Viorel Danacu a infiintat prima Loja Sateasca din lume

Monumentul Candela instalat de Viorel Danacu la Alba Iulia si inchinat eroului Horea si rascoala de la 1784

 

NOI, OAMENI AI UNEI VREMI FĂRĂ CULOARE, VREM LUMINA, LUMINA NU S-A STINS NICIODATĂ, S-A VĂZUT ŞI O VOM VEDEA DIN CE ÎN CE MAI BINE,

carte

Dragi români,

Generaţia tânără din România, vrea LUMINĂ, cât mai multă LUMINĂ, au arătat-o în stradă la unison, LUMINA care se naşte din ADEVĂR, sunt geniali, chiar dacă nu sunt iniţiaţi, aşa cum nici alte mari personalități nu au fost iniţiate, dar au fost şi rămas mari genii.

Iniţiaţii spun că primesc LUMINA, dar după 27 de ani de la Revoluţie, trebuiau să ofere la rându-i, semenilor, cât mai multă LUMINĂ.

Iniţiaţii sunt numiţi FIII LUMINII, asemenea unor lampadofoare în jurul cărora să se adune cât mai mulţi semeni, pentru a vedea mai bine, a înţelege mai bine şi a se comporta mai frumos.

Masoneria trebuia în cei 27 de ani, să ofere acele modele, repere, oameni cu coloană vertebrală, morali, înţelepţi, luminaţi, care să conducă România, spre progres şi bunăstare, mai ales că a devenit o asociaţie de utilitate publică( vezi Marea Lojă Națională din România), care primeşte bani de la bugetul statului.

Împreună cu fratele Nicu FILIP, în 2002, la Braşov, am demascat corupţia din masonerie, apoi presa a relatat zilnic nenumarate cazuri de masoni corupţi.

În 2009, am făcut public, că instituţiile statului sunt politizate şi corupte, iar eu şi cu fraţii mei, ne delimităm de acestea.

Rezultatul a fost o campanie de discreditare, atacuri dintre cele mai dure la adresa mea şi a fraţilor mei, nu ca cele despre care vorbesc politicienii noştrii astăzi, astea de acum sunt o nimica toată.

Toate s-au dovedit a fi o realitate despre care apoi au început să vorbească toți, de la oamenii simpli până la Președintele țării, corupția ucide, toate instituțiile sunt politizate, deci am avut dreptate, ce bine era să se și țină cont de atunci, poate nu mai ajungeam în situația în care s-a ajuns azi, eram mult mai bine, dar de…..

Tinerii au adus în stradă la protestele recente, un decor al unei enorme caracatiţe, zicând că reprezintă mafia care conduce azi România, da confirm şi presa a relatat zilnic acest lucru, însă ce nu ştie lumea este că tentaculele acestei bătrâne caracatiţe sunt adânc înfipte în lojile masonice, locul unde de 27 de ani de zile s-a cultivat acest flagel al corupţiei, prin trafic de influenţă la greu, în numele întrajutorării dintre fraţi, astfel încât masoneria s-a transformat într-o tarabă unde poţi vinde şi cumpara orice.

Atenție, se primesc bani din bugetul statului, fiind de utilitate publică, cum am precizat mai sus, pentru a genera corupție, este incredibil, așa ceva nu se poate, de ce nimeni nu are nici o atitudine?

Marea Sarbătoare a 100 de ani de la Marea Unire din 1918-2018, mă îndemna să vorbesc de masonii români care au înfăptuit atunci aceasta lucrare sfântă, împreună cu toţi semenii lor români, dar acum mă ruşinează să mai vorbesc de prestigiul masoneriei de atunci și halul în care a ajuns masoneria de astăzi. Ce s-a sămănat în cei 27 de ani şi ce a răsărit?

Acesta este ADEVĂRUL din care se naşte LUMINA, pe care noi toţii o dorim astăzi.

Nu trebuie ascunse aceste ADEVĂRURI dureroase ca gunoiul sub preş, trebuie să facem curăţenie, trebuie să alegem grâul de neghină. Aceasta nu este o provocare, nu este instigare, ci pur şi simplu, trebuie să hotărâm ce fel de masonerie vrem să construim?Pentru mine cerul de deasupra României, nu este albastru, ci este roșu, galben și albastru.

Noi, fraţii din MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice şi membrii Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, pentru a reconstrui o masonerie românească curată, cerem tuturor românilor să fie foarte atenţi în viitor la următoarele aspecte şi anume:

Noi, suntem singura Mare Lojă, constituită regular, ritualic, în Convent masonic, de către primul Mare Maestru, după 1989, Il:.Fr:. Nicu Filip(vezi filmuleţul de pe youtube de la Cisnadioara, caută Nicu Filip, când îl instalează Mare Maestru pe fr:. Viorel Dănacu şi îi transferă toate prerogativele masonice, în mod regular şi constituţional), iar toate celelalte s-au constituit prin fraudă, minciună, prin înşelăciune pentru interesele unui anumit grup corupt din start, prin amestecul serviciilor de tot felul, etc.

Aceste aşa zise Mari Loji, nu s-au constituit în Convent masonic, nu au avut 3 loji regulare la constituire, nu au fost instalate, consacrate şi investite de un Mare Maestru care să aibă aceasta putere şi prerogative masonice transmise de la un alt Mare Maestru din trecut, adică nu au respectat criteriile regularităţii masonice universal acceptate de constituire a unei Marii Loji.

Este adevărat, unele s-au înscris juridic la judecătorie ca O.N.G.-uri, ceea ce este corect din punct de vedere juridic, profan, dar prin includerea în denumirea ONG-urilor a cuvintelor de:,,regulară”, ,,universală”, ,,1880”, ,,phoenix”, ,,charpatia”, etc. au creat voit confuzie, minţind oamenii că ei sunt cei regulari, sau că ei sunt continuatorii legitimi ai masoneriei române de la 1880, etc. dar din punct de vedere masonic, sunt iregulari, sunt falseori, profită material şi relaţional de pe urma masoneriei, nu au nici o treabă, nici cu regularitatea, moştenirea, etc.Mulţi dintre ei au fost iniţiati de mine, au plecat trădând, furând, găsind tot felul de motive inventate pentru a-şi justifica părăsirea Obedienţei, aducând injurii tuturor fraţilor și cuvinte murdare.

Eu îi învăţam doar de masonerie, ori ei nu de asta intraseră în masonerie, ci când li se cerea să fie prezenţi la ţinute, să-şi îndeplinească datoria, atunci se retrăgeau împroşcând cu noroi, minţind, plecând cu banii fraţilor, adica ca hoţii, construind nişte Mari Loji, adevarate fabrici de trafic de influienţă, corupţie, etc..Acesta este adevărul, care va fi relatat cu documente în viitoarea carte ,,Francmasoneria aşa cum a fost”, Vol. 2, din 1989 până în prezent.

Nu au depus bilanţurile la administraţiile financiare, iar fraţii nu au zis nimic, au coabitat în nereguli şi minciună, nu au scris nici o carte, revistă, nu au făcut evenimente, doar că cineva le-a mâncat mereu banii.

Înainte de a se intra în masonerie, candidaţii trebuie să ştie că este bine să cerceteze amănunţit această paletă de Mari Loji fantomă, să verifice dacă au Patentele, Decretele de constituire, Procesele verbale ale Conventului de constituire de Mare Lojă, dacă au vârsta masonică şi criteriile regularităţii care trebuiesc îndeplinite, pentru a nu fi păcăliţi și să regrete apoi, trebuind să se retragă, mai bine să nu intre de la început.

Aceste Mari Loji fantomă, sunt astăzi în România peste 50 la număr, impresionant, sunt conduse de oameni certaţi cu legea, imorali, oameni care nu au nici o pregătire masonică, nici o vibrație, sunt goi pe dinăuntru, sunt atei complet, lucru nepermis totalmente înainte de inițiere, practic s-au autointitulat la apelul de seară în scară de bloc, sunt travestiţi sub masca onorabilităţii Ordinului masonic.

Toţi sunt impostori, printre ei rar şi câte un om bun, nevinovat, de bună credinţă, dar în general, de 26 de ani de zile, în afară de trafic de influienţă, business-uri, scandaluri, trădări, masoneria nu a oferit nimic societăţii.

Presa a mediatizat corupţia zilnic, unii dovediti, judecaţi, sunt şi masoni, nume sonore, care demonstrează, probează ceea ce v-am relatat din 2002, continuu.

Acum unii fraţi sunt anchetaţi că sunt masoni, iar alţii mă întreabă, cum se poate proba în justiţie acest lucru? Foarte simplu, dacă au făcut poze în ţinute masonice la Bucureşti, în alte orașe, îmbrăcaţi în echipamentele masonice, cum au făcut în noiembrie 2016, ultimii noştrii trădători din zona Moldovei, ca să-şi dea importanță în lumea profană, iar apoi le-au pus pe facebook, cum să nu fie acestea probe? Aceștia rămân murdari de sperjur pe veci, de aceea singuri îşi fac cucuie în cap.

Spun aceste lucruri pentru că sunt martorul în viaţă al tuturor evenimentelor masonice de după 1989 şi până în prezent, fiind alaturi de Nicu Filip, primul Mare Maestru după 1989, despre care mulţi vorbesc din auzite, dar fără să-l fi cunoascut vreodată, habar nu au, îşi dau şi ei cu părerea, afişandu-se lângă acest mare nume, pentru a le creşte şi lor importanţa.

MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, este singura Obedienţă masonică curată, care poate regenera masoneria de azi din România prin redeşteptarea tuturor fraţilor, pentru a face front comun împotriva ignoranţei, minciunii, înşelătoriilor, corupţiei, traficului de influienţă, etc. care cu toţii azi spun că: UCIDE.

Din păcate masoneria a devenit în cei 27 de ani, una de carton aşa cum relatează zilnic presa, una coruptă, care nu mai prezintă încredere nimănui, doar celor care nu se informează despre trecutul lor din ultimii 27 de ani.

Sunt convins că toţi cei care vor veni de acum înainte la poarta Templului, vor fi mai atent verificaţi, iar pentru cei intraţi, dacă sunt prinşi cu alte activităţi altele decăt masonice, pe loc vor fi excluşi.

Astfel vom avea o calitate şi un caracter de nezdruncinat în rândul fraţilor noştrii, care vor avea şansa să reconstruiască masoneria din România distrusă în ultimii 26 de ani.

Am toată încrederea că voi, generaţiile de azi, veţi revigora o masonerie cu adevărat inițiatică, profund spirituală, tradiţională, regulară, ritualică şi morală. O masonerie românească, o masonerie pentru români şi o masonerie pe înţelesul românilor.

Vă rog să ne unim ca acum aproape 100 de ani, în jurul principiilor de Libertate, Egalitate şi Fraternitate, să le împărtăşim şi celorlalţi semeni ai noştrii, aşa cum multe generaţii de tineri le-au promovat de multe ori în decursul istoriei noastre şi cu efecte foarte benefice pentru naţiune.

A venit vremea să trecem la fapte, dar pentru aceasta trebuie să credem cu tărie în Dumnezeu, că numai şlefuindu-ne vom progresa ca oameni şi ca societate, altfel vom asista la propria înăbuşire prin sucombare, lucru care i-ar zvarcoli în morminte pe toţi fraţii dinaintea noastră.

Vă ofer un pasaj din cartea mea, scrisă în 2014: ,,FRANCMASONERIA AȘA CUM A FOST”:

NOI, OAMENII AI UNEI VREMI FĂRĂ CULOARE, VREM LUMINA

 ,,Profanului, care vrea să devină Mason, i se dă Lumină”, după ce a fost pregătit pentru aceasta. Cel mai frumos simbol.

Odinioară în ezoterica egipteană, era punctul culminant al Ritualului, de asemenea şi în Eleusis. Şi astăzi partea cea mai atră-gătoare din Ritualul de iniţiere, este când Neofitului i se dă „Lumină”. Dar noi muritorii putem să dăm cuiva Lumina?

Putem noi oare să împărţim Lumina imaterială a Dumnezeirii, astfel cum o concep această Lumină, Raţionaliştii? Natural că nu putem. Dar noi ca simbolişti ştim că după o pregătire justă putem să facem pe cineva să simtă şi să trăiască simbolul. Noi dăm simbolul Dumnezeirii în Lumină şi arătăm drumul. Deschizând inimele noastre unui suflet omenesc, care tinde spre Lumină, introducându-l în cercul nostru închinat Luminii, noi facem ca atât el cât şi noi, să trăim şi să simţim marele simbol.

Astăzi în ritualurile noastre, care trebuie să rămână coloana vertebrală a Ordinului masonic, când iniţiatul este dezlegat la ochi, practic Lumina acea mică, foarte mică, o scânteie divină pe care omul o are în el încă de la naştere, să ne-o imaginăm că Venerabilul Lojei o ţine în palmă, cel care dealtfel oferă Lumina candidatului, trezind acel spirit, înviorând conştiinţa, eliminând orice umbră sau întuneric şi asupra acelei mici scântei din palma Venerabilului, ceilalţi Demnitari şi Ofiţeri ai Lojei nu fac altceva, decât să-şi aducă un mic suflu, din suflu lor lăuntric al fiecăruia, nefăcând practic nimic deosebit, decât să facă ca acea mică flăcărică din palma Venerabilului să se înteţească, să crească în intensitate, să devină şi mai puternică, strălucitoare, astfel încât drumul pe care va porni fiecare iniţiat să fie unul Luminat şi nu Întunecat, pe care ar putea să se rătăcească în labirinturile întunericului. Această Lumină va lumina simbolurile din interiorul Templului pentru prima dată, fiind astfel accesibile noului iniţiat, dar va genera o ambianță proprie iniţiatului necesară perfecţionării sale, a simţirii, gândirii şi trăirii masonice, în Lumină. Practic când i se dă bandoul jos de la ochi, el vede pentru prima dată o lumină vie, strălucitoare care înviorează spiritul şi care trezeşte conştiinţa.

Noi ajutăm simţul sufletesc prin luminarea artificială a realităţii simţului, făcând să apară neofitul, în lanţul nostru frăţesc, în Lumina radioasă, după ce această călătorie a fost în întuneric. Bine facem noi când căutam să mărim puterea simbolică a ritualului nostru prin demnitate şi frumuseţe, acei care vor să simplifice ritualul sunt proşti psihologi.

Astfel, precum neofitul trebuia să călătorească în întuneric acum 4000 de ani, când era să fie primit în mistere, tot astfel omul nordic trăia în iarna cea fără Soare, în întuneric.

Dar când venea Primăvara şi Soarele apărea iarăşi la orizont, atunci inima lor se bucura de Lumină. Atunci ei căpătau Lumina. Şi ei serbau acel ceas ca cel mai fericit, ca cea mai mare sărbătoare a anului. Orice iniţiere Masonică e o sărbătoare a Luminii. Amintirea veacurilor şi a miilor de ani străluceşte în Ritualul nostru.

Pentru a putea uşura simţământul şi trăitul simbolului, noi am făcut cât mai frumos posibil, mai demn şi mai activ, ritualul, deci Templele noastre să fie despuiate de podoabe? De ce lucrările noastre să fie umile? De ce să dispară toate acele care sunt în strânsă legătură -de mii de ani- cu simbolurile noastre?

Viaţa noastră de toate zilele este monotonă şi destul de şubredă sub dictatura întunericului. Noi nu vrem să ni se aducă aminte în Templele noastre de viaţă mecanizată a zilei de azi. Noi, oamenii a unei vremi fără culoare, vrem Lumina.

Fraţii noştri vin de-a dreptul din birouri şi fabrici în Templu. Ei poartă pe hainele lor ca şi pe sufletul lor, încă praful orelor de lucru. În antichitate lumea era mai deşteaptă decât astăzi din punct de vedere ezoteric.

Atunci nu exista nici o acţiune sfântă simbolică ezoterică care să nu fi fost precedată de o curăţenie corporală, de o îmbrăcăminte specială şi alte diferite pregătiri.

Noi suntem mult neglijenţi în această privinţă şi astfel păgubim acţiunea sufletească mai mult decât ne închipuim. Obiceiul împământenit în multe Loji, de a veni la ţinută în hainele de lucru şi obosiţi după o zi de muncă la servici, trebuie desfiinţat.

Când Fraţii sunt invitaţi la un dineu, nu se dau înapoi de a se îmbrăca în haine de seară. De ce Fraţii n-ar avea timp să se îmbrace în haine negre? Ei păşesc spre marele nostru simbol.

Simbolul Luminii stă mai presus de orice recepţie de gală, oricât de strălucită ar fi ea. Să nu lăsăm să moară demnitatea exte-rioară. Nu e armonic şi produce o dispoziţie nearmonică, dacă facem acţiuni exterioare lipsite de respect, care au efect numai atunci când sunt făcute cu pătrunderea demnităţii celei mari. De asemenea, şi legenda Masoneriei, care corespunde învăţămintelor gradului de Maestru, nu este altceva decât un simbol al Luminii.

Problema simbolică a Masoneriei este de a deştepta, de a activa şi de a o duce la ţintă. Dar ce este Tendinţa spre Lumină? Este ten-dinţa după concepţia intelectuală?

Atunci ar fi degeaba, căci hotarele naturale ale Intelectului sunt închise. Lumina cunoştinţei umane e o mică şi minusculă flacără, care cu multă greutate de-abia de luminează împrejurul ei.

Omului îi e dată tendinţa spre Lumină, pe care intelectul său, nu o va vedea niciodată, dar care umple sufletul său de o cutremurare sfântă. Tendinţa spre unire cu Dumnezeirea, spre trăirea Dumnezeirii, spre Patria vieţii.

Din noaptea scopului omenirii, a slăbiciunii ei, din goana zgomotoasă a mecanizării fără suflet, din închisorile demonicului, din grozavul frig al pustiului dintre cei doi poli: Eu şi Lumea, se ridică tendinţa spre ultimul ţel, spre liniştea ce o simte cineva după ce a sfârşit cu bine un lucru început, spre libertatea liberatului, spre căldura comunităţii spirituale a fiinţării, în care fără timp şi spaţiu, sufletul nu mai e chinuit de conştientul de despărţire legat de pământ, între Eu şi tot. Aceasta este Lumina. Lumina care nu e materială, marele simbol al tuturor ezotericilor, mai vechi ca toate bisericile, mai vechi ca toate religiile. E simbolul acelora, care din întâmplare în sec. XVIII-lea au căpătat numele de Francmasoni, dar care de mii de ani erau adepţi ai Luminii.

Şi în această tendinţă spre Lumină, nu spre flacăra pâlpâindă şi tulbure a raţionalismului întunecos, în această tendinţă spre Lumina strălucitoare şi luminoasă a adâncului iniţiatului, sunt puse bazele fiinţei ezoterice a Masoneriei.

Ceea ce a spus Rousseaux: „Retournons à la nature”, s-ar putea traduce: ,,Înapoi spre simbolul trăit intens, în adâncul inimii”.

Concluzie:

                     ,,…Lumina luminează în întuneric şi întunericul pe ea nu o apucă”…

după Apostolul IOAN, 

Pentru a avea cât mai multă Lumină, trebuie să curăţim grâul de neghină,

Oameni buni, masoneria a fost şi rămâne una din cele mai importante şcoli iniţiatice din lume, care a contribuit din totdeauna la construcţia unei lumii mai bune şi mai pasnice.

Înaintaşii noştrii si-au facut pe deplin datoria, rămâne ca şi noi să-i urmăm cu cinste, cunoscând istoria masoneriei, practicând virtuţiile şi având credinţă în Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului.

Astăzi, trebuie să redeșteptăm oamenii, numai primind cât mai multă LUMINĂ, drumul nostru va fi unul mai drept , mai luminat, mai ușor de călătorit spre ziua de mâine.

Să trecem la fapte, uniți.

Aşa să ne ajute Dumnezeu,

 

Viorel Dănacu

Mare Maestru

MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-

Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice

Președinte

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris București

17.02.2017

 

 

Lasă un răspuns