Viorel Danacu a infiintat prima Loja Sateasca din lume

Monumentul Candela instalat de Viorel Danacu la Alba Iulia si inchinat eroului Horea si rascoala de la 1784

 

Category Archives: Comunicate

viorel-danacu2

MASONERIA, OGLINDA SOCIETĂȚII, BILANȚUL MASONERIEI ROMÂNE, 2016

Dragi români,

Dragi frati,

Am să vă spun câteva gânduri ale cărui mesager sunt, ca un om care am participat la întâlniri masonice de la începuturi, de la cele mai înalte şi până la cele obişnuite, atât în ţară, cât şi în străinătate.

În masonerie, dacă nu crezi şi nu pui suflet, nu ai o chemare lăuntrică, mai bine să nu cunoşti nimic despre aceasta.

Totodată în masonerie, înainte de iniţiere, dacă nu i se spun candidatului, în mod clar şi cinstit, criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi admis în masonerie, pe de o parte, cât şi dacă veridicitatea răspunsurilor candidatului, nu sunt conforme cu realitatea, atunci totul este o păcăleală mutuală, care se transformă într-o joacă de copii.

Concret, astăzi în România, s-a ajuns foarte departe, lucrurile practic au escaladat total în afara oricăror reguli masonice universal acceptate de marile familii masonice universale.

Întreaga confrerie masonică românească cu foarte mici excepţii, a căzut în derizoriu, datorită corupţiei şi neîncrederii fraţilor între ei, un lucru foarte grav, pentru că tocmai această încredere care acum lipseşte, este cea care de fapt reprezentă liantul, cimentul care uneşte fraţii între ei.

Trecând în revistă câteva derapaje cruciale din masoneria postecembristă a ultimilor 27 de ani, adică după 1989, vom înţelege că fiecare dintre acestea au contribuit în mod substanţial la starea de fapt catastrofală, în care a ajuns Ordinul Masonic Roman astăzi şi anume:

Imediat după 1989, masoneria americană şi cea italiană au venit să redeştepte masoneria română, după intrarea în adormire a fraţilor şi închiderea lojilor din perioada comunistă, oferind un imbold imens pentru dezvoltarea şi consolidarea unei masonerii româneşti sănătoase, tradiţionale, regulare, ritualice şi spirituale.

Numai că şi masoneria română în exil, sub conducerea lui Marcel Schapira, de la Paris, a venit cu aceleaşi încercări de redeşteptare a masoneriei române, creându-se în acest fel, dintr-un început, doua tabere masonice foarte puternice.

Iată un prim derapaj a carui amprentă conflictuală a celor două tabere există şi astăzi, care este întreţinută fie de masonii activi, fie de cei retraşi din masonerie. Important este că sistemul ocult despre care se vorbeşte azi, ca este cel care conduce România, este infiltrat, ba chiar construit de masoni, fie activi, fie retraşi din masonerie, care au fost dintr-un început în cele două tabere.

NOTA BENE, în ambele tabere au existat atât masonii autohtoni, dar mai ales masonii cu titlul de: garanţi de amiciţie, reprezentanţi, împuterniciţi s.m.d.ai masoneriilor din străinătate, cu toţii fiind de fapt foşti ofiţeri de securitate ai fostului regim comunist, alţii acoperiţi, din exterior, precum şi ofiţeri ai altor servicii de securitate din ţările de unde proveneau, unde fuseseră iniţiaţi cu mult timp înainte şi acum veneau în România să-i şcolească iniţiatic pe românii noştrii deveniţi liberi.

Studiind fondul arhivistic masonic,, Problema Oculta”, de la Consiliul Naţional al Arhivelor Securităţii, ca cercetător acreditat, am întâlnit aceiaşi marii masoni învăţăcei veniţi după 1989, în fruntea structurilor de conducere ale masoneriei române, fie din ţară, fie din străinătate, ca fiind exact cei care până în 1989, au oprimat, condamnat masoneria, mulţi fraţi fiind arestaţi, averile confiscate etc.

În concluzie, după 1989, foarte mulţi comunişti, securişti, s-au infiltrat în masonerie, pentru a-şi ascunde trecutul sub masca onorabilităţii ordinului masonic.

Amprenta acestor Venerabili maeştri cu mască, îşi spune cuvântul şi astăzi, negativ bineînţeles, în masoneria română.

Alt derapaj l-a reprezentat, afluxul de iniţieri după 1989, pe bandă rulantă, fără nici o selecţie, ajungându-se în 2002 la un numar de 116 loji masonice în Marea Lojă Naţională din România, al carui Mare Trezorier Adjunct am fost o perioadă de timp până în 2002, dintre care 90 de loji masonice erau din Bucureşti, deci practic se vorbea de Marea Lojă Naţională din Bucureşti şi nu din România.

Acest lucru confirmă iniţierile masive, neselcţionarea candidaţilor, prin nerespectarea criteriilor pe care un candidat trebuie să le îndeplinească pentru ca să fie admis la iniţiere, astfel că au ajuns în masonerie oamenii de la cei mai simplii, care veneau din curiozitate, sau că dă bine la C.V., sau că aici ţi se rezolvă toate problemele vieţii, până la cei certaţi cu legea, care practic trebuiau respinşi categoric, conform cutumelor masonice, tocmai pentru a nu strica şi pe ceilalţi foarte puţini veniţi din convingere. Nu uitaţi, un măr stricat într-un cos, le strică  şi pe celelalte.

Azi mai mult ca oricând, trebuie să ne unim forţele cu totii, pentru a preveni cu orice preț, ca merele stricate din cvarii motive, să nu le mai lăsăm în acelaşi coş cu cele sănătoase, pentru că altfel vom asista la o autodistrugere a ţării, prin subcombare, aşa cum se întâmplă cu masoneria acum.

Un alt derapaj, este reprezentat de momentul din 13-14 aprilie 2002, de la Braşov, când Nicu Filip, primul Mare Maestru după 1989, împreună cu mine şi fraţii din 16 loji regulare din Marea Loja Naţională din România, am ridicat sabia împotriva corupţiei din Ordinul Masonic Român, corupţie care a fost confirmată de presă în de-a lungul timpului şi chiar de preşedinţii statului, politicieni, românii toţi, care au ieşit în stradă după crima de la Colectiv, spunând la unison: Corupţia ucide.

Semnalul de alarmă extraordinar pe care l-am tras atunci, nu a fost recepţionat cum trebuie, punându-se o mulţime de bariere, interesele fiind imense, iar repercursiunile le vedem şi azi, atât în masonerie, cât şi în societate.

Păcat că masoneria nu a reuşit să ofere societăţii nimic în cei 27 de ani, respectiv oameni verticali, buni romani şi de înaltă ţinută morală.

În final, o alta eroare majoră, pe care o fac foarte mulţi francmasoni de câţiva ani în urmă, este cea legată de dezbinarea masoneriei, care la începuturi era provocată voit din exterior, iar acum ne-o facem de unii singuri şi anume: fie individual, fie ca şi loji masonice, cum prind puţin cheag, atât cât să apară şi  tupeul şi interesele personale sau de grup, se desprind din Marea Lojă, oricare ar fi această şi îşi continuă activitatea pe cont propriu, devenind victime paramasonice, iregulare şi antimasonice.

Invocând unul din cele trei principii ale masoneriei şi anume libertatea, aceşti rău-voitori chiar şi pentru ei însăşi, fără să perceapă acum efectele, consideră că sunt masoni liberi şi pot face ce vor, merg la orice ceremonie masonică, acolo unde se pune masa şi se dă şi ceva de băut.

Neînscrierea lor în nici un Mare Registru Masonic al unei Obedienţe masonice regulare, înseamnă că nu există ca masoni, nu au fost iniţiati în mod regular, tradiţional, ritualic s.m.d.

Aceasta categorie de masoni iregulari sau mai corect de masoni sălbatici cum se mai foloseşte expresia, cred în mintea lor că sunt cei mai câştigaţi dacă sunt în această ipostază, pentru că:

  • nu mai sunt înregistraţi la nici o Mare Lojă, nu-şi mai platesc nici o cotizaţie, nu mai au nici o răspundere sau implicare masonică,
  • beneficiază de relaţionare cu oamenii pe care îi întâlnesc la aceste ceremonii organizate tot de masoni din aceaşi categorie, cea a iregularilor, paramasonilor, sălbaticilor, deoarece trebuie umplută sala respectivă, fără să conteze de unde sunt, dacă sunt regulari, iregulari, important să fie mulţi ca să fie credibilă acţiunea.
  • evocă libertatea şi comentează masoneria auzită după ureche, de pe facebook, de la fel şi fel de impostori, labili mintali, escroci care din păcate pe mulţi i-am identificat în decursul timpului.
  • şi cel mai grav este că racolează şi pe alţi francmasoni, indiferent de Obedienţă, care din cvarii motive, de la cele personale, griji, neajunsuri, neîncredere, etc. până la cele imputate, ca în masonerie nu au găsit ceea ce căutau, dar ei măcar nici nu au încercat să se şlefuiască câtuşi de puţin, devin la rându-i victime ale acestora, fiind manipulaţi, intoxicaţi cu tot felul de prostii, fabulaţii, care nu fac decât să dezbine masoneria.

În concluzie, este incredibil acest traseu: două tabere la început, deci o dezbinare iniţială, prin intermediul străinilor şi alor noştri care au cuplat perfect,  ofiţeri de tot felul acoperiţi, neacoperiţi, comunişti, cu mască sau fără mască, apoi iniţierile neselecţionate pe bandă rulantă, apoi corupţia din masonerie, corupţie care reprezintă sângele care irigă terorismul, iar în ultimul rând divizarea masoneriei prin trădări, fie individuale, fie colective, din motivele prezentate mai sus, dar de această dată făcând-o singuri, fără să ne mai îndrume cei care o făceau la început după 1989.

Rezultatul: la început două tabere, dezbinare încurajată şi susţinută de alţii din exterior, astăzi după 27 de ani, sunt peste 60 de tabere, dezbinate şi susţinute de fiecare însă-şi din interior, în primul rând din lipsă de credinţă, apoi din prostie, avarie, individualism, egoism, interese meschine, ignoranţă, rea voinţă, obscurantism, extremism, etc.

Aceste ultime cuvinte: lipsă de credinţă, prostie, individualism, egoism, interese meschine, ignoranţă, rea voinţă, obscurantism, extremism, etc.sunt exact o parte din viciile omului, împotriva cărora după iniţiere, masonul trebuie să lupte cu toată tăria asupra acestora, şlefuindu-se continuu.

Aceasta este fotografia de ansamblu asupra masoneriei româneşti, chiar dacă unora nu le convine, dar din respect pentru generaţiile viitoare, tinerii de azi, eu nu doresc sa fiu partaş la acesastă manipulare inumană şi imorală.

Prin legământul meu faţă de Nicu Filip, lângă care am făcut ucenicia foarte mulţi ani, despre care aud că vorbesc în fel şi chipuri mulţi fraţi azi, chiar şi unii care nu l-au cunoscut, acela de a regenera masoneria română, de a-i reda prestigiul pe care l-a avut cândva, de a face o masonerie curată, alegând grâul de neghină, o masonerie românească, o masonerie pentru români, o masonerie pe înţelesul românilor, o masonerie tradiţională, ritualică, spirituală şi morală.

Noi, fraţii din MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice şi membrii Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti(membru A.M.M.L.A.), vom continua lucrarea masonică în spiritul curat, aşa cum l-am început din 13-14 aprilie 2002, la Braşov, pentru a construi o masonerie puternică şi elitistă, pentru a ne ocupa locul legitim pe care îl merităm în lume.

Toţi cei care citiţi acest mesaj, sunteţi buni români, vă doriţi să contribuiţi la îndreptarea lucrurilor în Romînia, vreţi să preveniţi tinerii şi cei care acum bat la poarta templului masonic pentru iniţiere, pentru a nu cădea victime impostorilor, difuzaţi acest mesaj la cât mai mulţi prieteni.

Vă doresc un an 2017 bogat în tot ceea ce vă doriţi, împreună cu tradiţionalul LA MULŢI ANI!

Dumnezeu să fie cu voi,

Viorel DĂNACU

MARE MAESTRU

MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI-

Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice

Preşedinte

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti

 

 

solstice-124773-400-331

SOLSTIȚIU DE IARNĂ, Sărbătoarea tuturor masonilor din lume, 21 dec. 2016

 

Frații din MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice și membrii Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris București, au sărbătorit la Templul Masonic din București, Solstițiu de iarnă, într-un ceremonial special.

Templul masonic, este locul unde invocăm pe Marele Arhitect al Universului, Dumnezeu, Întru Gloria căruia, proclamăm întreaga noastră lucrare inițiatică, aici lucrăm fără încetare la perfecționarea noastră morală, prin ritualurile care au fost și vor rămâne coloana vertebrală de susținere a Ordinului nostru.

Podeaua din Templul masonic este pavată cu pătrate albe și negre, alternativ, asemenea jocului Soarelui cu Luna, a Binelui cu Răul, al Masculinului cu Femininul, al Yin și Yang, care ne arată doar unele din aspectele creației universului.

Solstițiul de iarnă a fost sărbătorit în fiecare epocă a umanității în mod simplist, fără a fi înțeles în profunzimea lui, simbolistica lui rămâne însă, unul din cele mai grave mesaje exoterice lăsate generațiilor viitoare, pentru a fi decriptate, de noi și viitoarele generații de inițiați, aprofundând misterele Creației Marelui Arhitect al Universului.

Acum este momentul cel mai potrivit din an, când fiecare francmason trebuie să-și reamintească momentul inițierii, a ridicării bandoului care îi lega ochii, simbol al întunericului de unde venea din lumea profană și lumina care o vedea pentru prima dată, o lumină vie, strălucituoare, care învioreză spiritul și care trezește conștiința, privindu-și apoi în oglindă propriul chip, marcând invitația de aici înainte, la șlefuire, perfecționare a propriei ființe.

Solstițiul de iarnă, este momentul când energia lunară este la maxim și energia solară scazută, este noaptea cea mai lungă din an și ziua cea mai scurtă, urmând apoi ca Soarele să crească, ziua să se mărească și noaptea să scadă.

În aceste momente francmasonii sunt invitați la medidație, la introspecție, la a-și face un bilanț propriu, este un prilej de bucurie, sărbătoare, de armonie, speranță și credință, pentru o lume mai bună și mai pașnică.

Lumina aduce în toate structurile ființei noastre, claritate, conștientizarea gândurilor și emoților, empatie, frumusețe, cunoaștere.Vom fi cu adevarat FII ai Luminii, care luminează asemenea uni lampadofor.

Este important să reluăm planul început în fiecare an, cu mult timp în urmă, acela al renașterii și regenerării masoneriei, fiecare frate să fie cinstit, sincer și deschis spre starea de Iubire de aproape și Lumină, permițând ca transformarea să aibe loc.

Noi frații din Respectabila Lojă Athenaeum, reuniți și bucuroși, împreună cu frații din toată țara, ne propunem acum la acest ceas, ca și Loji de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice ce suntem, să facem o masonerie românească, o masonerie pentru români și o masonerie pe înțelesul românilor, să avem un țel, o strategie, pentru a conduce aceasta corabie care este MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice, fără a se sparge de stâncile colțuroase ale vremurilor tulburi de azi.

Sper ca frații să conștientizeze că numai împreună vom izbuti, că toți cei plecați în tenebrele întunericului din motive meschine, acei francmasoni sălbatici, dizidenți, liberi cum spun ei, să înțeleagă că știința, cunoașterea, învățăturile, creația, experiențele celor în viață, sunt adevaratele lor călăuze, îndrumători și nu toții aventurierii anonimi de pe internet de la care nu au ce să învețe, pentru ca aceștia nu cunosc nimic despre masonerie, doar își dau cu părerea din cele auzite.

Masoneria este o lucrare grea și anevoioasă, în care inițiatul este obligat să respecte toate cutumele, regulile, principiile, altfel cade în derizoriu, murdărindu-și buzele de sperjur pentru totdeauna.

MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice și Centrul de Studii Francmasonice Paris București, depun eforturi pentru găsirea unui numitor comun, astfel încât masoneria să redevină ceea ce a fost cândva, credința în Dumnezeu, în Marele Arhitect al Universului fiint totul, fără de aceasta, totul va fi în zadar.

Fie ca Lumina să cuprindă mintea și sufletul fraților, astfel încât nimeni să nu mai facă celuilalt, ceea ce nu ar voii ca alții să le facă lor.

Lumina, Frumusețe și Putere!

 

Viorel DĂNACU

Mare Maestru

MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-

Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice

Președinte

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris București

 

Marele Maestru_1

ZIUA INTERNAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, 09 decembrie 2016,

Românie, Românie, ce-ți doresc eu ție, să fii curată, iar corectitudinea să devină ordine și să construim o societate care să nu mai tolerează corupția. Corupția ucide, confirmă tot mai des, însăși fostul Președinte al României, domnul Traian Băsescu și Președintele în exercițiu al României, domnul Klaus Iohannis.

Dragi români,

Am intrat în masonerie cu credința în Dumnezeu și dorința de a mă șlefui, perfecționându-mă, asta nu pentru că nu a-și avea o educație bună de la o familie cu bunici țărani neaoși și dintr-o familie de țărani cu carte, mama, învățătoare, tatăl, Ing. Agronom, sau că școala, religia, etc. nu m-ar fi format pentru un om cu performanțe, dar nu ne poate oferi nimeni altcineva în nici o altă școală, ceea ce ne poate oferii masoneria,  de aceea i se mai spune și școala inițiatică.

Am crezut și voi crede în ea, pentru că destinul a fost unul ales, l-am cunoscut pe Il:.Fr:. Nicu Filip, primul Mare Maestru al Masoneriei române după 1989, de la care am învățat masonerie, am învățat cum să citesc oamenii, el vedea în aura omului, când cineva îl întreba cu ce se ocupă, le răspundea, că este geambaș de oameni, așa și era, am fost cu el la întâlniri mari, unice, de la cei mai mari oameni în stat, până la prietenii lui de generație, toți mari personalități, am cunoascut toate mediile masonice, am învățat enorm, îi mulțumesc și acum, pentru că știu că este acolo sus în ceruri și vede totul.

Am văzut apoi în masonerie cum s-a infiltrat acest flagel al corupției, care ciuntește zeci și zeci de mii de suflete, cu securea corupției, motiv pentru care în 2002, aprilie 13-14, la Brașov, am tras cel mai mare semnal de alarmă privind corupția din masoneria română, s-a zguduit pământul atunci, chiar dacă undele nu au fost așa de puternice, iar efectele aproape deloc, nefiind luate în seamă de aproape nimeni, pentru că mafia corupției a cuprins de la înalte căpetenii ale vieții profane si până la marii masoni.

Deoarece Primul Ministru al României de atunci, domnul Adrian Năstase, cerea tuturor cetățenilor să se angajeze în lupta împotriva corupției,  Nicu Filip împreună cu mine am facut un periplu în 2000 și 2001, prin toate lojile din țară, unde am constatat că există o corupție înfricoșătoare, masoneria se transformase într-o tarabă unde puteai să vinzi și să cumperi orice, practic aici s-au specializat, s-au instruit, încurajat, experimentat, frați fiind, deci un mediu cu totul special, fantastic de mascat, hotărându-ne astfel să demascăm pentru prima dată corupția din masonerie, lucru pe care l-am și făcut și care ne-a și adus destule cucuie în cap, încât dacă mai cauți un loc cât de mic nu-l mai găsești, dar nu îmi pare rău și vă doresc și dumneavoastră celor care citiți acest articol să aveți parte tot de așa de multe cucuie, chiar de mai multe decât am eu.

Dragi români,

Timpul a trecut, iată 14 ani de atunci, de care îmi pare rău, pentru că VIOREL DĂNACU, nu a fost luat în seamă, interesant este că și excepționala noastră presă care se vrea cea mai corectă sursă de informație, în loc să scoată în evidență acest semnal de alarmă, de luptă împotriva corupției din masonerie, pe care l-am tras împreună cu Nicu Filip, la început l-au luat în derâdere, apoi nu i-au mai dat nici o importanță, ca apoi abia acum să înțeleagă și să tot publice despre unii și de alții ca fiind corupți, dar nici acum nu spun despre acești corupți demascați prin profesionalism jurnalistic, că aceștia sunt și masoni, de ce? Pentru că foarte mulți oameni de presă sunt masoni, iar demascarea corupției din masonerie este un lucru foarte grav și cu rezonanță, păcat că nu au nici acum curajul să o facă, ar fi avut cele mai tari știri făcute vreodată în istoria mass-mediei.

Vezi numele sonore arestate în ultimele săptămâni, zile, că sunt și mari Venerabili de loji masonice ale Marii Loji Naționale din România, condusă tot de un manager de spital, nu vorbesc acum, poate cu alte ocazii, dar trebuie ruptă pisica în două, odată și odată.

Am revenit cu acest mesaj acum, încurajat fiind de faptul că totuși foarte mulți între timp și-au dat seama că corupția s-a generalizat, atunci când am declarat în presă că masoneria se delimitează de instituțiile statului pentru ca sunt politizate și corupte, toți au zis că bat câmpii, au sărit ca arși, dar apoi toți de la Președintele țării, până la omul simplu de rând, au confirmat că miniștrii, șefi de guverne, partide, etc. sunt corupți, mulți au fost și condamnați, alții probabil vor urma, deci am avut dreptate, apoi crima de la Colectiv, au ajuns să zică incorpore, că, corupția ucide, etc.

Sunt convins că azi toata lumea a înțeles că acest flagel a devenit o pandemie națională, iar noi toți avem șansa să eradicam, așa cum se întâmplă atunci când apare o gangrenă, pui mâna pe bisturiu și o extirpi, așta trebuie făcut acum, eliminată orice suspiciune de corupție din orice mediu, prin orice cale.

Avem nevoie ca generatiile de azi și de mâine să nu mai asiste la o continuare a unei mascarade naționale, ci să se bucure de respect, un loc de muncă și un nivel de trai decent, chiar mai bun.

Sper ca frații din MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice, pe care o reprezint în prezent în țară și străinatate, să reușească o regenerare a masoneriei, pentru asanarea morală a societății, să facem o masonerie românească, o masonerie pentru români si o masonerie pe înțelesul românilor, cu condiția ca și aici masonii să fie sinceri, răbdători, cinstiți, nu să trădeze, să ceară lauri, diplome, onoruri, fără să le merite,  să nu mai mintă, să trădeze, fără să producă rupturi așa cum s-a întâmplat din 2002 încoace.

După acel semnal de alarmă din 2002, masoneria în loc să se redreseze, a luat o amploare și mai mare, atât prin corupție, dar și prin autoproclamarea de Marii Loji Naționale, ca la apelul de seară în scară de bloc, s-au înscris juridic și au devenit legale, dar nu și regulare, recunoscute, etc. conform regulamentelor masonice universal acceptate din lume, practic tot prin corupție au transformat masoneria în fabrici de bani pentru unii, vedeți azi peste 50 de Marii Loji în România, este incredibil, 98% din acestea nu au contabilitate, nu au depuse bilanțurile anuale la administrațiile financiare ale statului, este un haos total, nimeni nu face nimic, pentru că masoni, sunt frații care lucrează în absolut toate domeniile și atunci îi dau înainte cu toleranța și fraternitatea și că să se ierte între ei. FOARTE INTERESANT .

Sper să nu mai treacă iar 14 ani degeaba și eu să rămân cu dreptatea și cucuiele în cap, iar țara să se prăbușească definitiv, pentru că mi-ar părea foarte rău.

Cu Dumnezeu și încredere în noi, că împreună vom schimba lumea foarte curând, dacă ieșim din ignoranță.

Așa să ne călauzească Dumnezeu pașii, gândurile și faptele.

Col.(R) Dr. VIOREL DĂNACU 33,

 MARE MAESTRU

MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-

Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice

 Președinte

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris București