem pe drumul cel bun.

Astfel stând lucrurile, am ştiut de atunci că singura cale de a progresa este aceea de a consolida statul de drept şi democraţia în România, masoneria având prilejul să ofere societăţii, acei bărbaţi de stat, verticali, morali, pe care îi crează, prin şlefuire, perfecţionare şi credinţa în Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului, Întru Gloria căruia lucrăm.

Acelaşi mesaj îl declară şi astăzi actualul Preşedinte al României, domnul Klaus Iohannis, care împreună cu fostul Preşedinte Traian Băsescu, au înţeles acest lucru, dar au progresat foarte încet, recunoscând că sistemul i-a învins, această hidră comunisto-securistă cuprinzând totul. Vai ce vremuri nefaste pentru noi şi copiii noştri. Sper și cred în actualul Președinte al României, Domnul Klaus Iohannis, că va reuși până la urmă, susținut și de cetățenii României, să aducă lumina în casele fiecăruia, morala, adevărul și dreptatea să biruiască până la urmă.

Fraţii din MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, singura masonerie curată din România, care s-a înfiinţat şi juridic în 18 aprilie 2002, imediat după Conventul Extraordinar din 13-14 aprilie 2002 de la Braşov, depun continuu toate eforturile şi astăzi, iată după 15 ani de muncă asiduă, să regenereze masoneria din România, să îi redăm locul legitim pe care îl merită în lume, pentru recâştigarea prestigiului pe care l-a avut cândva în istorie.

Acum 15 ani, MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, s-a constituit masonic după toate regulile masonice universal acceptate de masoneria mondială, respectând cu stricteţe toate criteriile de regularitate adică: cadrul masonic regular al unui Convent masonic, respectiv cel din 13-14 aprilie 2002 de la Braşov, convocat prin scrisoare cu recomandare de primire a tuturor Venerabililor de loji din toată ţara, ai Marii Loji Naționale din România, aşa cum s-a şi făcut, prezenţa a minimum 3 loji regulare constituite, aşa cum s-a şi văzut, au fost prezente 16 loji din Marea Lojă Naţională din România, alegerea Marelui Maestru şi a Marelui Consiliu, aşa cum s-a şi făcut, ceremonia ritualică realizată de către Il:.Fr:. Nicu Filip, Primul Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România, după 1989, care am avut onoarea să mă instaleze, consacre şi investească ca Mare Maestru, transferându-mi toate prerogativele masonice, lumina masonică, ciocanul masonic şi sabia masonică (vezi filmuleţul cu ritualul de instalare de pe youtube, de la Cetatea Cisnădioara, de lângă Sibiu).

Împlinim azi 15 ani, vroiam să spun sărbătorim, dar încă nu avem ce sărbători pentru că idealul nostru de a regenera şi reda prestigiul masoneriei române, este încă în faza incipientă, lupta cu mafia, corupţia se vede cât de greu este să o dovedeşti în ziua de azi, vedem spectacolul mizerabil astăzi din societatea românească, dar am obligaţia ca prin jurământul meu faţă de Il:. Fr:. Nicu Filip şi toţii masonii din trecut, să nu mă opresc niciodată, până la sfârşitul zilelor mele, aşa cum o voi şi face.

Recomand tuturor masonilor morali care mai există azi rătăciţi prin unele loji masonice, să înţeleagă că dacă nu vor veni să construim împreună cu noi, fraţii din MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, o masonerie românească, o masonerie pentru români şi o masonerie pe înţelesul românilor, o masonerie morală, spirituală, ritualică, tradiţională şi regulară, mai bine să uite că au făcut parte din Ordin, să nu mai rămână doar pentru a complica lucrurile, să se retragă, pentru a nu fi condamnaţi de istorie mai târziu.

Masoneria trebuie să vorbească lumii prin fapte, așa cum am facut noi în acesti 15 ani și anume: la Alba Iulia, cu ajutorul Venerabilului Respectabilei Loji Horia, Cloșca și Crisan și Pro Mare Maestru pe atunci, în 2002, Il:. Fr:. Mircea Ioan Chira, un francmason desăvârșit, am ridicat un Monument Candelă din bronz, în memoria martirului și deopotrivă eroului și frate Horia, fiind inițiat la Viena, apoi prima lojă masonică satească din țară, la Hobița, satul unde s-a născut titanul sculpturii universale Constantin Brâncuși, conferințe masonice publice, expoziții masonice, cărți masonice editate, revista Cuvânt Masonic, în limba română și franceză, prima revistă românească și multe altele.

Am convingerea că românii s-au deşteptat foarte mult, nu mai ne aflăm în confuzia din primii ani de după 1989, astfel că dacă conştientizăm importanța masoneriei, rolul pe care l-a jucat în istorie, vom reuşi să dăm Cezarului ce este al Cezarului.

În 2018 se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire, pe care toţi francmasonii şi-o asumă în scris în prima pagină din Constituția Masonică, ca fiind şi opera înfăptuirii lor, moment foarte important pentru noi Lojile de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, să demonstrăm cu documente masonice, că masoneria sau unii masoni s-au implicat în actul Unirii, dacă nu, înseamnă că Declaraţia de Principii din Constituţia Masonică, care stipulează acest lucru, este o mare eroare.

Anul acesta, voi fi prezent la Marea Lojă Unită a Angliei (U.G.L.E.), Marea Lojă Mamă a Lumii, singurul Mare Maestru din România, cu ocazia reuniunii anuale a Asociaţiei Muzeelor, Bibliotecilor și Arhivelor Masonice cu sediul la Bruxelles (A.M.M.L.A.), ai cărei membrii suntem prin Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, vizionând cea mai complexă expoziţie masonică care a existat vreodată, cuprinzând istoria a 300 de ani de masonerie (de la 1717, de la Anderson), sărbătorită anul acesta la Londra.

Voi transmite şi cu acest prilej, efortul nostru al fraţilor români, de a continua construcţia unei masonerii regulare, morale şi spirituale, tradiţionale şi ritualice.

Mulțumesc fraților care îmi sunt alături, care cred într-o masonerie curată și care sunt convinși că MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice, este singura care poate regenera masoneria română.

La Multi Ani !

Toate acestea sunt proclamate în numele Adevărului ai cărui ucenici suntem, Întru Gloria Marelui Arhitect al Universului, adică Dumnezeu.

Pentru a înțelege că sunt mulți masoni impostori, de care să vă feriți, citiți vă rog și articolul anterior postat: Noi Oameni ai unei vremi fara culoare…

Viorel Dănacu 33

Mare Maestru

NOI, OAMENI AI UNEI VREMI FĂRĂ CULOARE, VREM LUMINA, LUMINA NU S-A STINS NICIODATĂ, S-A VĂZUT ŞI O VOM VEDEA DIN CE ÎN CE MAI BINE,

Dragi români,

Generaţia tânără din România, vrea LUMINĂ, cât mai multă LUMINĂ, au arătat-o în stradă la unison, LUMINA care se naşte din ADEVĂR, sunt geniali, chiar dacă nu sunt iniţiaţi, aşa cum nici alte mari personalități nu au fost iniţiate, dar au fost şi rămas mari genii.

Iniţiaţii spun că primesc LUMINA, dar după 27 de ani de la Revoluţie, trebuiau să ofere la rându-i, semenilor, cât mai multă LUMINĂ.

Iniţiaţii sunt numiţi FIII LUMINII, asemenea unor lampadofoare în jurul cărora să se adune cât mai mulţi semeni, pentru a vedea mai bine, a înţelege mai bine şi a se comporta mai frumos.

Masoneria trebuia în cei 27 de ani, să ofere acele modele, repere, oameni cu coloană vertebrală, morali, înţelepţi, luminaţi, care să conducă România, spre progres şi bunăstare, mai ales că a devenit o asociaţie de utilitate publică( vezi Marea Lojă Națională din România), care primeşte bani de la bugetul statului.

Împreună cu fratele Nicu FILIP, în 2002, la Braşov, am demascat corupţia din masonerie, apoi presa a relatat zilnic nenumarate cazuri de masoni corupţi.

În 2009, am făcut public, că instituţiile statului sunt politizate şi corupte, iar eu şi cu fraţii mei, ne delimităm de acestea.

Rezultatul a fost o campanie de discreditare, atacuri dintre cele mai dure la adresa mea şi a fraţilor mei, nu ca cele despre care vorbesc politicienii noştrii astăzi, astea de acum sunt o nimica toată.

Toate s-au dovedit a fi o realitate despre care apoi au început să vorbească toți, de la oamenii simpli până la Președintele țării, corupția ucide, toate instituțiile sunt politizate, deci am avut dreptate, ce bine era să se și țină cont de atunci, poate nu mai ajungeam în situația în care s-a ajuns azi, eram mult mai bine, dar de…..

Tinerii au adus în stradă la protestele recente, un decor al unei enorme caracatiţe, zicând că reprezintă mafia care conduce azi România, da confirm şi presa a relatat zilnic acest lucru, însă ce nu ştie lumea este că tentaculele acestei bătrâne caracatiţe sunt adânc înfipte în lojile masonice, locul unde de 27 de ani de zile s-a cultivat acest flagel al corupţiei, prin trafic de influenţă la greu, în numele întrajutorării dintre fraţi, astfel încât masoneria s-a transformat într-o tarabă unde poţi vinde şi cumpara orice.

Atenție, se primesc bani din bugetul statului, fiind de utilitate publică, cum am precizat mai sus, pentru a genera corupție, este incredibil, așa ceva nu se poate, de ce nimeni nu are nici o atitudine?

Marea Sarbătoare a 100 de ani de la Marea Unire din 1918-2018, mă îndemna să vorbesc de masonii români care au înfăptuit atunci aceasta lucrare sfântă, împreună cu toţi semenii lor români, dar acum mă ruşinează să mai vorbesc de prestigiul masoneriei de atunci și halul în care a ajuns masoneria de astăzi. Ce s-a sămănat în cei 27 de ani şi ce a răsărit?

Acesta este ADEVĂRUL din care se naşte LUMINA, pe care noi toţii o dorim astăzi.

Nu trebuie ascunse aceste ADEVĂRURI dureroase ca gunoiul sub preş, trebuie să facem curăţenie, trebuie să alegem grâul de neghină. Aceasta nu este o provocare, nu este instigare, ci pur şi simplu, trebuie să hotărâm ce fel de masonerie vrem să construim?Pentru mine cerul de deasupra României, nu este albastru, ci este roșu, galben și albastru.

Noi, fraţii din MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice şi membrii Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, pentru a reconstrui o masonerie românească curată, cerem tuturor românilor să fie foarte atenţi în viitor la următoarele aspecte şi anume:

Noi, suntem singura Mare Lojă, constituită regular, ritualic, în Convent masonic, de către primul Mare Maestru, după 1989, Il:.Fr:. Nicu Filip(vezi filmuleţul de pe youtube de la Cisnadioara, caută Nicu Filip, când îl instalează Mare Maestru pe fr:. Viorel Dănacu şi îi transferă toate prerogativele masonice, în mod regular şi constituţional), iar toate celelalte s-au constituit prin fraudă, minciună, prin înşelăciune pentru interesele unui anumit grup corupt din start, prin amestecul serviciilor de tot felul, etc.

Aceste aşa zise Mari Loji, nu s-au constituit în Convent masonic, nu au avut 3 loji regulare la constituire, nu au fost instalate, consacrate şi investite de un Mare Maestru care să aibă aceasta putere şi prerogative masonice transmise de la un alt Mare Maestru din trecut, adică nu au respectat criteriile regularităţii masonice universal acceptate de constituire a unei Marii Loji.

Este adevărat, unele s-au înscris juridic la judecătorie ca O.N.G.-uri, ceea ce este corect din punct de vedere juridic, profan, dar prin includerea în denumirea ONG-urilor a cuvintelor de:,,regulară”, ,,universală”, ,,1880”, ,,phoenix”, ,,charpatia”, etc. au creat voit confuzie, minţind oamenii că ei sunt cei regulari, sau că ei sunt continuatorii legitimi ai masoneriei române de la 1880, etc. dar din punct de vedere masonic, sunt iregulari, sunt falseori, profită material şi relaţional de pe urma masoneriei, nu au nici o treabă, nici cu regularitatea, moştenirea, etc.Mulţi dintre ei au fost iniţiati de mine, au plecat trădând, furând, găsind tot felul de motive inventate pentru a-şi justifica părăsirea Obedienţei, aducând injurii tuturor fraţilor și cuvinte murdare.

Eu îi învăţam doar de masonerie, ori ei nu de asta intraseră în masonerie, ci când li se cerea să fie prezenţi la ţinute, să-şi îndeplinească datoria, atunci se retrăgeau împroşcând cu noroi, minţind, plecând cu banii fraţilor, adica ca hoţii, construind nişte Mari Loji, adevarate fabrici de trafic de influienţă, corupţie, etc..Acesta este adevărul, care va fi relatat cu documente în viitoarea carte ,,Francmasoneria aşa cum a fost”, Vol. 2, din 1989 până în prezent.

Nu au depus bilanţurile la administraţiile financiare, iar fraţii nu au zis nimic, au coabitat în nereguli şi minciună, nu au scris nici o carte, revistă, nu au făcut evenimente, doar că cineva le-a mâncat mereu banii.

Înainte de a se intra în masonerie, candidaţii trebuie să ştie că este bine să cerceteze amănunţit această paletă de Mari Loji fantomă, să verifice dacă au Patentele, Decretele de constituire, Procesele verbale ale Conventului de constituire de Mare Lojă, dacă au vârsta masonică şi criteriile regularităţii care trebuiesc îndeplinite, pentru a nu fi păcăliţi și să regrete apoi, trebuind să se retragă, mai bine să nu intre de la început.

Aceste Mari Loji fantomă, sunt astăzi în România peste 50 la număr, impresionant, sunt conduse de oameni certaţi cu legea, imorali, oameni care nu au nici o pregătire masonică, nici o vibrație, sunt goi pe dinăuntru, sunt atei complet, lucru nepermis totalmente înainte de inițiere, practic s-au autointitulat la apelul de seară în scară de bloc, sunt travestiţi sub masca onorabilităţii Ordinului masonic.

Toţi sunt impostori, printre ei rar şi câte un om bun, nevinovat, de bună credinţă, dar în general, de 26 de ani de zile, în afară de trafic de influienţă, business-uri, scandaluri, trădări, masoneria nu a oferit nimic societăţii.

Presa a mediatizat corupţia zilnic, unii dovediti, judecaţi, sunt şi masoni, nume sonore, care demonstrează, probează ceea ce v-am relatat din 2002, continuu.

Acum unii fraţi sunt anchetaţi că sunt masoni, iar alţii mă întreabă, cum se poate proba în justiţie acest lucru? Foarte simplu, dacă au făcut poze în ţinute masonice la Bucureşti, în alte orașe, îmbrăcaţi în echipamentele masonice, cum au făcut în noiembrie 2016, ultimii noştrii trădători din zona Moldovei, ca să-şi dea importanță în lumea profană, iar apoi le-au pus pe facebook, cum să nu fie acestea probe? Aceștia rămân murdari de sperjur pe veci, de aceea singuri îşi fac cucuie în cap.

Spun aceste lucruri pentru că sunt martorul în viaţă al tuturor evenimentelor masonice de după 1989 şi până în prezent, fiind alaturi de Nicu Filip, primul Mare Maestru după 1989, despre care mulţi vorbesc din auzite, dar fără să-l fi cunoascut vreodată, habar nu au, îşi dau şi ei cu părerea, afişandu-se lângă acest mare nume, pentru a le creşte şi lor importanţa.

MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, este singura Obedienţă masonică curată, care poate regenera masoneria de azi din România prin redeşteptarea tuturor fraţilor, pentru a face front comun împotriva ignoranţei, minciunii, înşelătoriilor, corupţiei, traficului de influienţă, etc. care cu toţii azi spun că: UCIDE.

Din păcate masoneria a devenit în cei 27 de ani, una de carton aşa cum relatează zilnic presa, una coruptă, care nu mai prezintă încredere nimănui, doar celor care nu se informează despre trecutul lor din ultimii 27 de ani.

Sunt convins că toţi cei care vor veni de acum înainte la poarta Templului, vor fi mai atent verificaţi, iar pentru cei intraţi, dacă sunt prinşi cu alte activităţi altele decăt masonice, pe loc vor fi excluşi.

Astfel vom avea o calitate şi un caracter de nezdruncinat în rândul fraţilor noştrii, care vor avea şansa să reconstruiască masoneria din România distrusă în ultimii 26 de ani.

Am toată încrederea că voi, generaţiile de azi, veţi revigora o masonerie cu adevărat inițiatică, profund spirituală, tradiţională, regulară, ritualică şi morală. O masonerie românească, o masonerie pentru români şi o masonerie pe înţelesul românilor.

Vă rog să ne unim ca acum aproape 100 de ani, în jurul principiilor de Libertate, Egalitate şi Fraternitate, să le împărtăşim şi celorlalţi semeni ai noştrii, aşa cum multe generaţii de tineri le-au promovat de multe ori în decursul istoriei noastre şi cu efecte foarte benefice pentru naţiune.

A venit vremea să trecem la fapte, dar pentru aceasta trebuie să credem cu tărie în Dumnezeu, că numai şlefuindu-ne vom progresa ca oameni şi ca societate, altfel vom asista la propria înăbuşire prin sucombare, lucru care i-ar zvarcoli în morminte pe toţi fraţii dinaintea noastră.

Vă ofer un pasaj din cartea mea, scrisă în 2014: ,,FRANCMASONERIA AȘA CUM A FOST”:

NOI, OAMENII AI UNEI VREMI FĂRĂ CULOARE, VREM LUMINA

 ,,Profanului, care vrea să devină Mason, i se dă Lumină”, după ce a fost pregătit pentru aceasta. Cel mai frumos simbol.

Odinioară în ezoterica egipteană, era punctul culminant al Ritualului, de asemenea şi în Eleusis. Şi astăzi partea cea mai atră-gătoare din Ritualul de iniţiere, este când Neofitului i se dă „Lumină”. Dar noi muritorii putem să dăm cuiva Lumina?

Putem noi oare să împărţim Lumina imaterială a Dumnezeirii, astfel cum o concep această Lumină, Raţionaliştii? Natural că nu putem. Dar noi ca simbolişti ştim că după o pregătire justă putem să facem pe cineva să simtă şi să trăiască simbolul. Noi dăm simbolul Dumnezeirii în Lumină şi arătăm drumul. Deschizând inimele noastre unui suflet omenesc, care tinde spre Lumină, introducându-l în cercul nostru închinat Luminii, noi facem ca atât el cât şi noi, să trăim şi să simţim marele simbol.

Astăzi în ritualurile noastre, care trebuie să rămână coloana vertebrală a Ordinului masonic, când iniţiatul este dezlegat la ochi, practic Lumina acea mică, foarte mică, o scânteie divină pe care omul o are în el încă de la naştere, să ne-o imaginăm că Venerabilul Lojei o ţine în palmă, cel care dealtfel oferă Lumina candidatului, trezind acel spirit, înviorând conştiinţa, eliminând orice umbră sau întuneric şi asupra acelei mici scântei din palma Venerabilului, ceilalţi Demnitari şi Ofiţeri ai Lojei nu fac altceva, decât să-şi aducă un mic suflu, din suflu lor lăuntric al fiecăruia, nefăcând practic nimic deosebit, decât să facă ca acea mică flăcărică din palma Venerabilului să se înteţească, să crească în intensitate, să devină şi mai puternică, strălucitoare, astfel încât drumul pe care va porni fiecare iniţiat să fie unul Luminat şi nu Întunecat, pe care ar putea să se rătăcească în labirinturile întunericului. Această Lumină va lumina simbolurile din interiorul Templului pentru prima dată, fiind astfel accesibile noului iniţiat, dar va genera o ambianță proprie iniţiatului necesară perfecţionării sale, a simţirii, gândirii şi trăirii masonice, în Lumină. Practic când i se dă bandoul jos de la ochi, el vede pentru prima dată o lumină vie, strălucitoare care înviorează spiritul şi care trezeşte conştiinţa.

Noi ajutăm simţul sufletesc prin luminarea artificială a realităţii simţului, făcând să apară neofitul, în lanţul nostru frăţesc, în Lumina radioasă, după ce această călătorie a fost în întuneric. Bine facem noi când căutam să mărim puterea simbolică a ritualului nostru prin demnitate şi frumuseţe, acei care vor să simplifice ritualul sunt proşti psihologi.

Astfel, precum neofitul trebuia să călătorească în întuneric acum 4000 de ani, când era să fie primit în mistere, tot astfel omul nordic trăia în iarna cea fără Soare, în întuneric.

