Viorel Danacu a infiintat prima Loja Sateasca din lume

Monumentul Candela instalat de Viorel Danacu la Alba Iulia si inchinat eroului Horea si rascoala de la 1784

 

Corespondente Internationale

„CUVANTUL” UN PRIM PAS SPRE CAUTAREA ADEVARULUI

Bernard Bertry Presedinte Al Confederatiei Marile Loji Unite ale Europei

Este o adevarata placere, ca noi, sa venim in intampinarea nasterii acestei reviste editata de Centrul Regional de Studii Francmasonice – Paris – Bucuresti.
Realizata la initiativa fratilor romani, competenti si de calitate, acest „Cuvant Masonic” este destinat de a descoperii, in fata publicului larg, adevarata infatisare a Masoneriei, traditia sa, scopurile sale, adevarurile sale.
Prea multi profani inca cred ca francmasoneria este o societate secreta, care uneste oamenii, care se consacra catorva ritualuri diabolice.
Dar una din marile virtuti ale francmasoneriei este absenta dogmelor, respectul fata de toate religiile, fata de toate credintele oamenilor, oricat de putine si sincere ar fi ele.
Masonii se angajeaza sa respecte gandirea celorlalti, deoarece sunt orientati catre binele comun.
Discutiile politice, religioase, rasiste, sunt excluse din lucrarile lojilor, ce sunt consacrate ameliorarii fiecaruia, intelegerii aproapelui, fraternitatii.
Rezultatul tuturor lucrurilor bune, de toate originile, de toate tipurile de gandire, masonii au ambitia de a participa la elaborarea unei lumi mai bune, intr-o lume in care fraternitatea nu este un simplu cuvant, ea devine o realitate adevarata .
Masoneria nu este o societate secreta, este una discreta, in care fiecare individ isi descopera originile si descopera bogatiile morale care ne-au fost transmise de inaintasii nostrii.
Sa nu uitam ca traditia aceea care ne-a permis sa devenim ceea ce suntem.
Prea multi oameni ignora faptul ca trilogia „libertate – egalitate – fraternitate” este nascuta de lojile masonice.
„Cuvant Masonic” este prima revista de acest gen in Romania. Fratii care au conceput-o sunt oameni ce beneficiaza de toata increderea noastra, pentru ca noi le cunoastem calitatea umana, setea sincera de a afla adevarul.
Noi tinem sa-i felicitam pentru ca aduc lumina marelui public.
Este timpul de a pune capat literaturii josnice, publicata de falsi frati.
Singurul lucru important este avantul generos, dorinta profunda de perfectionare, de a-si utiliza cunostintele pentru binele semenilor lor.
Pentru a concluziona, ma adresez celor care sunt asa-zisi atotcunoascatori in discursurile lor:
„Vorbeste numai daca ai ceva de spus,
mai frumos decat tacerea”
Inca o data multumesc tuturor fratilor care au avut curajul de a se lansa in aceasta lucrare.
Noi le dorim tot succesul pe care-l merita.

OMUL LIBER
ESTE BUN
DE A CAUTA
ADEVARUL

Alvaro Carva
Mare Maestru
Al Marii Loji
Nationale Portugheze

Am avut de-a lungul acestor ani, spatiu si timp ca sa vorbim pe tema Confreriei. În acest timp am adus frati la initiere. Pentru aceasta încerc sa scriu câteva reflectii în acest document adresat tie si de asemenea adresat tuturor fratilor ce sunt în cautarea întelepciunii supreme ca forma de viata.
Am ignorat rezultatul acestei conversatii a mea si a acestei reflectii. Dar sunt convins ca atâta timp cât Omul este în cautare de traditie, Omul liber este bun de a cauta adevarul. Daca se întâlnesc eroi, atunci trebuie sa si le asume si sa se reorienteze pe drumul sau.
Am cunoscut în trecut o chemare masonica de regularitate englezeasca. Am cunoscut masoneria zisa liberala, numita de altii iregulara. Am cunoscut frati care valoreaza foarte puternic suprastructura Organizatorica. Altii care gândeau contrar. Am cunoscut multe opinii si multe gânduri. Cu totii am învatat. Cu totii am priceput ca era posibil sa serveasca Portugaliei o viziune mult mai apropiata de gândirea europeana (regularitate continentala). Cu o adevarata, unica asociere la Traditie.
Aceasta mutatie pe care am propagat-o în Portugalia m-a convins si clarificat ca regularitatea nu poate fi confundata cu recunoasterea, cuvântul regularitate nu poate fi apanajul unui mesaj eronat, unii insistând pentru a obtine rezultate îndoielnice.
Pentru aceasta îti vorbesc cu calm de toate acestea, iubitul meu frate. Sunt încrezator ca veti citi aceste rânduri, fara rezerve, fara restrictii mentale, ca si un vechi militant, dar ca pe un balsam pentru agitatele noastre suflete.
Principiul activitatii noastre se rezuma la fraternitate initiatica. Nimic nu se construieste fara un principiu, principiul traditiei.
Daca un om a fost la un Templu masonic, daca initierile au fost validate, daca ritul a transmis Traditia mai departe, daca lojile au fost juste si perfecte, în sinteza rezulta ca suntem în Occident o unica organizatie masonica inititica denumita masonerie, Masonerie Traditionala.
Daca constatam ca fratii din alte Obediente îsi spun unici, regulari, pentru ca confunda regularitatea cu recunoasterea, cum putem crede ca biserica din Roma nu confunda Masoneria Moderna cu Masoneria Traditionala.

Haideti asadar sa dam un raspuns clar.
Despre ce vorbim la initiere?
Sper ca anii de investigare masonica o sa ne ajute în aceasta clarificare. În cei cinci ani de existenta a noastra ca unici reprezentanti ai Masoneriei Traditionale în Portugalia, am avut diverse probleme. Am pus în miscare diferite procese si cai de a stabiliza masoneria. În masonerie, ca si în lumea profana, simtim aparentele extremiste, numai ca întelepciunea confreriei masonice traditionale stie sase apere, implementând în Portugalia si în Marea Loja Nationala a Portugaliei o actiune curenta.

Vrem sa ne înfratim cu lumea si cu persoanele. Se stie ce este în miscare, si mai mult, se stie despre lucrarea noastra administrativa, financiara si sociala, ce va fi relevata atunci când toti vom întelege a continua sa ne aducem contributia în favoarea Marii Loji si a Portugaliei.
Construirea Templului Initiatic
Istoria Masoneriei Portugheze, ca si a celorlalte obediente, este fiica templului sau. Din 1717, de când a început istoria Masoneriei Moderne. De la aceasta data ea este privita ca un proces de scadere a societatii initiatice.
Am asistat la utilizarea Masoneriei ca o forta politica. Mai târziu am asistat la folosirea Masoneriei ca o împletire vasta de idei în serviciul epocii sale. Mai târziu de asemenea în 1789 cu trilogia Libertate, Egalitate, Fraternitate.
În secolul al XIX-lea, Masoneria a fost folosita de Pozitivism si de Stiinta. Un pic dupa a fost folosita de catre Ratiune si de Anticlericism.
Putin mai târziu de catre Democratie, de catre Statele Unite ale Americii si de catre Europa. Pentru pace, pentru a nu vorbi de nationalism. Mai recent a fost utilizata pentru egalitatea între rase. În mai 1986 – cine nu-si mai aduce aminte de aceasta data – a dat partea sa pentru ajutorarea revolutionarilor.
Si ca toate generatiile trecute, generatia noastra simte ca trebuie sa fim mai clari, mai liberi, mai autentici. Pentru aceasta, la sfârsitul si începutul de nou secol, simtim necesitatea de a face un apel de reîntoarcere la traditii, la origini, ce au fost toate concepte initiatice.

Cum spunea René Guénon, „împreuna cu camaraderismul, Masoneria este ultima supravietuitoare de activitati initiatice în occident”. Eu as spune ca e o misiune de Ordin. Si chiar aceasta pe care o practicam în Marea Loja este Masoneria traditionala. Aceasta caracteristica initiatica face din Marea Loja ceva ce trece mai departe ca organizatie profana, asa zisa organizatie secreta. Ce nu este nici politica, nici religioasa, nici filantropica, nici republicana, se asuma prin cunostinte. Cunostinta se transmite masonului initiat. Acest mason nu trebuie sa sufere influenta spirituala, influenta initiatica. Si aceasta traditie este transmisa de garantii sai: maestrii masoni.
Masonul care primeste aceasta influenta spirituala nu poate exista fara a fi legata de ea, activând în Ordin sub acoperirea acestui spirit. Multi dintre masoni pierd din vedere adevaratul punct de plecare al Ordinului. Acest amatorism al istoriei ne aduce de câteva ori în postura de a comite erori de interpretare, ce mult m-ar ajuta compania în aceasta valorificare universala.
Cine nu-si aduce aminte de a fi vorbit în loja sa de simbolism. În analogie. În expresie si în interiorizare. Cine nu-si aduce aminte ca în anul 2000 Masoneria traditionala a coborât în strafundul sufletului nostru, iesind din arhetipuri cu o forta creatoare, cu o capacitate de deschidere catre exterior, actual si universal.
Si pentru acesti primi pasi ai fratilor din Marea Loja Nationala a Portugaliei trebuie sa depaseasca încercarea ceruta: a învinge gândirile profane. Si tineti minte ca tot ce este comparabil în lumea profana un are aceeasi prioritate în ordinea Masonica.
Primul pas este la fel cu imaginea fricii. Frica de a nu se adapta la Noua Lume. Al doilea este ciclul de descoperire acum propus si deschis de traversare a Marii Tenebroase care creste si în care cad profanii pe care admitem în E-ul nostru.
Lucrând nu în exterior, cu profesia sa, la locul de sau munca, e materia de competenta profesionala si este de realitate profana. Lucrând în interior visând a recupera razele cordiale ce se afla în sufletul sau si în sufletul Portugaliei si este timpul de a face cercetari si de a-si urma calea.
Constienti transmitem ferma si cunostintele si întelepciunea lasata noua de înainte mergatorii nostri resturi fragmentate de un antica întelepciune traditionala lasata de catre tâmplari, ciobani, sacerdoti si multi altii. Desigur nu putem face din ele o lectura literara dar invita sfortari prin care stiinta continua a-si face trage constiinta si sufletul de Portugalia.
Cu intentia de a recupera decaderii unui popor, supravietuieste atunci când elitele pierd contactele cu arhetipurile sau ele sunt abandonate. Omul mason cere trece asa în clandestinitate si merge în deriva.
Emotiile cad în depresie, pierde încrederea în sine, are atitudini de delasare, de somnolenta, de indiferenta prin rupere. Procura în cotidian ideile sale în modele ce pot sa devina frustrante deoarece neaga istoria sa adevarul sau.
Acum suntem constienti de a numi acest pamânt misterios, ce-l numim Portugalia, care are locuri si persoane magice din care v-oi cita: D. Alfonso Henriques, D. Mafalda, D. Dinis, Rahina Santa Isabel. si de forma suprema la realizarea si descoperirilor. Ei sunt de o forma suprema de gest asupra inaintemergatorii nostri.
Sunt simboluri care ne ajuta în a garanta ceea ce simtim si a armoniza legitimitatea.
Este traditia încorporata în simboluri care sunt scoase în evidenta si au origine istorica. Este ce Fernando Pessoa, curios, ca o reactie directa, vorbeste, cu referire directa la Arborele lui Sephiot de traditie cabalistica. Uniunea mistica de doua extreme gnostice. De la Umberto Eco, pâna la Pendulul lui Foucault, în acest sens spune: Frati suntem aici reuniti de Ordinul Unic, de Ordinul Nostru, ce pâna ieri apartinem si deja apartineam din totdeauna. Juram. Blestemul asupra profanatorilor secretului. Blestemul si asupra celor ce fac un spectacolul din rit si de mister.
Si daca azi va scriu acest text, optez pentru aceasta îndrazneata, dar brava perspectiva masonica, pentru a contribui, ca un tânar de-a lungul primilor cinci ani, ajutându-ne a reflecta cunostintele si mostenirea spirituala a masoneriei.
În spatele tuturor acestora, prin vocea voastra, va cer sprijinul pentru a putea continua în a lasa o amprenta de Traditie Initiatica în Portugalia, bazându-ne pe aceasta încredere ce se afla în mâinile noastre.
Sunt sigur ca lucrarile noastre vii sunt idealul ce face diferenta
Ma bazez pe a voastra solidaritate initiatica pentru continuarea constructiei de templu initiatic
În final va dau ce mai calda îmbratisare si cele mai bune gânduri masonice.


SPIRITUALITATE
SI
UMANISM

Alain Pozarnik
Mare Maestru
Al Marii Loji
a Frantei

Pentru a vorbi împreuna despre spiritualitate si de umanism si sa întelegem spiritualitatea umanismului sau umanismul spiritualitatii, trebuie sa identificam evolutia istorica a notiunii de umanism. Bine-nteles în aceeasi epoca cuvântul umanism nu evoca aceleasi notiuni pentru toti filozofii, savanti si politicieni, de aceea, pentru simplificare, am retinut sensul cel mai general pentru o perioada stabilita si unii eruditi ar putea foarte usor sa-si gaseasca subiect de dezbatere…. Dar nu acesta este scopul primei noastre discutii.
Eruditia forma un cetatean umanist deschis politicii si artelor. Calitatile umaniste se opuneau omului barbar care traia ca un animal fara a întelege legile naturii si nu are deci nici un mijloc de a-si alege comportamentul nici de stapâni instinctele.
Prin aceasta, predarea marilor legi arhitecturale ale lumii de catre umanistii eleni este foarte aproape de al doilea grad masonic care deschide aceasta noua constiinta deja lucrata la primul grad, spre armonia posibila datorita efortului de desteptare a atentiei. Vom reveni ulterior.
Pentru filozofii si înteleptii greci, a trai în afara legilor naturii sau în opozitie cu aceste legi, nu poate duce decât la haos material si la suferinta psihologica într-o agitatie intelectuala fara repere sau axe. Aceasta constienta a ordinii cosmice se putea cladi studiind legile naturale cum ar fi legile geometriei sau aritmeticii pentru Pytagora, legile gramaticii sau ale retoricii pentru Socrate, legile fenomenelor pentru atomistii Lucrece, Empedocle sau Democrite. Ritualurile initiatice ale lui Eleusis sunt foarte aproape de aceasta conceptie despre întelepciune si puneau în opera mijloacele de a dobândi cunoasterea si adevarul deplin.
Chiar din perioada pre-socratica umanismul recunoaste dreptul omului de a trai într-o natura creata pentru el. Omul este ridicat la acelasi nivel cu tot ce vietuieste pe pamânt si cunoasterea sa reprezinta capacitatea de a se integra. Cu privire la alcatuirea omului însusi, Platon îi recunoaste trei suflete esentiale constituind ierarhia naturala a societatii.

– În primul rând sufletul doritor care îsi are centrul la nivelul burtii, acestia sunt taranii si muncitorii;
– În al doilea rând sufletul curajos care îsi are centrul la nivelul diafragmei, acestia sunt razboinicii;
– În al treilea rând sufletul rational care îsi are centrul la nivelul capului, acestia sunt magistratii.

              De semnalat faptul ca aceasta structurare a omului este înca folosita si în zilele noastre de catre Ordinele Initiatice. Vom reveni… Este interesant de remarcat faptul ca pentru Platon justitia este armonie. Adica totul este corect daca fiecare este la locul lui si si-l pastreaza. A vrea sa-ti schimbi locul în special prin viclenie sau minciuna conduce inevitabil la dezordine, constituie o greseala si provoaca boala sufletului si a societatii. Suntem în acelasi timp departe de notiunea actuala de libertate, dar aproape de o anumita întelepciune pe care nimeni nu s-ar risca sa o recomande ca si ordine sociala.
Cu Aristotel nu este suficient sa fi la locul tau sau sa te crezi la locul tau, dar sa gândesti locul tau.
Intelectul îsi dobândeste literele de noblete si autonomia sa, dar descoperirea gândirii, pentru acest filozof, este ca fiintele umane sunt fiinte medii si ca se cade sa-si cunoasca adevarata masura. Virtutea umana nu este o absoluta întelepciune, inima sau inteligenta. Trebuie sa ne multumim cu ceea ce suntem. Omul trebuie sa-si gaseasca nivelul corect si locul sau corect la acest nivel fara a fi deranjat de acest lucru, ceea ce va duce la stoicism.
Omul, în viziunea lui Aristotel, nu se poate gândi la actiunea pura, la stadiul pur sau la gândul pur, caci este orbit de propria sa natura. Virtutea sa nu trebuie sa tinteasca absolutul nici egalitatea ci relativitatea destinului sau si a posibilitatilor sale; de unde – de exemplu – recunoasterea naturala a sclaviei pentru cei înfrânti în lupta. Aceasta notiune umanista nu mai face deloc parte din conceptiile noastre. Pe urma umanismul cade în desuetitudine în Evul Mediu.
Cursul existentei umane este reglat de ritmul practicilor religioase, de frica mâini celeste pe pamânt si pe lumea cealalta, de o eterna confruntare cu Dumnezeu în care îsi masoara fragilitatea si micimea. Nimeni nu mai rationeaza, toata lumea recita afirmatiile continute în ordinele religioase fara a simti nevoia de a le trece prin filtrul gândirii. Ratiunea este umilita în fata adevarului divin, omul nu mai înseamna nimic cu precadere pentru cei ce sunt la putere.
Cum spunea René Guénon, „împreuna cu camaraderismul, Masoneria este ultima supravietuitoare de activitati initiatice în occident”. Eu as spune ca e o misiune de Ordin. Si chiar aceasta pe care o practicam în Marea Loja este Masoneria traditionala.
Aceasta caracteristica initiatica face din Marea Loja ceva ce trece mai departe ca organizatie profana, asa zisa organizatie secreta. Ce nu este nici politica, nici religioasa, nici filantropica, nici republicana, se asuma prin cunostinte. Cunostinta se transmite masonului initiat.
Acest mason nu trebuie sa sufere influenta spirituala, influenta initiatica. Si aceasta traditie este transmisa de garantii sai: maestrii masoni.
Masonul care primeste aceasta influenta spirituala nu poate exista fara a fi legata de ea, activând în Ordin sub acoperirea acestui spirit.
Multi dintre masoni pierd din vedere adevaratul punct de plecare al Ordinului. Acest amatorism al istoriei ne aduce de câteva ori în postura de a comite erori de interpretare, ce mult m-ar ajuta compania în aceasta valorificare universala.
În timpul Renasterii, perioada greu de stabilit exact, dar pe care o putem localiza între al XV-lea si al XVI-lea secol, ideile fierb. Institutiile, credintele, felul de a gândi sunt contestate si transformate. În timp ce scolastica se lega mai ales de texte, s-au elaborat metode empirice, permitând cercetarea directa a naturii. Exista o vointa de reîntoarcere la experienta si ratiune în acelasi timp care pâna atunci, cu exceptia Greciei antice, a fost limitata în desfasurare de acordul necesar cu dogmele.
Ratiunea se elibereaza în totalitate si îsi dobândeste dreptul de a imagina si a concepe, dreptul de a construi în functie de întelegerea sa asa cum initiatii cauta sa elibereze spiritul ucenicilor prizonier inconstient a trecutului lor. Este o epoca unde Pic de Mirandole descopera maretia speciei lui, cea a unei fiinte traind libera în creatie gratie ratiunii.
Începe o perioada complexa, multiforma în care apar personalitati puternice: Giordano Bruno, Erasme, Thomas More, Guillaume Bude, Rablais, Montaigne … etc. Care ne arata prin spiritul lor cum, daca ne eliberam de saracacioasa noastra închisoare prin metoda initiatica, nu numai ca nu ne vom pierde personalitatea ci dimpotriva, am putea câstiga o dimensiune fantastica, poate adevarata noastra dimensiune personala si universala.
În aceasta epoca suntem martorii unei explozii marcata de nasterea stiintei moderne, care desparte ordinea lumii de sensul valorilor ovine si paraseste viata contemplativa a cerurilor pentru a se întoarce spre marile legi care guverneaza natura. Si mai ales, omul are un loc aparte în aceasta natura pentru ca descopera ca spiritul sau este capabil sa transceada natura si deci sa o transforme, devenind capabil de a domina propria sa natura, de a o perfectiona, de a o stapâni si a o sublima. Prin natura trebuie înteles întregul univers.
A-si exercita umanitatea înseamna a privilegia cultura antica, greaca si latina, a se cultiva, a cerceta stiinta filozofilor pentru a deveni responsabil de sine din punct de vedere politic, social sau cultural. A fi umanist înseamna a slefui omul animalic si a-l obliga sa beneficieze de avantajele civilizatiei occidentale.
Metoda consta în dresajul omului fara a ne interesa individualitatea sau particularitatile sale. Acest dresaj, ca scop de a-l integra într-o societate care serveste doar societatea în beneficiul conducatorilor. A fi un umanist realist consta în a hrani, a înveli si a nu lasa suferinta fizica. Umanistii din aceasta perioada, siguri pe superioritatea lor, cauta mai mult sa dreseze si sa conditioneze animalul corporal care este omul, decât sa-l dezvolte umanitatea. Omul este tratat în întreaga lume asa cum sunt tratate animalele în zilele noastre de catre SPA (n.t. Societate de protectie a animalelor). În orice caz, niciodata deschiderea catre semen nu este inclusa în aceste date elementare.
Astfel, lupta împotriva obscurantismului nu s-a rasfrânt asupra unui om complet diferit, a avut loc o deviere si umanismul secolului XVIII-lea a lasat societatea umana neîmplinita. Poate pentru faptul ca, daca plantele si fauna sunt cufundate în realitatea mecanica a lumii unde se nasc, se dezvolta si mor, exista pentru om o alta dimensiune de trait pe care studiul arheologic al textelor stravechi nu o desteapta. Poate pentru faptul ca umanistii secolului XVIII-lea vroiau, împreuna cu franc-masoneria moderna, sa confere omului toata valoarea sa, asa cum explozia stiintifica a conferit-o tehnologiei.
Se reveleaza putin câte putin ca studiile fiziologice sau chimice care sporesc cunoasterea caracterului organic al omului, al organismului animal al omului, nu dau în totalitate socoteala de întreaga natura umana. Ar mai exista o esenta necunoscuta, misterioasa, un Eu profund care nu se multumeste cu cunoasterea stiintifica sau cu cunoasterea gândirii. Omul apare mult mai complex si mai are nevoie deasemenea si de o hrana radical diferita.
Stiinta hraneste intelectul asa cum arta hraneste afectivul, pentru a relua terminologia platoniana, dar în ce scop ? Cum trebuie facut pentru a nu mai fi barbar ? Prin ce constiinta se poate destepta acea parte a omului care face sa nu mai fie un simplu animal ? Si mai ales, cum sa se traiasca în mod concret, aceasta specificitate umana în meandrele cotidianului ? … Ne apropiem de o cercetare spirituala, de un umanism spiritual.
Cu sosirea psihanalizei freudiene si jungiene (n.t. Junius – naturalist, matematician si filozof german) realizarea datoriei umaniste ne apare alimentând ego-ul si înflorind eu-l, si da mai ales o satisfactie personala, dar nu este înca aproape de semen.
Este însa adevarat ca aceasta forma de umanism, legata de dualitate si de bunurile materiale, este de preferat indiferentei. Chiar daca nu conduce la o evolutie umana conduce la o ameliorare a legilor care guverneaza societatea.
În acest moment specific începe o miscare filozofica condusa de Emmanuel Levinas si Martin Heidegger, care va duce la o notiune moderna despre umanism si care va deveni probabil miza societatii secolului XXI. Ea va fi poate împlinirea cunostintelor profunde vehiculate de Ordinele Initiatice din zorile umanitatii si pe care, în afara înteleptilor initiati, nimeni nu era în masura sa le aplice.
Umanismul modern pastreaza în relatia cu semenul, relatia dezinteresata cu umanitatea considerata ca un alt sine însusi. Este adevarata fraternitate traita ca o modalitate de a-si recunoaste si de a-si saluta semenul, o modalitate de a raspunde prezentei celuilalt fara frica pentru sine însusi.
Aceasta perspectiva idealista a umanismului în care ceilalti sunt perceputi ca un alt sine însusi subîntelege o dezvoltare a eu-ului nostru interior care ar face din noi oameni capabili de un contact inima la inima, de o fuziune totala cu ceilalti în afara oricaror restrictii ale ego-ului asupra comportamentului nostru constient sau inconstient, în afara oricaror restrictii a angoaselor noastre si a dorintelor noastre asupra comportamentului nostru rational. Este realist ? Nu – daca consideram omul barbar actionând instinctiv ca un animal, da – daca consideram ca omul este perfectibil si ca-si poate exprima ce este mai bun din umanitatea sa, a necunoscutului, care este sau care aspira sa devina.
În loc ca umanismul sa fie o opozitie între civilizat si barbar si reprezinta un dresaj al omului material pentru a-l integra orizontal în natura, umanismul modern considera stadiul unui om foarte evoluat pentru a-l integra vertical în misterul unui univers vizibil si invizibil în care îsi regaseste semenul în calitate de om. Umanistul modern va fi un om care si-a regasit propria sa umanitate si este capabil sa o exprime în viata sa cotidiana.
A-si recunoaste semenul ca un alt sine însusi, înseamna a dobândi capacitatea de a vedea, dincolo de diferentele exterioare, ca identitatea spirituala care reprezinta toata specia umana sa devina personala. Toata dificultatea consta în a ne regasi umanitatea pentru a rationa, a simti si a actiona în calitate de om adevarat. Acest drum între barbar sau animal si omul cu adevarat om, este calea initiatica Traditionala.
A dori, a face din om, asa cum au încercat profanii, un animal rational plin de cunostinte, înseamna mai ales a vorbi de umanism fara a elibera, asa cum ordinele initiatice îsi propun, acea parte esentiala a fiintei care ar înfaptui cu adevarat umanitatea specifica speciei noastre pentru împlinirea telului nostru. Ne apare atunci ca umanitatea nu este un scop ci o consecinta a starii noastre. Totusi pe picior de egalitate cu fraternitatea, umanismul reprezinta o cale. Suntem umani în gândire si în fapte sau nu; între cele doua putem încerca da a deveni din ce în ce mai multa exigenta si finete.
A fi uman nu înseamna a accepta de a fi un animal-uman ci dimpotriva ca vrem sa facem eforturile necesare pentru a fi uman cu o dimensiune a vietii foarte specifica speciei umane.
A dezumaniza actele noastre produce gustul amar al propriei noastre dezumanizari în beneficiul unei dimensiuni limitate si a unei stari mutilate care ne împiedica sa aruncam o privire asupra eternitatii noastre.
Deoarece din cele mai vechi timpuri, de când omul exista, nu a fost nici o îndoiala, pentru nici o civilizatie, ca sub omul din carne si emotii se ascunde un om de spirit si sentiment, un om mai real decât simplele aparente, toate civilizatiile: egipteana cu mitul lui Isis si Osiris, greaca cu initierile eleusiene (n.t. cult agrar primitiv) si mitul lui Demeter si Persephona (n.t. zeita vegetatiei si fiica sa cu care se identifica), romana cu orgiile, cea a Evului Mediu cu initierile în meserie pâna la franc-masoneria moderna, toate civilizatiile au lasat urme de ritualuri capabile sa înalte omul pâna la adevarata lui dimensiune.
Corespondenta pe care o resimtim, în noi, între Sus si Jos, sau între interior si exterior, nu se datoreaza evolutiei civilizatiei noastre, ci conditiei noastre umane identica astazi cu conditia oamenilor care au schitat „la Table d’Emeraude” (n.t. ‘Tabelul de diamant’ – text in 12+1 versete atribuit lui Hermes Trismegistus), pe vremea Egiptului elenistic.
Si pentru faptul ca omul care se naste azi, se naste identic în structura sa, cu cel de ieri, stiinta initiatica de ieri poate sa permita azi de a trai experienta extraordinara a dimensiunii universale doar ca initiatul sa faca efortul necesar sa-si execute perfectionarea si trezirea.
Aceasta întâlnire interioara cu misterele vietii unde se descopera enigmele inaccesibile ale existentei, intereseaza deopotriva pe credincios cât si pe necredincios si daca ea ramâne în afara câmpului de preocupare al profanilor care nu cauta, prin comensare în constienta, decât sa-si perfecteze placerea pamânteana prin acumularea de bani si putere, ea transcede preocuparilor egoiste ale ateismului sau ale religiozitatii pentru a accede în domeniul experientei concrete a identitatii noastre eterne într-un univers complex, ordonat, organizat, unde initiatul îsi gaseste coerenta si locul în acelasi timp în care percepe locul fiecarui lucru, al fiecarui om si sensul suprem al creatiei.
Atunci franc-masoneria care ne permite, sau care permite unora sa înfaptuiasca aceasta reconectare cu existenta, unde aceasta transformare va avea întotdeauna ratiunea sa de a fi, fiindca mâine, ca si azi si ca si ieri, vor exista oameni de izbavit de suferinte si altii de îndrumat în efortul lor de a-si depasi stadiul de mamifer pentru a-si împlini natura umana prizoniera sau asasinata de zoologic.
Am putea, acum, sa vedem în ce mod Franc-masoneria îndruma spre cea mai înalta spiritualitate, adica cum poate ea sa împlineasca sensul vietii ei si de aici, sensul vietii fiecarui om. Primele trei grade ale franc-masoneriei studiaza omul, nu din punct de vedere a ce este el, sau de ce crede el ca este, sau de ce pare ca este nici de ce ar trebui sa para pentru a fi adaptat la societate, dar din punct de vedere a ceea ce poate deveni, de posibila lui perfectionare pentru ca pe de o parte, sa fie constient de necesitatile vietii si sa poata sa se adapteze în functie de nevoie si pentru ca, pe de alta parte viata sa se ia un sens universal si sa se simta în armonie cu el însusi, cu societatea, cu familia si natura. Aceasta ne aminteste bine-nteles marile percepte ale întelepciunii elenistice.
Prima idee fundamentala a traditiei initiatice este faptul ca omul, asa cum îl stim, nu este o fiinta împlinita. El simte intuitiv sau prin contact cu inconstientul sau profund, dorinta de a trai în pace, în frumusete si în dragoste. Are nostalgia unei lumi mai bune în care ar putea sa-si exprime liber ce este mai bun în el însusi, dar nu reuseste.
Nu reuseste pentru ca este plin de idei false despre el însusi. Nu îsi da seama ca este un mecanism, un robot pus în functie de influente exterioare profunzimii sale. Omul interior, ceea ce suntem noi cu adevarat nu poate face nimic, nu poate nici macar sa se exprime caci nu suntem noi stapânul omului robot.
Daca nu acceptam, si nu întelegem propria noastra mecanica, nu putem învata nimic în plus de ceea ce suntem, nu putem merge mai departe si nimic nu se va schimba cu adevarat în noi, pentru fiinta noastra si umanismul va ramâne intelectual fara sa fim capabili sa-l aplicam în viata noastra.
A doua idee fundamentala a initierii traditionale si deci masonice, este ca toti oamenii ar putea sa evolueze daca o doresc cu adevarat, dar istoria lor, educatia lor, ereditatea lor, hipnotismul lor la exigentele materiale, sociale si profesionale fac în asa fel încât sa nu aiba în mod fundamental dorinta sa se miste, sa fie diferiti. Nu avem în mod fundamental dorinta sa ne miscam, vrem sa ramânem aceiasi, si în plus, cu o mare portie de fericire. Si daca ni se întâmpla sa dorim sa se schimbe ceva, vrem ca altii sa fie aceia care sa se schimbe.
A treia idee fundamentala a traditiei initiatice este, ca înainte de a deveni diferit si de a dobândi noile facultati, trebuie sa realizam faptul ca ne atribuim deja facultati pe care nu le avem si deoarece credem ca le avem, nu mai cautam sa le dobândim. Aceasta a treia idee se alatura celei a lui Socrate exprimata la Delphi si care este si primul pas al gradului de discipol: cunoaste-te pe tine însuti.
Nu ne cunoastem limitele, nici functiunile si nici posibilitatile. Nu stim nici macar în ce grad nu ne cunoastem.
Gradul de discipol ataca cea mai înselatoare si cea mai importanta dintre calitatile pe care ni le atribuim: constiinta. Schimbarea initiatica la discipol, începe printr-o schimbare a modului de a întelege semnificatia constiintei. Este vorba, asa cum ne-o arata coborârea în camera de cugetare, de a trai din interior, de a coborî în noi însine pentru a privi, simti si întelege mecanismele noastre de gândire, afective si de miscare plecând de la un punct de vedere interior.
Un schimb permanent are loc între influentele lumii asupra noastra si de noi însine asupra lumii. Discipolul lucreaza pentru a se cunoaste, companionul, urmând explicatia din ritualul de instalare, lucreaza pentru a cunoaste legile lumii, lucreaza pentru a se cunoaste în lumea sa fara a fi întrerupta elaborarea din ce în ce mai fiabila a unei constiinte interioare referentiale. Maestrul va cauta sa integreze ceea ce „cunoaste” ca este, în lumea pe care a descoperit-o. Maestrul este prezent nu numai ca element zoologic izolat, dar si ca element constient al constructiei lumii.
Dar marea realizare a maiestriei, cea care va conduce initiatul la desteptare si la sensul vietii, este constientizarea, din interior, prin trairi, prin experienta, prin contact direct ca „ceva” a murit în el, o fiinta care stia, o fiinta misterioasa, ca un Maestru veritabil a murit ucis de ceea ce discipolul si mai apoi companionul au descoperit ca sunt.
Se vede clar ca daca lucrarea discipolului nu a fost facuta si daca lucrarea companionului nici ea nu a fost facuta temeinic, în ciuda trecerii la gradul de maestru, cel care a trecut prin ceremoniile de initiere nu va fi niciodata un adevarat initiat. Ceremoniile de initiere nu fac miracole, ele ne indica pe ce trebuie sa lucram si cum sa o facem progresiv. Ele nu fac treaba în locul nostru de aici si multimea de initiati care ramân profani.
Ne dam seama ca a se initia nu este doar a trai o ceremonie de initiere, este vorba doar de un început care ne dezvaluie o metoda de lucru, o avansare în 33 de stadii succesive, capabila prin maturare, de a ne permite accesul într-o lume diferita, neparazitata, neredusa la nivelul limitelor noastre relative, permitându-ne înflorirea unei vieti superioare, de a atinge o dimensiune infinita, o prezenta eterna a individualitatii noastre în rigoarea unei actiuni concrete în viata cotidiana.
Practicarea unei etice umaniste nu este o fericire usoara si încântatoare. Etica, în timpul unei întâlniri cu un semen sau cu sine însusi, este întotdeauna încercata de o alegere conflictuala între pornirile egoiste, un câmp de durere sau placeri si constiinta unei activitati mai putin avantajoase, dar mai demne. Etica, demnitatea si umanismul sunt acte gratuite, dar producatoare a unui sentiment de identitate cu un gust al respectului si al sensului vietii.
O conduita etica si umanista nu apare în urgenta unei situatii decât daca o axa de libertate exista deja. O conduita etica, o conduita umanista, o conduita ortologica îsi afirma existenta în înfruntarea dintre omul impulsiv si umanitatea sa si se prezinta ca o datorie de a rezista la panta automatismelor gesturilor, sentimentelor sau a gândurilor, pentru a urca împotriva curentului spre principiul de finalitate a fiintei. Franc-masonul care lupta pentru perfectionarea si ameliorarea umanitatii percepe drama celor care sunt victime si se angajeaza în mod constient într-un demers care ar parea absurd celor care privesc doar în directia intereselor proprii. Fara o strategie de reanimare si de dezvoltare a fiintei, fie în decursul unei lucrari voluntare, fie în decursul ; unei educatii apropriate, nu este posibil demnitatii umane si deci umanismului de a depasi obiectivele legitime ale egoismului si incoerenta civilizatiei noastre va continua în experiente absurde sau în conflicte intelectuale pâna în punctul de explozie fara ca universul si lumile lui sa fie descifrate si sa impuna ratiune existentei noastre.
Coborârea sacrului în ordinar este necesara constiintei transcedentale, la desteptarea Fiintei si dimensiunii umane globalizatoare. Este curios si paradoxal sa constatam ca poate exista un loc sacru acolo unde omul obisnuit nu vede nimic, si o absenta a timpului, o eternitate, acolo unde omul obisnuit masoara timpul.
Daca franc-masonul lucreaza dupa metoda initiatica continuta în Ritul Scotian Antic si Acceptat, daca trece cu adevarat de la profan la maiestrie, atunci el va fi un umanist de tip nou si va putea sa se însereze în miscarea de evolutie a civilizatiei noastre si sa influenteze istoria secolului XXI. Umanismul de tip nou va trece de la un umanism orizontal la un umanism vertical pentru ca omul se va ridica si va sta drept.
Secolul XXI va fi martorul împacarii cunostintele stiintifice cu cele spirituale, va vedea cunoasterea înlocuind credintele si superstitiile, va fi martorul prabusirii barbarilor si a largirii constiintei umane la nesfârsit. Secolul XXI va fi secolul umanismului practicat de initiati.
Secolul XXI va fi secolul dificilei realizari a maretiei universale ale omului si noi, franc-masonii, am putea sa-i fim actori.

         FRATERNITATEA

Adrian Mac Liman
Mare Cancelar
al Marii Loji Confederate
a Spaniei

Deviza Francmasoneriei este : Libertate, Egalitate, Fraternitate. Nimeni nu a crezut ca aceasta deviza va inspira fauritorii Revolutiei franceze din 1789. Altii au gândit ca Francmasoneria moderna a hotarât sa adopte aceste idealuri, sprijinindu-se pe stravechea traditie liberala care s-a continuat de-a lungul dezvoltarii istorice a Ordinului.
În afara constructorilor catedralelor, masonii speculativi, – prieteni care devin frati, – formeaza un lant de unire, încercându-i trainicia înaintea încheierii tinutei. Lantul simbolizeaza forta fratiei unita prin misterele initierii.
Pentru a reusi, un lung drum a trebuit parcurs. De fapt, conceptul fraternitatii universale, aparat de masonerie, a fost criticat de multe ori de detractatii Ordinului, care vedeau în acest ideal un adevarat delict de neidentificare, o tentativa de negare a identitatii religioase, lingvistice, politice sau sociale a initiatilor. Ceea ce este evident usor, daca confundam înadins cuvintele : egalitate si fraternitate, ceea ce permite astfel de a se crea o imagine falsa despre fraternitatea initiatica.
Autorii masoni dau drept exemplu opera lui Joseph Uriot „Secretul Francmasonilor”, publicata în 1744, unde spune textual:” …atunci când suntem împreuna, devenim cu totii frati; restul universului ne este strain, printul si subiectul, nobilul si artizanul, bogatul si saracul se confunda, nimic nu-i distinge, nimic nu-i separa, virtutea îi face egali”.
În acest caz concret, egalitatea se limiteaza la universul Francmasonilor. Cu exceptia rarelor ocazii, când ramân în afara fraternitatii initiatice evreii, negrii si musulmanii. Mai mult: în cartea sa : „Dialog pentru franc-masoni”, Ephradm Lessing, avertizeaza în 1780, ca nu este de preferat de a accepta ca frati persoane pe care nu le consideram egale cu noi însine în afara templului. Nu ne ramâne decât sa ne întrebam ce urmeaza: aceste idei sunt compatibile cu o fraternitate electiva si selectiva cu proiectul Constitutiilor din 1723, unde este clar aratat ca masoneria trebuie sa permita tuturor fiintelor umane care au ramas îndepartate sa se cunoasca, sa se aprecieze si sa se descopere unii pe altii ca frati”.
Confuzia între „prietenie” si „fraternitate” s-a raspândit de-a lungul secolelor. La fel si ambiguitatea care consista în a limita fraternitatea initiatica la simple acte de binefacere. O binefacere fictiva sau reala pe care neinitiatii au tendinta de a o confunda cu un instrument de presiune sociala. Este adevarat ca prin actele filantropice sau mai degraba datorita lor, franc-masonii vechiului continent ajung pe scena politica. Este o noua viziune despre fraternitate care apare, autentica fraternitate universala, o fraternitate fara frontiere care include toti oamenii, fie ei initiati sau simpli profani dispusi sa caute lumina.
Acest ideal îi însoteste pe cei care sustin, din conditia lor de initiati, emanciparea popoarelor balcanice si africane, desteptarea constiintei nationale pe malul meridional al Mediteranei, în tari ca Turcia, Siria, Liban sau Palestina, santiere de viitori franc-masoni. Nume? Ne vom limita sa numim numai unul singur, liderul turc Mustapha Kémal. Într-adevar, ambitiosul proiect de a crea o Turcie moderna a fost proiectat în cadrul R.L. Macedonia Risorta de Salonique, una din cele doua loji italiene a acestui oras elenic care au gazduit, pe atunci, viitorii tineri turci.
Dar nu trebuie uitat nici partea obscura a fraternitatii. Vom mentiona un alt exemplu: al elvetianului Henri Dunant, fondatorul Crucii Rosii Internationale. Dunant a descoperit ororile razboiului, suferinta combatantilor, fiinte umane egale în fata mortii, în timpul bataliei de la Solférino. Acest antreprenor genovez, care se gasea în peninsula italiana în calatorie de afaceri, a decis sa dedice o mare parte din eforturi si avere pentru cauza umanitara. Asociatii sai, majoritatea comercianti si bancheri elvetieni, au fost primii membri ai Comitetului international al Crucii Rosii.
Munca dusa la bun sfârsit de institutia Genoveza a fost gratulata dupa ani buni cu premiul Nobel. Dar fondatorul ei nu a aparut în actele oficiale. Bolnav, sarac si considerat insolvabil de societatea puritana genoveza, Fratele Henri Dunant, Maestru Mason, a fost izolat într-un azil. Aici l-au vizitat reprezentantii Nobel-ului pentru a-i înmâna Premiul. Totusi, „Fratii” si asociatii sai genovezi au decis sa foloseasca fondurile lichide pentru a plati datoriile Crucii Rosii.
Nu mai sunt masoni care sa-si aminteasca în zilele noastre de acest trist episod. Din punctul meu de vedere cred ca este pacat. Nu este vorba de fapt de a pune în discutie conceptul fraternitatii masonice ci mai degraba de a atentiona asupra felului în care oamenii, profani sau initiati, reusesc sa denatureze idealurile, idealurile noastre comune, idealurile lor. Si ma întreb, ma întreb cu voce tare: si noi, cetateni si arhitecti ai secolului XXI, cu ce ne deosebim fata de fratii lui Henri Dunant?


CUM A INTELES
MAREA LOJA UNITA DIN LIBAN
PROBLEMATICA LUMII PROFANE
DIN LIBAN, IN AL VI-LEA MILENIU?

POATE FRANCMASONERIA
SA VINA CU SOLUTIA?

Comitetul de Cercetare
Al Marii Loji Unite a Libanului

Este ceva în mine ce îmi spune ceea ce sa fac?
Pentru a ajunge sa supraveghem un individ în toata puterea, se poate recurge la diferite procedee. Putem sa-l imobilizam cu un lant. Putem sa îi luam armele si toate posibilitatile de a se apara sau de a fugi. Putem de asemenea sa-i inspiram o teama excesiva, unde sa atasam bunavointa pâna în punctul în care el prefera sa execute dorintele stapânului sau decât pe ale sale si sa traiasca dupa placul stapânului ca si când al fi al sau. Când îsi va impune autoritatea dupa primul sau al doilea model, va stapâni trupul nu si spiritul individului supus.
Dar daca vom practica al treilea sau al patrulea model, vom stapâni spiritului la fel de bine ca si corpul acestuia. În afara de cazul în care dureaza de atât de mult timp în el sentimentul de teama sau de speranta. Îndata ce acest individ înceteaza a simti, el redevine independent.
Prea multe lucruri, asa spune tânarul în Liban, sunt moarte în noi si împrejurul nostru, pentru ca noi plecam de la zero si pentru ca tot aurul s-a preschimbat în piatra.
La aceasta tinerete noi am legat aceasta situatie putreda, careia i-am încredintat torta ce se stinge a democratiei vide în toata valoarea sa.
Si iata dupa 30 de ani…
Pretutindeni, prin toata lumea, la Praga, la Roma, la Varsovia, la Madrid, la Berlin, la Paris, studentii manifesta. Pretutindeni, aceste manifestari se exprima prin violenta. Pretutindeni aceasta contestatie violenta se vede ca un efect cauzat de Societate, de Structuri. Ea se traduce prin emotia cu caracter spontan a acestor tineri îngrijorati si speriati în fata unui viitor, care pentru ei este fara speranta, fara Ideal si fara Dragoste. Este motivul fundamental a unei mari crize de civilizatie în Liban, în Orientul Apropiat, în lumea întreaga.
Au loc razboaie religioase, razboaie între rase, si cine mai stie? Razboaie ideologice. Poate ca si razboaie ce nu pot fi definite!!
Noi, francmasonii din Marea loja Unita din Liban, vedem acest conflict ca unul social mai mult decât individual. Noi am lucrat cu îndârjire pentru a putea rezista împotriva curentului Raului. Nenumarati dintre noi au fost prinsi de acest curent si au parasit Coloanele, iar restul continua constiinciosi si cunoscatori pentru a mentine flacara Libertatii, Egalitatii si Fraternitatii. Noi sustinem Coloanele noastre cu câtiva stâlpi împrastiati. Dar edificiul nostru, din fericire, este bine sustinut de Întelepciune, Forta si Frumusete.
Dragostea domneste printre oameni! Pacea domneste pe pamânt! Bucuria este în inimile noastre!
Este sigur ca aceste formule pe care Francmasonii le pronunta tainuit în tinute, secretul pacii, cum de asemenea îl si rezuma: „pace pe pamânt au oamenii de buna credinta”. Înca odata doreste el sa se explice ca „buna credinta”, cum francmasoneria este conceputa pentru a se dezvolta si cum aplicarea sa poate aduce întelegere între noi, în Libertate, întelegerea reciproca si prin Spiritul Masonic.
Spirit Masonic! Doua cuvinte care contin o doctrina, un ideal, o îmbinare de traditii venite din bezna trecutului, ascensiunea unei mentalitati umane catre Lumina ce naste din Adevar.
Faptul însusi de a descoperi ceva ne arata ca pâna atunci noi am trait în eroare. Putem noi adauga ca aceasta eroare joaca un rol pozitiv în elaborarea adevarului? Întrebarea poate parea surprinzatoare deoarece admitem spontan ca Adevarat si Fals sunt contradictorii. Dar relatiile lor sunt poate mult mai subtile.
Fratele nostru Bédarride a spus:
“Telul metodei profane este de al face pe elev sa dobândeasca un numar oarecare de cunostinte. Telul învataturilor masonice este de ai perfectiona pe oameni si sa le dea maximum de cultura pe care îl pot avea.”
Cum societatea libaneza este înca în suferinta, însasi francmasoneria libaneza sufera în fiecare zi sechelele unor razboaie inexplicabile.
Francmasoneria libaneza a fost zgâltâita salbatic de intoleranta, în sânul lojilor si a Spiritelor Masonice. Drama acestei anomali s-a fixat pe egoismului propriei persoane, a Eu-lui, individualismul.
Aceasta maladie este o epidemie incurabila si noi, cei din Marea Loja Unita din Liban, dorim sa remediem prin bunavointa Lucrarii Masonice prin formatia instructiva a simbolulilor si prin cultul cunoasterii. Si mentorul nostru Gibran Khalil Gibran, acest mason fara sort, a citat în profetie:
„si un om a zis, vorbim noi de cunoasterea de sine;
si a raspuns, spunând:
Inimile voastre cunosc în liniste secretele zilelor si ale noptilor. Dar urechile voastre sunt avide de zvonuri pe care inimile voastre le cunosc. Voi doriti sa cunoasteti în cuvinte ceea ce ati stiut mereu în gânduri. Voi vreti sa atingeti cu degetele corpurile nude din visele voastre.
… Si nu va amagiti în profundul cunoasterii voastre cu o prajina sau o sonda. Caci Eul este o mare infinita ce nu se lasa masurata.
Nu spuneti niciodata „am gasit adevarul”, ci mai degraba „am gasit un adevar”. Nu spuneti niciodata „am gasit calea iubirii”, spuneti mai degraba „am gasit iubirea ce a trecut pe drumul meu”. Caci iubirea trece pe toate cararile.”