Viorel Danacu a infiintat prima Loja Sateasca din lume

Monumentul Candela instalat de Viorel Danacu la Alba Iulia si inchinat eroului Horea si rascoala de la 1784

 

Francmasoni celebri

Nicolae Balcescu



    

Om politic, istoric, economist, scriitor şi gânditor democrat-revoluţionar. Participă activ la Revoluţia din 1848, pregătită în prealabil în cadrul unei societăţii secrete (lojii masonice) denumită „Frăţia”. A fost Secretar al Guvernului Revoluţionar Provizoriu de la 1848, având un rol de seamă în stabilirea obiectivelor şi conducerea Revoluţiei din Ţara Românească. A fost figura cea mai înaintată a Revoluţiei şi unul dintre cei mai proeminenţi revoluţionari europeni.

   

Mihail Sadoveanu


    Scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician, om politic si francmason roman. Este ales Mare Maestru in 1932. Este considerat unul dintre cei mai importanti prozatori romani din prima jumatate a secolului XX. Opera sa se poate grupa in cateva faze care corespund unor directii sau curente literare dominante intr-o anumita epoca: o prima etapa samanatorista, cea de inceput, a primelor incercari, nuvele si povestiri, o a doua mitico-simbolica, din perioada interbelica (reflectata in romane precum Creanga de aur sau Divanul persian, precum si o ultima faza care corespunde realismului socialist, in acord cu perioada socialist-comunista la care Sadoveanu va adera ideologic.


C.A. Rosetti




Fiu al spatarului Alexandru Rosetti si al Elenei Obedeanu (nascuta Cretzeanu), a fost Francmason roman, om politic si publicist, unul din conducatorii Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca si a luptei pentru Unirea Principatelor Romane.
In 1844 pleaca pentru prima data la Paris. Este in legatura cu alti prieteni si amici: Ion C. Bratianu, pictorul Rosenthal, Malinescu, Andronescu, Scarlat Virnav.
Este initiat in masonerie intr-o Loja pariziana, in 1845.

Vasile Ursu Nicola


    Cunoscut ca Horea, (n. 1731 la Arada, azi Horea – d. 1785 la Alba Iulia) a fost, alături de Ion Oargă (Cloşca) şi Marcu Giurgiu (Crişan), conducătorul răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania.A fost un ţăran ager la minte. A făcut serviciul militar în Austria, unde a învăţat limba germană.[necesită citare] Horea a jucat un rol important în declanşarea revoltei din 1784. Revolta a început în satele Curechiu şi Mestecăniş, extinzându-se apoi în părţile de vest ale Ardealului. Armata austriacă a înăbuşit revolta, iar capii răscoalei au fost arestaţi, fiind trădaţi. Crişan s-a spânzurat în închisoarea de la Alba Iulia, iar Horea şi Cloşcaau fost executaţi public la Alba Iulia, prin frângere cu roata, la 28 februarie 1785.

Melchisedec Stefanescu

    Melchisedec Ştefănescu (Mihail, n. 15 februarie 1823, Gârcina, judeţul Neamţ — d. 16 mai 1892, Roman, Neamţ) a fost un episcop şi istoric român, membru titular (1870) al Academiei Române. Locţiitor de episcop la Huşi (1861 – 1864), fiind hirotonit arhiereu cu titlul „Tripoleos” în 1862, locţiitor (1864), apoi episcop eparhiot – numit prin decret semnat de Al.I. Cuza – al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reşedinţa în Ismail (1865 – 1879); la 22 febr. 1879 ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte. Însufleţit patriot, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru în Divanul Ad-Hoc (1857), a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza şi Războiul de Independenţă, a fost ministru al Cultelor (1860), membru de drept în Senatul României şi i se încredinţează o misiune politică în Rusia (1868). Precursor al ecumenismului, a fost delegat de Sf. Sinod la Conferinţa vechilor catolici de la Bonn (1875). 


Mihail Kogalniceanu
Figura emblematica 
a francmasoneriei nationale
De la inceput fac distinctie intre omul de stat si, ceea ce numim curent: politician. Omul de stat are viziunea istorica a dezvoltarii natiunii pe vectorii ei fundamentali, in complexul dinamic geopolitic, geo-economic, geostrategic, regionali, continentali si nationali.
Raportând prezentul la trecut si proiectându-l in viitor pe constantele determinate ale specificului national, specific venit sa duca in universal valorile de civilizatie, cultura si spiritualitate apartinând poporului pe care-l slujeste.
Politicianul in sensul major al natiunii, ar trebui sa transpuna in practica guvernarii programele economice, sociale, culturale si politice care sa valorifice permanent o anume etapa a dezvoltarii natiunii in consens cu dezvoltarea generala regionala, continentala si mondiala.
Dezvoltare in care francmasoneriile nationale au contribuit si contribuie substantial.
Când omul de stat si politicianul apartin francmasoneriei nationale, el adauga calitatilor politice valorile umaniste, etice si morale, statuate ca model in formarea de bine.
Mihail Kogalniceanu, eminent om de stat si politician român, apartine acestei categorii umane de elite.
Fara a fi câtusi de putin schematic (viata fiecaruia din noi nu este o curgere lina prin etapele ei biologice, fiind marcata la rastimpuri de interventiile socialului) subliniez in biografia lui Mihail Kogalniceanu (ind.1891) trei etape distincte dar si distinctive, care prin complexitatea lor au format marele barbat de stat. Etapele dezvoltarii intr-o succesiune mereu complementara, ratiunii politice si date de stat, izvorâte din legislatiile interne ale dezvoltarii, constientizate de masele creatoare ale poporului pe care generatia pasoptista si unionista le-a transformat in Revolutia de la 1848, in Unirea de la 1859 si in Independenta de la 1877.
Mihail Kogalniceanu este direct implicat ca ideolog, realizator si arhitect – constructor in cele trei mari acte politice faptuitoare ale României Moderne.
A.PREGATIREA CULTURAL – SPIRITUAL – POLITICA A REVOLUTIEI DE LA 1848
Mihail Koglniceanu s-a implicat inca din anii studentiei la Berlin in marele curent al culturii nationale progresiste si revolutionare urmatoare momentului istoric Tudor Vladimirescu.
Cultura nationala dezvoltata pe doua idei mobilizator-coagulante:
1. ideea nationala, care stipula UNITATEA de neam, limba, teritorii, cultura, spiritualitate, a tuturor românilor de pe teritoriul etnogenezei lor, Dacia antica, unii din ei aflati sub stapâniri straine, cu consecinta logica: unirea politica prin eliberare.
2. ideea sociala, democratie – liberala, care stipula ridicarea economica si culturala a claselor oprimate si abolirea regimului anacronic feudal aristocratic sustinut interesat de Turcia suverana si Rusia protectoare”.
Pe aceasta arie culturala generoasa, riscanta in regimul feudal anarhic din Moldova, actioneaza Kogalniceanu in deplina constiinta de bine si responsabilitate nationala.
“1837: aflat la studii in Germania (Berlin), publica in franceza ISTORIA ROMÂNILOR:
“1840: publica in tara revista DACIA LITERARA si revista de istorie ARHIVA ROMÂNEASC+.
Pune astfel bazele cultural – ideologice ale publicisticii revolutionare, care inregimenteaza tineretul progresist al Moldovei cu ecouri pe tot teritoriul românesc. impreuna cu familia Ghica, P. Bals, Vasile Alecsandri si Costache Negruzzi, editeaza revista literara PROPASIREA, suspendata de cenzura in 1844.
Structura ideologica a activitatii pre-revolutionare este definita excelent in lectia de deschidere a cursului de istorie nationala – noiembrie 1843 – pe care-l tine la Academie:
“…Eu privesc ca patria mea toata, acea intindere de loc unde se vorbeste româneste si ca istorie nationala, istoria Moldovei… Valahiei si a fratilor din Transilvania…”
Apoi, spune a lovi in oligarhia vremii lui, face trimitere la domeniile fanariote in mare masura generatoarea acestei oligarhii… “O aristocratie ignoranta, sprijinita de Poarta si de cler, pe de o parte tine in lanturi un popor de mai mult de doua milioane de oameni, iar pe de alta se face stavila chiar binelui ce veni din domnii fanarioti voiesc a face…izvoarele de inavutire publica se intrebuinteaza in folosul unor familii privilegiate.
CONCLUZIE (1) Prin activitatea didactica, publicistica, social culturala, Mihail Kogalniceanu Venerabil al unei Loji Masonice, se impune ca unul din cei mai remarcabili ante mergatori ai revolutiei romane de la 1848 alaturi de Nicolae Balcescu in Muntenia si Simion Barnutiu in Transilvania.
B. REVOLUTA DE LA 1848 IN MOLDOVA
|n 1848, Mihail Kogalniceanu are 31 de ani. Este un carturar de seama. Un vizionar politic, amanuntele evenimentelor se stiu de la istorie. Kogalniceanu, dupa conflictul avut cu fiul domnitorului Mihail Sturza, se refugiaza in Bucovina aflata sub stapânire austriaca unde intâlneste re- volutionarii moldoveni: Alexandru I. Cuza, Costache Negri, Vasile Alecsandri, fratii Rosetti, Alecu Russo, Manolache Costache Epureanu, fratii Ion, majoritatea francmasoni, care tiparesc cu ajutorul lui Hurmuzachi, GAZETA BUCOVINEI:
Mihail Kogalniceanu sintetizeaza opiniile revolutionarilor intr-un program complex in 36 de puncte, pe care-l publica in august 1848 sub titlul, DORINTELE PARTIDEI NATIONALE. Programul caruia ii va da viata ca om de stat in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza si Carol I, dovedindu-se a fi unul din cei mai longevivi demnitari activi ai României Moderne.
Programul sinteza este radical. Prevede abolirea regulamentului Organic, a protectoratului tarist, autonomia Moldovei, egalitatea civila si politica pentru toti cetatenii, for consultativ alcatuit din reprezentantii tuturor categoriilor sociale, garantarea libertatii individuale si a domiciliului, scolarizare gratuita, abolirea privilegiilor, desfiintarea clacilor ca termeni sociali.
Termenul national de importanta nationala, prevede UNIREA MOLDOVEI CU MUNTENIA:
C. IMPLINIREA OMULUI DE STAT
Kogalniceanu a avut geniul si sansa de a-si fauri destinul politic in consonanta interactiva cu idealurile lui carturaresti, adversitati si reasezare a echilibrului european in care puterile occidentale au barat expansiunea tarismului spre mediterana, prin razboiul Crimei, harazind Principatelor Romane, rol de tampon intre Rusia si Imperiul Otoman.
Epoca democratica pentru noi, dar si favorabila, nu fac obiectul acestei interventii. Stim ce nu s-a facut. Unirea Principatelor. Timp in care Mihail Kogalniceanu a fost sfetnicul domnitorului Alexandru Ioan Cuza si seful guvernului.
Acum geniul sau politic si sansa de a-l avea pe domnitor alaturi, i-au ingaduit sa opereze administrativ construirea Statului Modern România pe câteva structuri fundamentale pe care le-as consemna in trei corpuri bine definite:
1. LEGILE: comunala, a consiliilor judetene, a contabilitatii publice, a Curtii de Conturi, a Consiliului de Stat, a Camerelor de Comert, a sistemului de masuri si greutati metrice, a invatamântului, cele bisericesti si a autocefaliei Bisericii Române, codul civil, cel penal, de procedura penala, spre a nu incarca pagina, dar a creiona armatura legislativa a statului de drept, succesorul celui feudal-voievodal.
2. SECULARIZAREA AVERILOR MANASTIRESTI: opera de inalta diplomatie, care manevrând printre interesele patriarhiei Constantinopolitane, cu retele in inalta ierarhie a Portii Suverane, ale ambasadorului Marii Britanii la Istambul, opinia publica europeana, a adus statului, 25-26% din teritoriul tarii, procent pâna atunci instrainat.
3. IMPROPRIETARIREA TARANILOR: (prin lovitura de stat) |n temeiul legii rurale din 1864, au fost improprietarite, 511896 familii de tarani, cu o suprafata de 2,038,640,2697 ha.
O CONCLUZIE PARTIALA: România lui Cuza, este apogeul omului de stat Mihail Kogalniceanu. Apogeu in care s-au insumat benefic necesitatile legice ale dezvoltarii principatelor unite cu idealurile umaniste propuse de francmasoneria timpului, perspectiva istoricului si a carturarului cu ideile pro europene, având drept rezultat o opera de constructie statala coerenta, dinamica, impingând spre primele planuri ale societatii, paturile sociale defavorizate, in special taranimea. Relatia taranime – Kogalniceanu – contemporaneitate, merita o atentie deosebita, ea fundamentând istoriceste teze ale actualei Mari Loji Nationale a României privind statutul, rostul si rolul taranimii in dezvoltarea societatii postdecembriste.
MARELE PATRIOT dupa lovitura de stat si abdicarea silita a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Kogalniceanu isi continua opera de constructie statala sub Carol I, avându-l prim ministru pe I.C. Bratianu.
|n calitate de ministru de externe, este participant al proclamarii Independentei (9/21 mai 1877), sufera alaturi de Bratianu umilintele impuse României prin tratatul de la Berlin (1/19 iulie 1978), iar ca ministru de interne care a aplicat consecvent art. 7 din legea rurala prin care se interziceea instrainarea proprietatii taranesti, ca si a art. 10 din legea politiei rurale din 1868 privitoare la vagabonzii satelor, deci ca ministru de interne, punând stavila invaziei satelor de câtre stoluri migratoare de speculanti si escroci. Sufera atacul concentrat al unei prese europene dezinformata si fara atingere cu interesele majore ale României, careia ii da replica pe masura demnitatii lui si a tânarului stat national la faurirea caruia a contribuit din plin.
Se cuvine a onora exemplar prin cunoastere si reflexie, destinul pilduitor al carturarului si omului de stat Mihail Kogalniceanu, arhitect de geniu al României moderne, patriot inflacarat, diplomat abil, personalitate emblematica a istoriei nationale.
Grupul de Cercetatori al Centrului Regional
de Studii Francmasonice Paris-Bucuresti

Alecu RussoAlecu Russo (n. 17 martie 1819, Chisinau – d. 5 februarie 1859) a fost Francmason roman, poet, prozator, eseist, memorialist si critic literar roman (originar din Basarabia), ideolog al generatiei de la 1848. Este autorul volumului Cantarea Romaniei, tiparit anonim. Fara a revendica vreodata explicit aceasta opera, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literara din istoria literaturii romane.

Date Biografice

S-a nascut in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii in Elvetia. Dupa studiile din Elvetia, isi continua studiile la Institutul lui Francois Naville din satul Vernier de langa Geneva. Pe bancile institutului scrie primele sale incercari literare. Majoritatea lucrarilor au fost scrise in limba franceza si au aparut postum in traducerea lui Alecsandri, Odobescu.

Opera literara

  • Cantarea Romaniei (1850)
  • Amintiri
  • Iasii si locuitorii lui in 1840
  • Palatul lui Duca Voda
  • Decebal si Stefan cel Mare
  • Piatra Teiului
  • Stanca Corbului

Cronologie

  • 17 martie 1819 – Se naste Alecu Russo (numele vechi este Rusul sau Rusu), fiul lui Iancu Rusu, proprietar de pamanturi intr-un sat pe valea Bacului, in Basarabia, Prodanestii Vechi.
  • 1829 – Este trimis de catre tatal sau (mama ii murise in acest an in urma epidemiei de holera) in Elvetia, la Institutul lui François Naville de la Vernier, unde invata limbile franceza si germana.
  • 1836 – Tanarul Russo scrie poemele La mort d’Alibaud si Epitaphe d’Alibaud in limba franceza. Louis Alibaud fusese un tanar care a intreprins un atentat impotriva regelui Ludovic Filip, dar, nereusind, a fost condamnat la moarte. De pe acum, Russo se dovedeste un revoltat, cu un deosebit simt al dreptatii si al egalitatii, un liberal in gandire, fiind, mai apoi, ideologul miscarii revolutionare de la 1848 din Moldova.
  • 1839 – Se intoarce in Moldova, probabil la mosia de la Negrisoasa, in tinutul Bistritei, unde tatal sau arendase niste pamanturi. Impreuna cu Alecsandri intreprind o calatorie in tinuturile Neamtului, intrand in contact cu frumusetea folclorului, cu peisajul romanesc. Acestea toate, calatorii si impresii, vor deveni material etnopsihologic pentru celebra Piatra Teiului.
  • 1840 – Se stabileste la Iasi, in urma unor dezacorduri cu familia. Impresionat de locuri si de locuitori, Alecu Russo scrie Iasii si locuitorii lui la 1848 (in franceza).
    • Scrie Studie nationale, lucrare aparuta postum sub ingrijirea lui V. Alecsandri.
  • 1841 – Domnitorul Mihail Sturdza ii incredinteaza un post de functionar la Tribunalul districtual de la Piatra Neamt.
  • 1845 – Alecu Russo scrie piesele Bacalia ambitioasa si Jicnicerul Vadra sau Provincialul la Teatrul National.
    • La Manjina, mosia lui C. Negri, face cunostinta cu mai multi intelectuali progresisti munteni, printre care si Nicolae Balcescu.
  • 1846 – Se reprezinta la Iasi Bacalia ambitioasa si, apoi, Jicnicerul Vadra.
    • Apare in Albina Romaneasca articolul Critica criticii, un studiu programatic in spiritul Introductiunii de la Dacia literara.
    • In urma reprezentarii comediei Jicnicerul Vadra, Alecu Russo este surghiunit la Manastirea Soveja; scrie jurnalul Soveja. Ziarul unui exilat politic la 1846, publicat postum de Al. Odobescu.
  • 1847 – Scrie articolele Poezia populara si Decebal si Stefan cel Mare, publicate postum in Foaia societatii pentru literatura si cultura romana din Bucovina.
    • Dupa incercarea lui Negruzzi din 1840, Poezia populara devine o opera fundamentala de cercetare a folclorului.
  • 1848 – Participa la miscarea revolutionara din Moldova alaturi de V. Alecsandri; in urma esecului acesteia, Russo pribegeste mai intai in Ardeal, pentru ca apoi sa se stabileasca la Paris.http://masonerie.com/wp-admin/post.php?post=1441&action=edit
  • 1850 – Apare in Romania Viitoare, revista politica a romanilor exilati la Paris, Cantarea Romaniei (versiune franceza): „Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tanguirea intitulata „Cantarea Romaniei” … E o scurta ochire asupra trecutului tarii, in toata vitejia si durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic impotriva ticalosilor timpului de fata si cu perspective limpezi deschise asupra viitorului. O simtire tot atat de aleasa pe cat de puternica, o mare putere de a concretiza in icoane gandurile de pareri de rau sau de sperante dau acestei scurte bucati o valoare pe care unii n-au atins-o si n-o ating, si nimeni, in curgerea vremurilor, n-a mai gasit astfel de accente pentru a mangaia si imbarbata maica in suferinta, „tara cea draga”, si in acelasi timp, pentru intaia oara se cauta in desfasurarea venimentelor ce alcatuiesc istoria noastra un rost filosofic” (Nicolae Iorga).
  • 1851 – Se intoarce in tara; publica in Zimbrul scrierea Studie moldoveana sub pseudonimul Terentie Hora.
  • 1855 – Dupa o absenta mai lunga in publicistica, Alecu Russo publica in Romania literara a lui Vasile Alecsandri Cugetari. Adept al unui conservatorism literar si lingvistic, fara a fi potrivnic influentelor apusene, inversunat critic al „restauratorilor” limbii, al latinistilor si al „ardelenismului”, Alecu Russo vede evolutia limbii si a literaturii romane cu o cumpanita gandire, tinand seama de traditie: „Daca este ca neamul roman sa aiba si el o limba si o literatura, spiritul public va parasi caile pedantilor si se va indrepta la izvorul adevarat: la traditiile si la obiceiurile pamantului, unde sunt ascunse inca si formele si stilul; si de as fi poet, as culege mitologia romana, care-i frumoasa ca si cea latina si greaca; de as fi istoric, as strabate prin toate bordeiele sa descopar o amintire sau o rugina de arma; de as fi gramatic, as calatori pe toate malurile romanesti si as culege limba”.
    • Apare in Romania literara a lui Alecsandri Cantarea Romaniei (versiunea romaneasca).

    Dimitrie Alexandru SturdzaDimitrie Alexandru Sturdza – pe numele sau complet Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclausanu – (n. 10 martie 1833, Miclauseni, judetul Iasi – d. 8 octombrie 1914, Bucuresti) a fost un Francmason roman, academician, om politic roman si de 4 ori prim-ministru al Romaniei intre anii 1895 – 1909. A fost, de asemenea, Presedintele Academiei Romane intre anii 1882 – 1884.

    Educat la Academia Mihaileana, si-a continuat studiile in Germania, unde a luat parte la miscarile politice ale vremii. Ulterior, a devenit secretar particular al lui Alexandru Ioan Cuza. Dupa aceea, s-a intors impotriva lui Cuza, devenind membru in guvernul liberal al lui Ion Bratianu.

    In 1899 a fost ales lider al partidului ca succesor al lui Ion Bratianu. In aceasta calitate a fost ales de patru ori prim-ministru. Desi un om cu mare capacitate de munca, era reprezentantul al celui mai stramt nationalism si dispretuia tot ce era „strain”, facand astfel foarte mult pentru a intarzia dezvoltarea politica si industriala a tarii sale.

    A fost numit secretar permanent al Academiei Romane, devenind o autoritate recunoscuta in numismatica romaneasca. Ca secretar al academiei, a asistat publicarea colectiilor de documente istorice facute de Constantin Hurmuzachi (30 de volume, Bucuresti, 1876 – 1897), precum si alte acte si documente in afara de pamflete politice minore.

    A murit intr-un spital de boli mintale, fiind suferind si in perioada cat a fost prim-ministru.

Ion MinulescuIon Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, Bucuresti – d. 11 aprilie 1944, Bucuresti) a fost un poet si prozator roman, reprezentant important al Simbolismului romanesc, Mason. Ion Minulescu este numit director general al artelor in 1922.

Nascut la Bucuresti, a copilarit la Slatina, de unde este originara mama sa. A urmat scoala primara si gimnaziul la Pitesti; a facut bacalaureat in 1899 la un pension particular din Bucuresti, „Branza si Arghirescu”. In 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele productii poetice ale lui Ion Minulescu, atunci inca elev la Pitesti, in revista „Povestea vorbei”. In 1898, sub semnatura I. Minulescu-Nirvan, tanarul poet publica in „Foaia pentru toti”, doi ani mai tarziu poetul pleaca la Paris pentru a studia dreptul. Poetii francezi ii schimba insa dorintele si, captivat de scrierile acestora, uita de studiile sale juridice. Dupa numai 4 ani se intoarce in tara, unde compune poezie si proza, in 1905 va publica unele poeme unele fragmente de proza din „Jurnalul unui pribeag”, in revista „Viata noua” a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai insemnate ale miscarii simboliste. In 1906, Ion Minulescu incepe sa publice o parte din versurile ce vor compune „Romantele pentru mai tarziu” in revista „Viata Literara si artistica” a lui Ilarie Chendi. Tot in acest an incepe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce in colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, H. Bataille, H. de Régnier, publicate in „Samanatorul”. Iarna 1906 – 1907 cei doi prieteni o petrec la Constanta, ecourile acestei sederi pe tarmurile Marii Negre regasindu-se in versurile lor, in minulescianele „Romante pentru mai tarziu” (1908) si in „Fantaziile” lui D. Anghel (1909).

In anul 1914, la 11 aprilie, se celebreaza casatoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887 – 1961), poeta simbolista, autoarea volumelor de versuri „Garoafe rosii” (1914), „Cantari pentru pasarea albastra” (1923), „Intregire” (1936), precum si a unor piese de teatru, intre care drama „Vreau sa traiesc” (1937). Ion Minulescu si Claudia Millian au avut o fiica, pe Mioara Minulescu, artista plastica inzestrata, care s-a consacrat cu devotiune filiala pastrarii memoriei parintilor ei. Urmeaza anii razboiului, 1916 – 1918 cand sotii Minulescu se refugiaza la Iasi. Dupa acest episod apare un nou volum de proza al lui Minulescu: „Masti de bronz si lampioane de portelan” (1920).

Un an mai tarziu, Minulescu isi face debutul ca autor dramatic pe scena Nationalului se joaca piesa „Pleaca berzele” si comedia intr-un act „Lulu Popescu” (10 ianuarie).

In 1924 apare romanul „Rosu, galben si albastru”, unul din marile succese literare ale vremii, dupa ce fusese in prealabil publicat in paginile „Vietii romanesti”. Se reprezinta Omul care trebuie sa moara „grotesca tragica in trei acte”, publicata mai tarziu, in 1939, sub titlul „Ciracul lui Hegesias”, iar 6 ani mai tarziu, in 1930, apare volumul „Strofe pentru toata lumea”. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiti-le noaptea.

La 11 aprilie, 1944, in urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu inceteaza din viata la Bucuresti si este inmormantat la Cimitirul Bellu. Director general al artelor in Ministerul de culte si arte. A condus publicatiile simboliste „Revista celorlati” si „Insula”. A debutat cu versuri in „Povestirea vorbii”. S-a format sub influenta succesiva a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Stefan Petica si a simbolistilor francezi si belgieni. A mai scris proza, piese de teatru si cronici dramatice.

Cultivand motive lirice tipic simboliste, poezia sa canta mirajul tinuturilor exotice, marea, aspiratia spre un absolut indefinisabil, starile sufletesti enigmatice apasate de melancolie, ispita erotica si moarte, intr-un limbaj alegoric de o sonoritate exterioara specifica. Viziunea sa este in cele mai multe cazuri a unui umorist sentimental fantezist.

Opera

Versuri

  • Romante pentru mai tarziu, Ed. Alacalay, 1908,
  • De vorba cu mine insumi, Bucuresti, 1913
  • Spovedanii, colectia Manuscriptum, 1927
  • Strofe pentru toata lumea, Ed. Cultura Nationala, 1930
  • Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundatiilor, 1936
  • Versuri, editie definitiva ingrijita de autor, 1939

Proza

  • Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908
  • Masti de bronz si lampioane de portelan, Ed. Alcalay, 1920
  • Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
  • Pleaca berzele, Ed. Alcalay, 1920
  • Rosu, galben si albastru, Ed. Cultura nationala, 1924
  • Manechinul sentimental, Ed. Cultura nationala, 1926
  • Corigent la limba romana, Ed. Cultura nationala, 1929
  • Barbierul regelui Midas, Bucuresti, 1929
  • 3 si cu Rezeda 4, Ed. Adevarul, 1933
  • Cetitile noaptea, Ed. Cultura nationala, 1933

Ion GhicaIon Ghica (n. 12 august 1816, Bucuresti; d. 22 aprilie 1897, Ghergani, judetul Dambovita) a fost o personalitate marcanta a celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, academician, autor, diplomat, matematician, om politic si pedagog roman de origine aromana, prim-ministru al Romaniei de doua ori, intre 1866 si 1867, respectiv intre 1870 si 1871, presedintele Academiei Romane de patru ori (1876 – 1882, 1884 – 1887, 1890 – 1893 si 1894 – 1895).

Nascut in Familia Ghica, fiu al logofatului Dimitrie Ghica, educat in Bucuresti si in vestul Europei, a studiat ingineria si matematica la Paris intre 1837 si 1840.

S-a reintors in Moldova, unde a facut parte din conspiratia din 1848, care dorea o uniune a Tarii Romanesti si Moldovei, sub un print autohton, Mihail Sturdza.

In Tara Romaneasca, impreuna cu Nicolae Balcescu si Christian Tell, a pus bazele societatii secrete Francmasonice Fratia – care a fost motorul revolutiei de la 1848.

Conspiratia esuand, Ion Ghica devine lector de matematica la universitatea fondata de Sturdza la Iasi.

Apoi, in numele guvernului revolutiei, s-a mutat la Bucuresti, apoi la Constantinopol pentru a negocia cu guvernul turc. Cat timp a fost acolo a fost numit Bey al Samosului (1853 – 1859), unde a reusit sa starpeasca pirateria, in floare in acea insula.

In 1859 dupa unirea Moldovei si Tarii Romanesti a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza sa se intoarca si devine prim-ministru in timpul lui Cuza si apoi in timpul lui Carol I al Romaniei. Natura sa nelinistita il va face sa faca parte din miscarea anti-dinastica din 1870 – 1871.

In 1881, a fost numit ministru roman la Londra si va avea aceasta functie pana in 1889. Moare pe 7 mai 1897 in Ghergani.

In afara de distinctia in politica, Ion Ghica a obtinut si o reputatie literara prin ale sale Scrisori catre Alecsandri, prietenul sau de o viata, scrise la Londra si descriind vechea stare a societatii romanesti care disparea repede. A fost si autorul unor scrieri relativ cunoscute in timpul sau, precum ar fi: Amintiri din pribegie in 1848 si Convorbiri Economice. A fost primul care a sustinut aparitia unei industrii si al unui comert national.

Lasă un răspuns