Dar când venea Primăvara şi Soarele apărea iarăşi la orizont, atunci inima lor se bucura de Lumină. Atunci ei căpătau Lumina. Şi ei serbau acel ceas ca cel mai fericit, ca cea mai mare sărbătoare a anului. Orice iniţiere Masonică e o sărbătoare a Luminii. Amintirea veacurilor şi a miilor de ani străluceşte în Ritualul nostru.

Pentru a putea uşura simţământul şi trăitul simbolului, noi am făcut cât mai frumos posibil, mai demn şi mai activ, ritualul, deci Templele noastre să fie despuiate de podoabe? De ce lucrările noastre să fie umile? De ce să dispară toate acele care sunt în strânsă legătură -de mii de ani- cu simbolurile noastre?

Viaţa noastră de toate zilele este monotonă şi destul de şubredă sub dictatura întunericului. Noi nu vrem să ni se aducă aminte în Templele noastre de viaţă mecanizată a zilei de azi. Noi, oamenii a unei vremi fără culoare, vrem Lumina.

Fraţii noştri vin de-a dreptul din birouri şi fabrici în Templu. Ei poartă pe hainele lor ca şi pe sufletul lor, încă praful orelor de lucru. În antichitate lumea era mai deşteaptă decât astăzi din punct de vedere ezoteric.

Atunci nu exista nici o acţiune sfântă simbolică ezoterică care să nu fi fost precedată de o curăţenie corporală, de o îmbrăcăminte specială şi alte diferite pregătiri.

Noi suntem mult neglijenţi în această privinţă şi astfel păgubim acţiunea sufletească mai mult decât ne închipuim. Obiceiul împământenit în multe Loji, de a veni la ţinută în hainele de lucru şi obosiţi după o zi de muncă la servici, trebuie desfiinţat.

Când Fraţii sunt invitaţi la un dineu, nu se dau înapoi de a se îmbrăca în haine de seară. De ce Fraţii n-ar avea timp să se îmbrace în haine negre? Ei păşesc spre marele nostru simbol.

Simbolul Luminii stă mai presus de orice recepţie de gală, oricât de strălucită ar fi ea. Să nu lăsăm să moară demnitatea exte-rioară. Nu e armonic şi produce o dispoziţie nearmonică, dacă facem acţiuni exterioare lipsite de respect, care au efect numai atunci când sunt făcute cu pătrunderea demnităţii celei mari. De asemenea, şi legenda Masoneriei, care corespunde învăţămintelor gradului de Maestru, nu este altceva decât un simbol al Luminii.

Problema simbolică a Masoneriei este de a deştepta, de a activa şi de a o duce la ţintă. Dar ce este Tendinţa spre Lumină? Este ten-dinţa după concepţia intelectuală?

Atunci ar fi degeaba, căci hotarele naturale ale Intelectului sunt închise. Lumina cunoştinţei umane e o mică şi minusculă flacără, care cu multă greutate de-abia de luminează împrejurul ei.

Omului îi e dată tendinţa spre Lumină, pe care intelectul său, nu o va vedea niciodată, dar care umple sufletul său de o cutremurare sfântă. Tendinţa spre unire cu Dumnezeirea, spre trăirea Dumnezeirii, spre Patria vieţii.

Din noaptea scopului omenirii, a slăbiciunii ei, din goana zgomotoasă a mecanizării fără suflet, din închisorile demonicului, din grozavul frig al pustiului dintre cei doi poli: Eu şi Lumea, se ridică tendinţa spre ultimul ţel, spre liniştea ce o simte cineva după ce a sfârşit cu bine un lucru început, spre libertatea liberatului, spre căldura comunităţii spirituale a fiinţării, în care fără timp şi spaţiu, sufletul nu mai e chinuit de conştientul de despărţire legat de pământ, între Eu şi tot. Aceasta este Lumina. Lumina care nu e materială, marele simbol al tuturor ezotericilor, mai vechi ca toate bisericile, mai vechi ca toate religiile. E simbolul acelora, care din întâmplare în sec. XVIII-lea au căpătat numele de Francmasoni, dar care de mii de ani erau adepţi ai Luminii.

Şi în această tendinţă spre Lumină, nu spre flacăra pâlpâindă şi tulbure a raţionalismului întunecos, în această tendinţă spre Lumina strălucitoare şi luminoasă a adâncului iniţiatului, sunt puse bazele fiinţei ezoterice a Masoneriei.

Ceea ce a spus Rousseaux: „Retournons à la nature”, s-ar putea traduce: ,,Înapoi spre simbolul trăit intens, în adâncul inimii”.

Concluzie:

                     ,,…Lumina luminează în întuneric şi întunericul pe ea nu o apucă”…

după Apostolul IOAN, 

Pentru a avea cât mai multă Lumină, trebuie să curăţim grâul de neghină,

Oameni buni, masoneria a fost şi rămâne una din cele mai importante şcoli iniţiatice din lume, care a contribuit din totdeauna la construcţia unei lumii mai bune şi mai pasnice.

Înaintaşii noştrii si-au facut pe deplin datoria, rămâne ca şi noi să-i urmăm cu cinste, cunoscând istoria masoneriei, practicând virtuţiile şi având credinţă în Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului.

Astăzi, trebuie să redeșteptăm oamenii, numai primind cât mai multă LUMINĂ, drumul nostru va fi unul mai drept , mai luminat, mai ușor de călătorit spre ziua de mâine.

Să trecem la fapte, uniți.

Aşa să ne ajute Dumnezeu,

 

Viorel Dănacu

Mare Maestru

MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-

Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice

Președinte

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris București

17.02.2017

 

 

REDEŞTEPTAREA MASONERIEI ROMÂNE, 24 DE ANI DE EXISTENŢĂ (24 IANUARIE 1993-24 IANUARIE 2017)

Redeşteptare, pentru că trebuie să se ştie pentru totdeauna, că masonii români, fie cei din ţară, arestaţi în lagărele de exterminare comuniste, fie cei din străinătate, în exil, au menţinut lumina masonică mereu aprinsă, lumină care nu s-a stins niciodată.

A doua zi după revoluţia din 1989, acasă la fr:. Nicu Filip, au venit fraţii din generaţia lui şi anume: Costică Bărbulescu, Dinu Roco, Gheorghe Cercel, Edmond Nicolau, s.m.d., toţi iniţiaţi înainte de 1945.

S-au luat în braţe şi au început să plângă ca nişte copii, pentru că nu credeau că mai apucă vreodată să fie liberi, să reapară masoneria liberă în România.

Mamiţa, soţia fr:.Nicu Filip, a luat un cearceaf, l-a rupt bucăţi, din tivul lui a făcut băierile şi aşa s-au făcut primele şorţuri masonice pe care şi le-au încins fraţii prezenţi acolo.

A fost un moment de mare emoţie, cu o însemnătate iniţiatică dintre cele mai profunde şi mai sacre, unice şi de neuitat, care practic au marcat oprirea prigoanei asupra masonilor şi masoneriei.

Trebuie să nu se uite, ca în cei 45 de ani de noapte roşie, ani de sârmă ghimpată, masonii au fost arestaţi în cele mai de temut puşcării comuniste, averile confiscate, mulţii murind acolo, fără să-şi mai vadă vreodată familiile.

Despre această oprimare barbară a securităţii statului român asupra masonilor, se poate afla azi prin studierea arhivelor de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fondul documentar,,Problema Oculta’’ pe care şi eu le-am studiat foarte amănunţit în anii trecuţi, supraveghere şi interzicere a masoneriei, care a fost ordonată până în decembrie 1989.

Deci fundamentul, punctul zero, primul şi cel mai important moment al istoriei masoneriei române, este acela al reunirii în prima ţinută masonică din decembrie 1989, când masonii au reluat contactul între ei şi au început apoi să se organizeze în loji masonice, etc.

Momentul 24 ianuarie 1993, este al doilea moment istoric, unul pur administrativ şi organizatoric, declarat de nişte falseori ai istoriei, în special comunişti şi spioni ai serviciilor speciale din ţară şi străinătate, care au oprimat masoneria, înainte şi după 1989, este adevarat cu altă mască, ca fiind adevăratul moment al reaprinderii luminii masonice pe teritoriul României.

Fals, nimic mai neadevarat, pentru că aşa cum v-am spus, lumina nu s-a stins niciodată, chiar în timpul comunismului, în puşcării, flacăra a ars viu în sufletul fiecarui frate, apoi în libertate care au mai scăpat, au comunicat pe ascuns între ei, este adevărat nu s-au mai reunit în ţinute masonice în templu masonic, dar lumina masonică a fost veşnic aprinsă în inima şi conştiinţa fiecăruia.

Acum, 24 ianuarie 1993, a însemnat mai degrabă o redeşteptare a masoneriei, o revigorare a masonilor, o reluare a contactelor cu fraţii din exil, o ieşire la vedere a masoneriei, trecându-se de la secret la discret şi primindu-se un sprijin care a venit din exterior de la masoneria americană şi italiană.

Trebuie ştiut că Fr:.Nicu Filip, a primit susţinere masonică prima dată, de la Marea Lojă Naţională a Iugoslaviei din aceea vreme, dar pentru că serviciile care întotdeauna şi-au băgat coada şi au vrut să ştie şi să controleze totul, ca şi în ziua de azi, au deturnat acest suport al fraţilor din Iugoslavia, impunând susţinerea din partea fraţilor din Italia şi America.

Vai ce moment nefast, de drept trebuiau contactaţi imediat fraţii români din exil, din Paris, care continuaseră să lucreze în lojile de la Marea Lojă a Franţei, sub conducerea fr:. Marcel Schapira, care aveau o mare experienţă masonică, o cultură şi o gândire masonică, chiar dacă formată la Paris, dar simţită şi trăită, tot româneşte.

În cartea la care lucrez în prezent: ,,FRANCMASONERIA AŞA CUM A FOST’’Vol II, care cuprinde perioada din 1989 până în prezent, voi reda cu amănuntul din declaraţiile fraţilor pe care i-am cunoscut a doua zi după revoluţie şi care acum, unii sunt la Orientul Etern, alţii sunt în viaţă, mărturiile lor fiind esenţiale pentru cunoaşterea adevărului istoric masonic şi nu a minciunilor din masoneria de după 1989, minciuni care sunt aspru contestate, de masonii în special şi de profani în general.

În aceşti ani, din 1989 şi până în 1993, s-au făcut iniţieri masonice foarte multe, despre care nu se mai ştie nimic, Registrul Masonic de atunci practic a dispărut, prin grija serviciilor de după 1989, care au avut ordin să  şteargă orice urmă a iniţierilor făcute în cei 3 ani de începuturi masonice.

Dealtfel şi în octombrie 2006, a mai fost făcut publică, spargerea sediului Supremului Consiliu Român de grad 33 şi ultim pentru România, condus de Fr:. Costel Iancu, când a fost furată toată arhiva masonică, computere, etc., care la fel nu au mai fost găsite, ce coincidenţe. La noi, la români, există o zicere: ,,Lupul părul îşi schimbă, dar năravul ba’’,cât de adevărat este Doamne.

Fr:.Nicu Filip, a fost ales să conducă masoneria romană, astfel că dacă prima dorinţă de a fi uns cum se zice, de către fraţii din Iugoslavia, a fost oprimată, de această dată el a cerut cu orice preţ ca redeşteptarea masoneriei române să se facă într-un cadru organizat, adică într-un Convent Masonic, la data de 24 ianuarie.

Semnificaţia acestei zile de 24 ianuarie, nu cred că trebuie să o prezint eu acum din punct de vedere profan, istoric, ci doar să vă spun că, din discuţiile pe care le-am avut cu fr:. Nicu Filip, am înţeles ca masoneria lucrează şi vorbeşte lumii prin simboluri, de aceea şi-a dorit să marcheze acest început organizatoric, administrativ, în această zi profund simbolică pentru toţii românii, care să fie umăr lângă umăr, dându-şi mâna unii cu alţii, pe veci, întru aceaşi simţire şi o singură bătaie de inimă, ca într-o fraţie cu adevărat, pentru România.

De la început trebuie precizat, că nu au fost prezenţi pentru a susţine masoneria pe teritoriul României, imediat după 1989, nici fraţii englezi, respectiv de la Marea Lojă Unită a Angliei –  United Grand Lodge of England (U.G.L.E.), nici fraţii de la Marea Lojă a Franţei – Grande Loge de France(G.L.F.), cea care găzduise masoneria română în exil, în timpul comunismului din România.

Fr:.Nicu Filip, mereu mi-a zis, că mai cinstit şi drept era, să fiim unşi de fraţii sârbi, vecinii noştrii, pentru că cei de la Marea Lojă a Franţei, au fost cu foarte mult bun simţ, aşteptând din partea noastră să se facă demersuri în acest sens, ca o mulţumire şi recunoştiinţă adusă pentru ajutorul pe care ni l-au oferit, atunci când nouă ne-a fost foarte greu, în comunism.

Referitor la Marea Lojă a Franţei, după Conventul Extraordinar de la Braşov din 2002, când împreună cu fr:. Nicu Filip, am demascat pentru prima dată corupţia din Marea Lojă Naţională din România( linia anglo-saxonă), cu un an înainte, la Paris au fost arestaţi aproape toţi membrii Marelui Consiliu de la Marea Lojă Naţională a Franţei(G.L.N.F.,linia anglo-saxonă), tot pentru corupţie, Marea Lojă a Franţei (G.L.F.), mi-a trimis o scrisoare prin care m-au rugat să anunţ toate celelalte Marii Loji din România, despre venirea unei delegaţii oficiale de la Confederaţia Grandes Loges Unies d’Europe (G.L.U.D.E.), formată din următorii fraţi: fostul preşedinte al G.L.U.D.E., Fr:. Bernard Bertry şi fost Mare Maestru al Marii Loji Tradiţionale şi Simbolice Opera din Paris, Jean Claude Bousquet, preşedintele G.L.U.D.E. în exerciţiu şi fost Mare Maestru al G.L.F. şi Charles Jameaux, Secretarul G.L.U.D.E.,care doresc să aibe întrevederi cu toate Marile Loji masonice din ţara noastră.

Am organizat aceste întrevederi, iar la final după câteva zile m-au anunţat că dintre toţi, noi am fost selecţionaţi deoarece îndeplineam toate criteriilor de regularitate masonică, semnând astfel pentru prima dată după 1989, abia la 12 decembrie 2003, Tratatul de Amiciţie şi Recunoaştere Reciprocă, cu G.L.F., Mare Maestru de atunci fiind Fr:.Yves Max-Vyton, apoi imediat am fost admişi cu drepturi depline în Confederaţia Marilor Loji Unite ale Europei, ocazie când am semnat Carta Masonică Albă a Europei şi Tratatul de aderare la Grandes Loges Unies d’Europe.

Referitor la U.G.L.E., practic Marea Lojă Mamă a Lumii cum i se zice, fraţii englezi nu a reacţionat sau intervenit în vreun fel, din motive lipsite de substanţă, fr:.Nicu Filip, spunea din tot sufletul, foarte indignat chiar, că Ducele de Kent, Marele Maestru, practic a doua zi după 1989, ca un frate mai mare, trebuia să vină şi să întindă mână ca să ridice fraţii români căzuţi în genunchi, după 45 de ani de noapte roşie, însă nu a facut-o şi nici până azi nu s-a semnat un Tratat de Amiciţie şi Recunoastere Reciprocă între masoneria română şi cea engleză, există doar o Diplomă de recunoaştere şi aceea dată foarte târziu, prin 2009, dar repet, nu există semnat un Tratat de Amiciţie şi Recunoastere Reciprocă până în prezent, pentru că una este diploma şi alta este Tratatul, sunt tipuri de documente masonice diferite.

Era foarte important de ştiut, că în decursul istoriei, relaţiile masoneriei româno-engleze au fost deosebite, dar uite că nu întotdeauna, fraţii se comportă ca fraţii, mai sunt şi momente de conservare, prudenţă, indiferenţă, cum probabil au făcut englezii.

În concluzie, englezii şi francezii au apărut mult mai târziu în peisajul masonic românesc, repet la început au fost italienii şi americanii şi bineînţeles influienţele serviciilor din toate părţile, despre acestea voi vorbi însă mai târziu în cartea pe care o scriu, cu exemple, etc.

Astfel că la 24 ianuarie 1993, în Bucureşti, la Casa Vernescu, Sala Oglinzilor, a avut loc primul Convent masonic, în scop administrativ şi organizatoric al masoneriei române, repet, nu de reaprindere a luminii masoneriei, pentru că lumina nu s-a stins niciodată, cu ajutorul oferit de fraţii de la Marele Orient al Italiei, prin prezenţa Marelui Maestru, Il:.Fr. Giuliano di Bernardo şi a fraţilor din America, Douglas Lemons, Fred Kleinknecht, D. Wdoord, Elvio Scubba, Alfredo Diomede, etc.

24 ianuarie 1993, a fost momentul când americanii, fraţii de la Marea Lojă a Bazei N.A.T.O., au oferit masonilor români, daruri, garanţii, diplome de grad 32 la peste 176 de francmasoni români, la Cercul Militar din Bucureşti, deci un imbold extraordinar, pentru ca masoneria română să ia avânt, să se dezvolte aşa cum este pretutindeni în lume.

Ghinionul este că, aceste geste simbolice oferite, au fost prost înţelese de mulţii dintre fraţii români, din neştiinţă sau voit, astfel că masoneria română a derapat de pe drumul său, ajungând azi la o masonerie degenerată, compromisă, coruptă, fără nici un ţel, fără nici o direcţie.

Nu doresc să fac analiza cuiva, dar în fiecare an, la 24 ianuarie, nu pot să nu spun generaţiilor de azi, cum a fost atunci, nu pot să tac, pentru că Fr:.Nicu Filip şi întreaga cohortă de fraţi de atunci s-ar răsucii în mormânt, de aceea chiar dacă adevărul supără, eu voi continua să fiu un Apostol al Adevărului, un Fiu al Luminii, Întru Gloria lui Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului.

La Mulţi ani ! masoneriei române, MARII LOJI NAŢIONALE A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, singura care doreşte regenerarea masoneriei în România, singura care în 2002, a ridicat sabia împotriva corupţiei din masoneria romană, eu şi cu fr:.Nicu Filip, fiind singurii la aceea vreme care am demascat corupţia din masonerie, apoi am fost cel care am declarat că masoneria se delimitează de toate instituţiile statului care sunt corupte şi politizate.

Ce mai vreţi, am avut dreptate, azi aud că nu numai clasa politică, instituţiile administrative sunt astfel afectate, dar s-a ajuns chiar şi ca instituţiile care trebuie să asigure siguranţa statului, să fie politizate şi corupte, se vorbeşte public, corupţia ucide şi s-a văzut la Clubul Colectiv şi apoi în spitale, sistemul mafiot corupt din ţară este cel care conduce ţara, practic constatăm, cum toate năzuinţele noastre din 1989, se ruinează, tensiunile şi intenţiile vecinilor sunt planurile de viitor în regiune, iar noi cum am fost aşa rămânem. Vai de noi şi de urmaşii noştrii.

Cred că fraţii din MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, vom reuşi în timp, cu susţinerea şi ajutorul tuturor celor care mai simt româneşte, să reconstruim o masonerie autentică, o masonerie românească, o masonerie pentru români şi o masonerie pe înţelesul românilor, o masonerie regulară, ritualică, tradiţională, morală şi spirituală.

Cer românilor să conştientizeze, că masoneria în decursul istoriei şi-a făcut datoria pe deplin, a contribuit la modernizarea ţării, masonii construiau spitale, şcoli, cămine pentru bătrâni, actele de caritate şi umanitare au fost cele care nu au lipsit din partea confreriei masonice.

Astăzi, trebuie să nu mai stăm deoparte şi să ne coaugulăm în frăţiile de odinioară, care să înceapă să reconstruiască această ţară, prădată în cei 27 de ani de zile, de toţi, din toate colţurile.

România numai prin redeşteptarea din adormirea în care a fost în cei 45 de ani de noapte roşie şi apoi din următorii aproape 20 şi de ani de compromitere şi degradare coordonată, reieşirea din ignoranţă, revenirea la valorile şi principiile umaniste, morale, spirituale, poate să redevină ceea ce a fost cândva, pentru a-şi ocupa locul legitim pe care merităm să-l avem în lume.

De fiecare dată la 24 ianuarie, Dumnezeu să ne ajute prin frumuseţe, forţă şi înţelepciune, să renască în inimile tuturor românilor, voinţa de unitate, armonie, muncă şi apărare a  drepturilor fundamentale ale omului, acelea ale Libertăţii, Egalităţii, Fraternităţii, cele trei principii fundamentale scrise cu litere de aur pe frontispiciul oricarui Templu Masonic.

La Multi Ani România!

Trăiască România!

Dumnezeu să Binecuvânteze România.

Viorel DANACU 33

Mare Maestru

MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI-

Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice,

Presedinte

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucuresti